Poveştile create îi ajută pe preşcolari să înţeleagă mai bine realitatea care îi înconjoară fiindcă multe dintre ele au subiecte din viaţa lor de zi cu zi, pot fi despre familia lor, despre jocurile lor, despre modurile în care se comportă etc. Mai mult, se pot promova valori morale şi elemente de judecată etică în cadrul textului. O dată cu creionarea unor personaje pe lângă familiarizarea cu anumite tehnici de caracterizare a acestora (directă sau indirectă prin vorbe, gesturi, locuinţă etc.) se dezvoltă capacitatea de empatie a micilor creatori. Afectivitatea lor îşi găseşte în construirea poveştilor o mare libertate căci sub haina ficţiunii se pot exprima liber.
„Având ca scop prioritar formarea unei exprimări corecte, logice, fluente, expresive, educaţia cognitivă şi a limbajului în grădiniţă, foloseşte povestirile ca pe un mijloc deosebit de valoros” (Ioan Damşa, 1996, p.37).
Preluând din curriculum, povestirile create de preşcolari urmăresc atingerea tuturor obiective cadru prezente şi anume:
- dezvoltarea capacităţii de exprimare orală, de înţelegere şi utilizare corectă a semnificaţiilor structurilor verbale orale.
- educarea unei exprimări verbale corecte din punct de vedere fonetic, lexical, sintactic.
- dezvoltarea creativităţii şi expresivităţii limbajului oral.
- dezvoltarea capacităţii de a înţelege şi transmite intenţii, gânduri, semnificaţii mijlocite de limbajul scris.
Faptul că toate obiectivele cadru sunt vizate de activitatea menţionată demonstrează complexitatea şi importanţa ei.
Preşcolarii devin activi în cadrul acestei forme de organizare mai mult decât în cadrul altor activităţi pentru că de această dată ei au rolul principal. Nevoit să exprime idei şi sentimente proprii, copilul trebuie să selecteze cu atenţie cuvintele şi expresiile cele mai potrivite. Gândirea lui este solicitată să sistematizeze şi să încadreze informaţia în context. Informaţiile posedate intră în operaţii de comparaţii, analize, sinteze, generalizări chiar dacă la un nivel specific. Copiii se orientează spre un limbaj tot mai interiorizat şi mai abstract. Mai mult, încep să înţeleagă că sentimentele şi emoţiile lor sunt mai uşor percepute prin intermediul unei exprimării corespunzătoare.
În plus, la această vârstă are loc o explozie a imaginaţiei care prin funcţia de complementare dă posibilitatea înţelegerii unor situaţii lacunare şi prin funcţia de proiectare şi anticipare ajută copilul să înţeleagă succesiunea evenimentelor. (R.M. Niculescu, 1999, p.85-86). Imaginaţia şi creativitatea aflate în plină dezvoltare în această perioadă este stimulaţă şi pusă în valoare în cadrul acestor activităţi. R.M Niculescu remarca şi faptul că copii pot utiliza cu nonşalanţă cuvinte care nu le înţeleg deloc şi le pot plasa corect în structuri verbale datorită mecanismului imitaţiei. (R.M.Niculescu, 1999, p.264)
Poveştile create de copii sunt pline de fantezie şi de umor, de trăiri intense deoarece copilul îşi caută soluţiile în lumea lui, lume în care imaginaţia nu e îngrădită de limite obiective şi rigide. Ei folosesc atât experienţa personală cât şi repertoriul vast de poveşti, basme şi alte creaţii literare la care au avut acces. Necesitatea de a se face înţeleşi îi determină să folosească un limbaj corect din punct de vedere gramatical iar nevoia de a se face plăcuţi şi apreciaţi îi determină să aleagă cuvinte şi expresii deosebite. Aşa ajungem la problema dezvoltării limbajului artistic în cadrul acestor activităţi. Dacă iniţial ei vor reda mai mult expresiile cunoscute, treptat încep să inteprindă alte acţiuni specifice creativităţii în acţiune: vor înlocui cu cuvinte proprii, vor adapta expresiile cunoscute în contexte noi, vor combina termeni din mai multe locuri pentru obţinerea unora termeni noi, vor descoperii noi moduri de a folosi ceea ce cunosc, vor elimina ceea ce li se pare de prisos şi vor adăuga alte elemente, vor inversa ordini cronologice sau roluri etc. Bineînţeles că numai sub o dirijare atentă, pas cu pas, cu sugestii şi cu întrebări, cu exemple şi modele furnizate de către educatoare.
