Este binecunoscut faptul că funcția fizică a exercițiilor fizice și sportului asupra sănătății organismului copiilor și al adulților, conduce la o stare de bine la nivel social, datorită tonusului fizic și psihic crescut și prin starea de relaxare alături de buna dispoziție în urma unor eforturi fizice dozate corespunzător, care atenuează starea de stres sau anxietate. Observăm că există o strânsă relație între sănătatea fizică și cea psihică. Astfel o bună sănătate fizică reprezintă fundamentul pentru un echilibru psihic, o gândire sănătoasă și pozitivă, după cum și o bună sănătate psihică sau emoțională, pot creea o atitudine rațională, pentru a influența starea de sănătate fizică.
Se discută despre dezvoltarea încrederii de sine în rândul elevilor ca un punct esențial în dezvoltarea personală. Un elev cu încredere de sine ridicată, poate lua decizii corecte, este mai responsabil pentru propriile acțiuni, va fi conștient de eșecurile resimțite și va ști să gestioneze diferite situații pentru a reuși.
Desigur există multe metode prin care se poate crește încrederea în sine în rândul copiilor, dovedite prin rezultatele unor ample cercetări, cum ar fi binecunoscuta apreciere sau laudă ca niște confirmări exterioare pe care le trăiește copilul dar și creearea unui context sau un mediu necesar în care copilul să se simtă apreciat și util.
Eu doresc să prezint punctul meu de vedere, prin latura unui practicant de Nihon jujutsu, o artă marțială tradițională japoneză și observațiile avute de peste 25 de ani ca profesor la Palatul Copiilor Arad, în, sala de antrenament „dojo”, cu elevii mei.
Consider că este mult mai sigură și stabilă pe termen lung, o încredere în sine clădită și întărită pe propriile experiențe și trăiri la nivel fizic, acestea în cazul nostru, obținute prin antrenamentele de arte marțiale. Procedeele deosebite, cu un grad de complexitate crescut, care necesită efort fizic și psihic deosebit, pun elevul în situații dificile. Sensei-ul / profesorul știe să dozeze corespuzător și algoritmizat lecția astfel încât elevul să reușească să efectueze diferitele procedee tehnice.
O viaţă adevărată, are necazuri şi bucurii, căderi şi ridicări. Numai cine nu păşeşte nu se împiedică niciodată. Căderea, în toate sensurile, nu este o o cauză pierdută atunci când ştii să cazi şi apoi să te ridici. Unui om îi este greu să cadă. El evită să-şi piardă echilibrul pentru a nu pierde controlul asupra corpului, dar de cele mai multe ori se accidentează, printr-o inutilă tendinţă naturală de a se crispa şi contracta musculatura din cauza fricii, sprijinindu-se cu braţele perpendicular pe sol. Acest tip de reacţie este greşită deoarece impactul transmis braţelor este cu atât mai mare cu cât greutatea corpului şi elanul produs este mai crescut, consecinţele fiind fracturile grave.
Copiii fiind mai elastici, când îşi pierd echilibrul, se relaxează, şi nu se produc accidente prea grave, dar în schimb este important de menţionat faptul că musculatura gâtului este slab dezvoltată, ceea ce poate provoca traumatisme craniene, prin lovirea solului cu capul.
În Japonia, dacă cineva nu ştie să cadă, se spune că nu este japonez. Această deprindere se învaţă la şcoală, în lecţia de educaţie fizică.
În continuarea pregătirii organismului, este de nelipsit în orice antrenament şcoala căderilor – ukemi waza, consolidarea acestora fiind absolut necesară pentru practicarea Nihon Jujutsu. Modul de organizare este important să fie cât mai eficient, co suprafață de saltele cât mai mare – tatami, pentru creşterea densităţii motrice a lecţiei. Exersarea durează în funcţie de nivelul / gradele elevilor, în general 15-30 de minute.
Procedeele de Nihon Jujutsu se practică cu unul sau mai mulţi parteneri, care preiau pe rând rolul de apărător, respectiv de atacant, executând o serie de procedee tehnice printre care şi nenumărate aruncări, căderile rezultate fiind uneori deosebit de severe. În aceste situații, căderea nu trebuie să fie dureroasă, dacă tehnica de cădere a fost însuşită corect, şi deprinderile bine consolidate.
