Mediul în care ne naștem și trăim zi de zi are un impact deosebit asupra vieții noastre, a felului în care gândim, a felului în care ne purtăm. De mici suntem învățați ce este bine și ce este rău, ce e corect și ce este nedrept, ce este normal sau anormal. Aceste caracteristici variază foarte mult de la persoană la persoană, potrivit educației primite.
Copiii mici nu cunosc răutatea, dar o pot asimila repede. Învață și imită tot ce văd, tot ce trăiesc, fie bun sau mai puțin bun. De la vârste fragede, copiii pot să manifesta atitudini discriminatorii față de alte etnii, rase, persoane cu dizabilități. Aceste atitudini nu vin din propriile convingeri deoarece acesta încă nu are experiențele și abilitățile cognitive necesare, ci le sunt inoculate și alimentate de mediul în care se dezvoltă.
De-a lungul vieții asimilăm idei preconcepute și discriminatorii fără să ne gândim prea mult la acest aspect și le transmitem, la rândul nostru, copiilor. Copiii de azi reprezintă viitorul de mâine. Cum va arăta acest viitor, depinde și de noi, cei care avem menirea de a-i educa: părinți, bunici, educatori sau profesori. Mesajele pe care adulții le transmit despre persoanele care sunt „altfel” sunt foarte importante.
Lupta împotriva discriminării demonstrează încă o dată câtă nevoie este de o educație incluzivă, care stă la baza unei societăți armonioase. Grădinița, școala joacă un rol esențial în socializarea copiilor, fiind locul unde mulți copii intră în contact cu semeni diferiți. În cadrul acestor instituții educaționale, copiii învață de mici că diferențele există și trebuie acceptate ca atare, valoarea unei persoane fiind mai presus de un defect vizibil sau mai puțin vizibil. În acest fel se contribuie la formarea și dezvoltarea conștiinței copiilor care vor deveni mai empatici.
În acest sens, implicarea părinților și a comunității sunt aspecte-cheie în schimbarea atitudinii față de copiii defavorizați și în încurajarea unei atitudini deschise, de înțelegere față de aceștia. Copilul cu cerințe educaționale speciale trebuie adus la suprafață, în acest sens fiind necesară identificarea potențialului acestuia și găsirea celor mai eficiente modalități de a răspunde intereselor și nevoilor sale de dezvoltare.
O fetiță cu tulburări din spectrul autist (TSA) a fost mutată într-o sală goală în timpul unei inspecții în instituție. O fată de etnie rromă cu o dizabilitate ușoară a fost dată afară din grădiniță, directoarea considerând că nu s-a integrat în grup și că ar fi mai bine să meargă la o grădiniță unde sunt copii ca ea. Părinții unui băiat de 5 ani diagnosticat cu TSA au încercat să găsească o grădiniță (fie de stat, fie privată) unde acesta să meargă măcar două ore pentru a se obișnui și pentru a socializa și s-au lovit de refuzul politicos, dar ferm al directorilor. Aceștia nu au dorit nici măcar să stabilească o întâlnire cu familia…
Exemple de acest fel ar fi nenumărate. Este o situație tristă, chiar dramatică pentru copiii aflați în dificultate și pentru părinții care, de multe ori, fac eforturi extrem de mari. Aceasta este realitatea pe care o trăiesc familiile care cresc un copil cu dizabilități în România, deși ne aflăm în secolul XXI și se presupune că am evoluat foarte mult. Suntem în prima linie la arătat cu degetul către cei din jur și în ultima linie în ceea ce privește empatia, deschiderea, sprijinirea semenilor noștri aflați în dificultate.
Aflându-ne în fața copiilor în calitate de educatori sau profesori, trebuie să conștientizăm faptul că societatea de mâine va fi formată din copiii pe care îi educăm azi. Este esențial să le insuflăm valori trainice, să-i învățăm să aprecieze și să respecte diversitatea, în fiecare zi, în cadrul activităților desfășurate!