În dezvoltarea imaginaţiei, se impune un echilibru între imaginar şi real în raport cu copilul. „Celor prozaici li se va stimula imaginaţia, celor care trăiesc în vis cu ochii li se vor oferi poveşti mai realiste. Aceasta este necesar pentru a preveni dereglările imaginative, căci la copilul de trei -şapte ani este specifică o anumită pendulare între real şi imaginar.”(N.Socoliuc ,2005 ,p31).
Creând un discurs corect şi coerent în cadrul poveştii ei învaţă să fie capabili să-şi exprime trebuinţele, gândurile şi sentimentele în dialoguri obişnuite cu ceilalţi copii cât şi cu adulţii. Prin formarea obişnuinţei de a stabili locul şi timpul acţiunii poveştii se îmbunătăţesc reprezentările spaţiale şi temporale.
La primul nivel de vârstă, de la trei la cinci ani, nu e posibilă realizarea cu succes a unor poveşti de către copii. Limbajul, gândirea, bagajul de cunoştinţe ş.a. nu permit acest lucru. La nivelul II , între cinci şi şapte ani, copiii devin capabili să facă faţă unei asemenea activităţi. Trebuie urmată totuşi o gradaţie de la uşor la complex, de la concret la abstract.
Repovestirile sunt un prim pas ele fiind prezente şi la grupa mijlocie iar apoi se merge treptat pe poveşti create după un şir de ilustraţii, poveştii cu început dat, poveşti pe baza unui plan dat, poveşti după modelul educatoare, poveşti despre un obiect sau o jucărie (pe o temă dată).
Se pot intercala și alte tipuri de jocuri și exerciții pregătitoare. Jocul “Ce a uitat scriitorul?” presupune completarea unor lacune din poveşti cunoscute, de exemplu, în “Capra cu trei iezi” se poate cere copiilor să completeze cu expresii cunoscute (folosite de autor) sau expresii proprii lacunele introduce intenționat şi să redea conţinutul textului folosind o intonaţie corespunzătoare, o mimică şi o gestică cât mai expresivă. “Jocul măştilor” antrenează copiii în jocuri de rol executate cu măşti de personaje cunoscute de ei purtate pe cap sau manevrate manual. Copiii sunt atraşi în mod deosebit de astfel de jocuri şi implicarea lor afectivă are impact pozitiv asupra folosirii unei mimici şi gestici şi de ce nu chiar a unei posturi corporale adecvate. “Poveste incompletă” poate complica sarcina prin completarea unor lacune din o poveste la prima audiţie, respectiv, poveste creată de educatoare şi folosirea epitetului sub îndrumarea educatoarei. Pentru folosirea unui vocabular bogat, nuanţat se poate apela şi la un joc de pregătire precum “Spune cum este !” în care se urmărește formarea deprinderii de a folosi epitete pornind de la suportul concret al imaginilor şi de la întrebările educatoarei urmând ca cele mai reuşite să fie inserate în textul poveştii. Un alt element care constituie un element dinamic și atractiv în poveștile create poate fi introducerea de onomatopee şi interjecţii în text prin aplicarea anterioară a jocului pregătitor “Deschide urechea bine !” în care recunosc şi au redau sunetele şi zgomotele auzite.
Capacitatea copiilor de a crea povești dacă sunt ghidați corespunzător cu răbdare pas cu pas este surprinzătoare și dacă profităm și de aptitudinile lor artistico-plastice (desene, colaje etc) și de imaginația lor generoasă îi putem transforma în „mici scriitori”.
Bibliografie:
1. ***- „Curriculum pentru învățământul preșcolar, prezentare și explicitări!, Didactica Publishing House, 2009.
2. Damşa, Ioan; Toma-Damşa, Maria; Ivănuş, Zoe -“Dezvoltarea vorbirii în grădiniţa de copii şi în clasele Işi a II-a”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996.
3. Dumitrana, Magdalena- “Educarea limbajului în învăţământul preşcolar.Comunicarea orală”, Editura Compania, Bucureşti , 1999.
4. Niculescu, Rodica Mariana –“Pedagogie preşcolară-sinteze”, Editura Pro Humanitate, Bucureşti, 1999.
5. Socoliuc, Nina; Cojocaru, Victoria –“Fundamente pentru o ştiinţă a educaţiei copiilor de vârstă preşcolară”, Editura Cartea Moldovei, Chişinău, 2005.