În ultima perioadă, au fost numeroase referiri la educația în diversitate sau incluziunea școlară. Abordând aceasta tematică, am dori să comentăm sau să clarificăm două probleme pe care le considerăm importante: prima dintre ele se refera la incluziunea socială, care nu este sinonimă cu integrarea școlară, iar cea de-a doua se referă la incluziunea școlară, care nu este o noua invenție a educației speciale.
Există o întreagă confuzie in a înțelege conceptul de incluziune, deoarece există mulți care înțeleg incluziunea educațională ca sinonim pentru integrarea școlară. Se înțelege mișcarea incluziunii școlare la fel ca și cea a integrării școlare, când în realitate implică două abordări cu centre de interese diferite, adică nu este vorba despre a-i schimba numele, ci presupune o schimbare conceptuală întreagă și un întreg proces de restructurare a sistemelor educaționale.
Scopul includerii este să aibă o magnitudine mai mare decât cea a integrării, în sensul că integrarea s-a concentrat asupra grupului elevilor cu dizabilități, promulgând faptul că aceste persoane trebuiau educate în centre primind ajutorul necesar pentru a facilita procesul de autonomie educațională și personală. Cu toate acestea, incluziunea își concentrează accentul pe toți elevii. UNESCO (2005) este clar în acest sens când spune că: incluziunea este legată de acces, participare și realizările tuturor elevilor, cu accent deosebit pe cei care se află în risc de a fi excluși sau marginalizați.
Pe de altă parte, trebuie să subliniem că centrul integrării și incluziunii este, de asemenea diferit. Integrarea s-a preocupat de îmbunătățirea și schimbarea educației speciale în loc să se schimbe cultura și practica școlilor de masa. Altfel spus, integrarea este un concept reducționist care a avut tendința de a îmbunătăți educația specială, dar nu educația generală. Spunând asta, subliniază că preocuparea centrală este de a transforma cultura, organizarea și practicile școlilor de masa pentru a satisface diversitatea nevoilor educaționale ale elevilor, ale tuturor elevilor.
Această situație cu care ne confruntăm este in funcție de calitatea educației pe care o au primit-o elevi cu nevoi educaționale speciale în domeniul integrării școlare, întrucât exista o dihotomie între ce face elevul cu nevoi specialități educaționale si ce face restul colegilor săi de clasă. cu alte cuvinte, un poate fi integrat într-o clasă obișnuită și poate petrece o parte importantă a zilei școlare izolat în clasă fără aproape nicio interacțiune cu partenerii săi. În unele situații, programul de lucru pe care îl desfășoară elevii cu nevoi educaționale speciale este foarte diferit de grupul clasei și coordonarea dintre profesorul obișnuit și profesorul de sprijin este redus sau, în multe ocazii, inexistent. Elevii care înainte erau înscriși în centre de învățământ special frecventează acum scoli de masa; dar ceea ce nu s-a produs încă sunt schimbările semnificative în atitudine și mentalitate necesare pentru a vorbi despre atenție la diversitate.
E nevoie, de asemenea, de schimbarea atitudinii și mentalității profesorilor, înțelese ca o cheie fundamentală, pentru a avea loc o schimbare în cultura școlilor. Din păcate, nu au existat schimbări semnificative în managementul educațional și nici în programele care continuă sa susțină omogenitatea și ideea de programa unică pentru toți; nici in gestiunea metodologiei educative care, practic, continuă să fie transmisivă și nu permite participarea și cooperarea.
Scopul educației incluzive sau al educației pentru diversitate depășește școala însăși, din punctul nostru de vedere de vedere, implică nu numai forma in care înțelegem educația și practica educațională, ci un comportament și deci un mod de a înțelege viața, abordarea acesteia pe care se bazează practic dreptul oamenilor, al tuturor, fără alte considerații. Din aceste abordări, putem aprecia clar că școala are o responsabilitate directa pentru ca elevii să învețe. Nu copiii trebuie să se adapteze la sistemul educațional, așa cum se întâmpla până acum, ci exact opusul. Școala este care trebuie să poată proiecta și dezvolta o ofertă educațională bazată pe pluralitate și respect pentru caracteristicile tuturor elevilor, este, să zicem, vorba despre oferirea unei educații de calitate pentru toată lumea.
Exista însă si o serie de bariere care care atrag atenția asupra diversității în școlile noastre si care ar putea fi enumerate după cum urmează:
- Bariere politice – (legi și reglementări contradictorii) in ceea ce privește educația oamenilor. Pe de o parte, se vorbește despre un curriculum divers și pentru toată lumea și, pe de altă parte, se vorbește despre adaptările curriculare. Există legi care vorbesc despre nevoia de muncă cooperativă între profesori și în altele despre posibilitatea ca profesorul de sprijin sa scoată copiii din clasele de masă. Prin urmare, administrația educativa ar trebui să fie consecventa în declarații de drept internațional, național și regional și sa aibă in vedere punerea acestora în aplicare.
- Bariere culturale – permanenta activitate de clasificare si stabilirea normelor discriminatorie în rândul elevilor (etichetare). În această a doua barieră, ne referim la idea generalizata ca exista in comunitățile educative doua tipuri de elevi „normalii” și „handicapații” sau, cu alte cuvinte, copiii care învăța și copiii care nu învață, așa că asta necesită mult timp și efort in căutarea clasificării diagnosticelor. În acest sens, conceptele de inteligență și diagnostic au exercitat un rol de discriminare și segregare.
- Bariere didactice (predare-învățare). Printre barierele didactice se remarcă aspecte, precum competitivitatea din sălile de clasă versus munca cooperativă și solidaritate (referindu-se atât la elevi și si la profesori), în loc să înțeleagă sala de clasă ca o comunitate de învățare.
- • Curriculumul bazat pe disciplină.
După cum tocmai am menționat, atenția și diversitatea in contextul incluziunii actuale, exclusiv astăzi și pentru încă câțiva ani, constituie una dintre provocările fundamentale și prioritare la nivel internațional. În acest sens, oamenii cu diversitate funcțională trebuie să aibă aceleași posibilități de acces la informații ca și cele disponibile pentru orice alt cetățean. Definițiile care au fost oferite pentru a identifica o forma sensibila poate produce diferența intre anumite persoane si instituții, societăți sau state care pot accede sau nu la a defini in termeni de inegalitate, posibilitatea de a avea acces la informații si educarea mediana. Trebuie menționat ca este necesara crearea unor masuri care sa favorizeze incluziunea digitală, adică facilitarea și prezența TIC-ului, reactualizarea caracteristicilor de adaptare si accesibilitate, alfabetizarea digitală.