Viața în întreaga sa complexitate și toate relațiile interpersonale sunt caracterizate de dinamism. Prin natura lor, culturile sunt hibride, iar noi, într-un fel sau altul, ne regăsim în postura de imigranți sau hibrizi culturali. Educația interculturală ne determină să devenim conștienți de dinamica interacțiunilor generate prin procese de comunicare, fenomene migratorii și mișcări demografice, recunoscând astfel realitatea interacțiunilor care modelează comunitățile noastre.
Transformările sociale din ultimele decenii au generat pentru lumea contemporană o serie de provocări fundamentale în fața cărora sistemul educațional nu poate rămâne pasiv. Aceste schimbări marchează trecerea de la dominanța monoculturalității spre o deschidere interculturală autentică. Prin urmare, educația interculturală propune o nouă perspectivă asupra diferențelor culturale, reprezentând o strategie care pune în valoare interacțiunile spirituale și beneficiile schimburilor interculturale, într-un proces complex de legitimare a unei identități culturale deschise.
Într-adevăr, pare paradoxal faptul că nu este ușor nici să luăm în considerare aceste schimbări și transformări, nici să le acceptăm întotdeauna. Pornind de la această constatare, perspectiva interculturală ne invită să acționăm astfel încât aceste interacțiuni să contribuie la respectul reciproc și la îmbogățirea mutuală. În acest context, termenul „intercultural” devine simbolul recunoașterii diversității reprezentărilor, referințelor și valorilor, al dialogului constructiv și al schimbului benefic.
Deși suntem diferiți, aceasta nu implică faptul că unii sunt superiori altora – toți posedăm un potențial valoric echivalent. Toți împărtășim o cultură comună, dar în același timp și culturi distincte. Acestea sunt legate de convingerile noastre religioase, de apartenența noastră etnică, de valorile politice și sociale pe care le promovăm, precum și de tradițiile familiale. Singura modalitate prin care oamenii pot deveni cu adevărat solidari constă în recunoașterea și aprecierea acestor diferențe și similitudini. Venind din medii culturale diverse, avem oportunitatea să ne integrăm într-o societate diferită, multiculturală, care favorizează sentimentul de a fi, în realitatea de zi cu zi, o individualitate unică și irepetabilă.
Interculturalitatea reprezintă, înaintea oricăror alte considerente, respectul pentru diferențe. În calitate de cadre didactice, suntem garanții ai acestor rigori ale spiritului care veghează asupra diferențelor, pentru a învăța, a cunoaște și a înțelege elementele care ne leagă, aspectele care ne fac similari și factorii care ne apropie. Adoptând principii fundamentale precum toleranța, respectul mutual, egalitatea sau complementaritatea dintre valori, vom valorifica diferențele spirituale și valorile locale, conectându-le la valorile universale ale umanității. Orice valoare locală autentică trebuie conservată de către cei care aspiră la apropierea de cultura mondială. Acestea pot funcționa, pentru cultura de origine, ca porți de acces către sfera valorilor generale. Considerăm că valorile particulare veritabile conțin o potențialitate și o disponibilitate fundamentală de deschidere către valorile generale, spre care tind ființele umane.
Este esențial să învățăm să ne respectăm reciproc, să comunicăm eficient, să ne tolerăm și să cooperăm cu ceilalți, deoarece doar astfel nu vor mai exista diferențe insurmontabile între noi, care suntem diferiți, dar totuși egali. Întrucât toți copiii beneficiază de drepturi egale la educație, este necesară identificarea, valorificarea și stimularea tuturor capacităților și potențialului existent la fiecare individ, în vederea realizării unei educații cu adevărat eficiente.
Emergența educației interculturale reflectă faptul că societatea contemporană devine tot mai conștientă de dimensiunea sa multiculturală, iar rezultatele acestui proces nu întârzie să se manifeste în diversele aspecte ale existenței socio-umane. Astfel, educația interculturală nu constituie produsul unor speculații teoretice abstracte, ci o consecință firească a manifestării diversității culturale actuale.
Fundamentul sistemului educațional intercultural este reprezentat de asigurarea unor interacțiuni culturale autentice, eliberate de constrângerile unei axiologii concurențiale, promovând prin educație un continuum valoric și crearea unor punți de legătură între diversele culturi.
„Este necesar ca elevii să conștientizeze faptul că dacă două culturi sunt diferite, aceasta nu înseamnă că sunt și divergente, că promovarea setului de valori pe care se întemeiază o anumită cultură nu invalidează demersul axiologic propus de alte culturi. Școala trebuie să devină un centru de cultivare a disponibilității pentru dialog intercultural și a respectului mutual față de opțiunile valorice ale diverselor culturi. Elevii vor învăța să privească diversitatea culturală ca pe ceva normal, profitabil, devenind capabili să racordeze sistemul valorilor naționale la sistemul internațional de valori, subscriind astfel de timpuriu idealului de conștiință europeană. Promovarea prin educație a deschiderii și receptivității față de valorile altor sisteme culturale și față de valorile altor sisteme culturale și față de valorile universale ale omenirii este singura în măsură să ofere posibilitatea unui dialog intercultural autentic și a unor conexiuni viabile între diversele modele culturale existente în prezent.”
Conștientizarea realității că identitatea culturală, în toate aspectele sale, se construiește și se autentifică exclusiv prin intermediul unor interacțiuni substanțiale cu alte sisteme culturale, implică responsabilități majore la nivelul diferitelor instituții de învățământ. În acest sens, școlii îi revine misiunea ca, prin intermediul unor activități coordonate și unitare, să contribuie în mod efectiv la edificarea unei dinamici culturale fundamentate solid pe valorile esențiale ale democrației.
„Obiectivul principal al educației interculturale rezidă în pregătirea persoanelor pentru a percepe, accepta, respecta și a experimenta alteritatea. Scopul îl reprezintă netezirea terenului întâlnirii cu celălalt. A face educație interculturală presupune ca însuși procesul educațional să se realizeze într-un mediu interacțional, prin punerea alături, față în față, a purtătorilor unor expresii culturale diferite. Alteritatea trebuie să devină un motiv de bucurie, o ocazie de întărire a sentimentului vietuirii laolaltă, o dorință a unei împreună simțiri și binevenite conlucrări. Altul este un prilej de descoperire și conștientizare a realei identități. Căci, în căutarea celuilalt, ne descoperim pe noi înșine, ne dăm seama de ceea ce suntem, sperăm, merităm. Frumusețea existențială ne este dată de celălalt, de miracolul ieșirii din sine, de proiectarea în altul, de iubirea celui apropiat – ca și a celui îndepărtat” (Constantin Cucoș).
Bibliografie
Cucoș Constantin, Educația. Dimensiuni culturale și interculturale, Iași, Editura Polirom, 2000, p.159
Plugaru Liviu, Pavalache Mariela, Educație interculturală, Sibiu, Psihomedia, 2007- www.oportunitatiegale.ro/pdf_files/Educatie%20Interculturala.pdf
Prof. Stan Cristian, The affirmation of identity throught intercultural education in the context of contemporany society( Afirmarea identității prin educația interculturală în contextul societății contemporane), Universitatea ”Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca – old.upm.ro/gidni/GIDNI-01/Pol/Pol%2001%2048.pdf, p.425