Stăpânirea acestora, are un rol important în creşterea siguranţei elevilor, cât şi a progresului lor ca jujutsu-ka, implicit creșterea încrederii în sine. Doar cel ce este în stare să cadă inconştient şi aplicând corect din reflex căderea, după ce i sa aplicat un procedeu dur de aruncare, poate fi suficient de relaxat şi sigur, pentru a se preocupa de studiul Nihon Jujutsu-lui, fără să fie preocupat de problema căderii. Astfel, lecţiile devin o plăcere pentru practicanţi, deoarece dispar încordările musculare şi blocajele la nivel psihic privind teama sau ezitarea de a cădea.
Învăţarea căderilor, se face treptat, cu multă atenţie, utilizând algoritmii specifici, din poziţia culcat cu biciuirea braţelor pe tatami şi ridicarea capului, apoi din ghemuit şi stând în picioare. Doar când aceşti algoritmi sunt bine însuşiţi, se poate trece la aplicarea acestora din procedee de aruncare.
În exersarea căderilor, fiecare reușită va fi ca o cărămidă clădită pentru fundația unei case care reprezintă încrederea de sine a viitorului adult. Desigur există greșeli în timpul a miilor de repetări, sunt momente în care doare, momente în care trebuie pus la încercare curajul, voința, dar și îndurarea, dar prin pași mărunți și multe încercări, elevul va reuși prin propria putere. Tocmai această motivație legată de reușită îi va dezvolta acea încredere de sine izvorâtă chiar din puterea sa psihică.
Subliniez importanţa extinderii şi cunoaşterii acestor tehnici de cădere şi în practica altor sporturi, inclusiv introducerea acestora în lecţia de educaţie fizică, ca o completare a gimnasticii acrobatice.
În funcţie de traiectoria şi direcţia mişcării distingem căderile inapoi pe spate şi laterală, înainte pe antebraţe şi rostogolirile înainte sau înapoi. Aceste rostogoliri sunt diferite prin modul de execuţie şi formă, faţă de cele din gimnastica acrobatică, prin mai multe aspecte ce ţin de protejarea capului, al coloanei vertebrale, supleţea execuţiei etc. Un bun cunoscător poate efectua aceste căderi chiar şi în condiţii reale de stradă, cu suprafeţe dure, fără urmări neplăcute.
În concluzie, subliniez importanța dobândirii la copii a încrederii de sine, prin propriile experiențe și trăiri. Ceea ce simte elevul cu mintea lui și cu corpul, rămâne ca o amprentă în personalitatea sa. Toate micile reușite, însumate, în care practicantul de arte marțiale le simte pe tatami, în timpul antrenamentului, unde o mare parte o reprezintă procedeele de cădere, cu momentele grele depășite prin propria voință și prin reușitele sale obținute cu un real curaj si determinare, v-a forma personalitatea sa. Deasemenea aceste calități psihice și controlarea mai eficientă a emoțiilor din timpul antrenamentelor, se extinde în viața de zi cu zi, fapt ce va duce la o gândire mai limpede, o concentrare mai eficientă în realizarea diferitelor sarcini în viață.
Acești copii au o voință crescută, sunt pozitivi și nu renunță ușor.
În artele marţiale, antrenamentul corpului este strâns legat de latura mentală, existând un echilibru între ele, compensându-se una pe alta.
Bibliografie
1. Balazs Emanuel, Rolul artelor marțiale în dezvoltarea fizică armonioasă a elevilor în cadrul Palatului Copiilor, Editura Școala Vremii, Arad 2021
2. Botez, M. , Boroş, R. O., Autoapărarea, de la necesitate la artă, Editura Mirador, Tipărită la Multimedia Arad;
3. Constantin, B., Teoria antrenamentului sportiv, Tipografia Vasile Goldiş, Arad, 1998;
Derlogea S., Corneliu Ionescu D., Aikido, calea armoniei, Editura Apimondia, Bucureşti;
4. Gurski, A., Jiu Jitsu , Editura Garell Publishing House, București, 1995
5. Maroteaux, R.L., Mimurodo, H., Ju Jitsu antic japonez, Editura Garell Publishing House, Bucureşti, 1998;