„Fiecare copil are dreptul fundamental la educație și fiecărui copil trebuie să i se ofere șansa de a ajunge și de a se putea menține la un nivel acceptabil de învățare” (Declarația de la Salamanca). Copiii care prezintă cerințe educationale speciale trebuie să aibă acces la școlile publice, de masă, iar aceste școli trebuie să aibă în vedere adaptarea procesului didactic conform unei pedagogii care sa fie centrată pe nevoile copilului, să vină în întâmpinarea caracteristicilor intelectuale și de cunoaștere ale fiecărui copil.
O educație incluzivă, integrată, presupune educarea acelor copii cu cerințe educationale speciale în școli obișnuite,alături de ceilalți copii normali. Acestora trebuie să li se permită efectiv accesul la resursele școlii de masă cât și la programul educațional oferit.O nevoie imperioasă este să se tină cont de problemele cu care se confruntă părintii acestor copii, cât și de opiniile lor. Școala de masă trebuie să se asigure că sunt elaborate programe de sprijin individualizate pentru copiii cu CES.
Pentru o integrare incluzivă, școala unde frecventează copii cu CES trebuie să accepte schimbări majore în organizarea și dezvoltarea actului didactic, precum și a activităților instructiv-educative. Asigurarea unor servicii de specialitate (terapie educațională, programe de recuperare, asistență medicală, consiliere școlară), presupun de asemenea o educație incluzivă. Școlile trebuie să se asigure că oferă sprijinul necesar personalului didactic și managerilor școlii în procesul de proiectare și aplicare a tuturor programelor de integrare.
Pe de altă parte, integrarea nu înseamnă a cuprinde copii cu cerințe educaționale speciale în programele școlilor de masă fără suportul și pregătirea adecvate. Integrarea sau educație incluzivă nu se referă la izolarea acestor copii în școli obișnuite sau plasarea lor în clase speciale aflate în extremitatea clădirii școlii sau în spații ce sunt separate de principala clădire a școlii. Integrarea copiilor cu CES nu se referă la ignorarea opiniilor și a problemelor cu care se confruntă părinții. Copiii nu trebuie grupați în programe diferite de lucru. Nu trebuie ignorate cerințele individuale ale copilului. Structurarea unui orar separat sau solicitarea unor sarcini nerealiste, nerealizabile în aplicarea programului de integrare a personalului didactic, nu fac obiectul unei educații incluzive.
Diferite studii legate de acest subiect au subliniat că tendința generală a societății față de copiii cu CES este una de ignoranță. Integrarea redusă a nevoilor copiilor cu CES duce la marginalizarea sau excluderea acestora din școlile publice, de masă. Un aspect major este scos în evidență de aceste studii și anume că lipsa de personal specializat pe probleme de învățare din școlile de masă, publice, își pune amprenta asupra tuturor celor care înfăptuiesc actul didactic și a celor implicați direct în activitățile educative și formative.
O importanță majoră se apreciază a fi adaptarea curriculară până la personalizare.
Copiii cu CES care manifesta impulsivitate, iar cea mai indicată metodă constă în ignorarea comportamentelor necorespunzătoare; cei implicați în actul didactic trebuie să cunoască faptul că prin intermediul acestor comportamente copiii încearcă să atragă atenția asupra lor. Se recomandă ca toate comportamentele pozitive sau negative să fie recompensate sau pedepsite imediat ce s-au produs. Asemenea copii trebuie să fie incurajați în permanență, toate aceste acțiuni contribuind la creșterea stimei de sine.