Eficienţa actului educativ, ca act ce aparţine domeniului relaţiilor interpersonale, depinde de raporturile concrete zilnice dintre profesor şi elev. Pe lângă incontestabila experienţă pozitivă, acumulată în decursul anilor, în relaţia profesor-elev, se manifestă uneori prezenţa arbitrariului, a unor practici învechite şi a unor prejudecăţi, menţinute de o atitudine conservatoare a profesorilor. Astfel că reconsiderarea corelării obiectivelor educaţiei cu psihologia tineretului contemporan devine imperios necesară pentru perfecționarea acestei relații.
În general, relaţiile dintre profesor şi elev se polarizează în jurul sentimentelor de simpatie şi încredere reciprocă sau, dimpotrivă, de antipatie, neîncredere și ostilitate. Sunt situaţii în care contactul spiritual dintre profesor şi elev rămâne în zona indiferenţei, cei doi actori ai actului educativ ignorându-se reciproc. În acest caz profesorul trebuie să ia atitudine aplicînd o condiţie esenţială a relaţiilor afective interumane, potrivit căreia simpatia şi încrederea nasc simpatie și încredere, în timp ce antipatia şi ostilitatea trezesc sentimente de asemănătoare. Profesorul trebuie să implementeze aceste relaţii, materializându-le în colaborare şi respect reciproc.
Studiile efectuate în domeniu au relevat că unii profesori nu reacţionează principial nici atunci când elevii răspund corect, nici când răspund eronat. După cum afirmă elevii, unii profesori nu numai că nu se bucură când aceştia dau răspunsuri corecte, dar chiar îşi arată surprinderea, îi ironizează și ezită să îi noteze în catalog. Aceste reacţii prezintă un interes deosebit pentru studiile psihologice, care în urma cercetărilor au evidenţiat, că în acest fel se încalcă un principiu fundamental al educaţiei – stimularea prin utilizarea corectă a laudei sau a dojanei. Dacă un profesor laudă mai puțin, dar dojeneştemai mult mult, în mod evident foloseşte eronat criteriile aprecierii pozitive pentru formarea comportamentului elevului şi influenţarea pozitivă a acestuia.
Imaginea deformată, pe care pe care unii elevi o au despre profesori şi unii profesori despre elevi, reprezintă sursa de nemulţumire a elevilor. Ea îşi are originea în comportamentul inadecvat al unor cadre didactice.
Utilizarea unor strategii şi tehnologii didactice moderne, centrate pe aspectul formativ al educaţiei, asigură selecţionarea şi întărirea comportamentelor adecvate, realizarea în condiţii optime a conexiunii inverse, aprecierea performanţelor şcolare ale elevilor pe baze știinţifice, obiective. Conform constatărilor unor sondaje realizate în rândul elevilor, unii profesori pun accentul, în aprecierile pe care le fac asupra acestora, cu precădere pe eşecurile lor, fac prognoze descurajatoare, pierzând din vedere perspectiva optimistă a evoluţiei.
Autoritatea profesorului bazată pe principiul „magister dixit” trebuie înlocuită cu una întemeiată pe relaţii în care profesorul are rol de îndrumător, coordonator şi partener al activităţii elevului. Controlul agresiv al profesorului asupra elevilor are consecinţe dezastruoase. Orice încercare de a umili sau încurca un elev, mai ales în prezenţa colegilor săi, va genera un rezultat nedorit: elevul ori se inchide în sine, refuzând să mai comunice, ori reacţionează violent.
Ignorarea personalităţii elevului de către profesor ameninţă nevoile şi trebuinţele spirituale de bază ale acestuia, respectul de sine, nevoia de răspuns afectiv din partea celor din jur, nevoia de securitate pe termen lung, de succes, precum şi nevoia de a aparţine unui grup şi de a fi acceptat de acesta.
Metodele şi tehnicile educative tradiţionale au lăsat imaginea profesorului care încearcă să-şi domine elevii, subordonându-i, impunându-le ascultare prin metode coercitive.
Este necesar ca profesorii, în totalitate, să adopte față de elevii lor, relații bazate pe colaborare, respect interpersonal, îndrumare, cu accentul mutat de pe „ce ştie” elevul, pe „ce ştie să facă” acesta. Astfel, principala activitate în procesul educativ nu este predarea, ci angajarea elevilor în investigaţii şi lucrări independente sau în echipe.
Stima şi respectul reciproc între elevi și profesori presupun şi un limbaj adecvat.Expresiile ironice şi jignitoare tulbură atitudinea elevilor faţă de profesorul lor, îi provoacă pe aceştia, obstrucţionează crearea unui climat favorabil în activitatea educativă. Cercetările psihopedagogice au pus în evidență faptul că folosirea abuzivă a formelor de penalizare, cum sunt ironia, jignirea, ridiculizarea, notele proaste, duce la scăderea sau chiar la dispariţia efectului lor.
Profesorul care cunoaşte valoarea aprecierii pozitive nu va evita chiar o ușoară supraapreciere a performanţelor elevului. Aprecierea unui elev mai mult decât merită, îl va motiva pe acesta să încerce să se ridice la nivelul aprecierii făcute, pentru a merita şi a menţine pe viitor aprecierea. Faptul că profesorul le acordă elevilor suficientă apreciere pozitivă conduce la imbunătățirea relaţiilor cu elevii slabi și la obținerea unor rezultate bune în activitatea la catedră. Chiar şi pentru unele performanţe şcolare minore, profesorul care cunoaşte valoarea aprecierii pozitive, o foloseşte încercând să dezvolte în mod permanent încrederea elevilor în propriile lor forţe.
Latura intelectuală a raportului profesor-elev este completată şi influenţată decisiv de factorul afectiv, care prezintă o importanţă deosebită asupra randamentului intelectual al elevului. Crearea unei atmosfere de bună dispoziţie în clasă, reprezintă o condiţie absolut necesară pentru asigurarea succesului şcolar şi evitarea eşecului şcolar. Fiecare lecţie trebuie să se deşfăsoare într-un climat afectiv particular, dispoziţia elevilor variind în funcţie de cea a profesorului.
Pentru a nu încălca principiile pedagogice și a reduce procesul didactic la o simplă activitate de transmitere de cunoştinţe, elevul trebuie permanent considerat un partener real de comunicare, iar mesajele din partea acestuia luate în considerare. Lipsa factorului afectiv poate îmbrăca şi forme mai grave: gesturi, priviri ameninţătoare, însoţite de atitudini discriminative şi marginalizarea unora dintre elevi. Manifestările de acest tip din partea unor profesori, chiar dacă sunt rare și se raportează numai la unii dintre elevi, au implicaţii grave atât asupra climatului şcolar, cât mai ales asupra elevilor: reduce motivaţia pentru învăţare, influenţează negativ stima de sine, transformă şcoala într-un spațiu neprimitor și incomod pentru aceștia.
Ca bun pedagog, pus în faţa elevului pentru a-l forma şi nu numai de a-i transmite cunoştinţe de specialitate, profesorul trebuie să acorde o atenţie sporită modului de distribuire a pedepselor şi recompenselor, a aprecierii pozitive şi negative, pentru ca acestea să-şi atingă scopul, generând efectul scontat. Dacă foloseşte în mod exagerat dojana şi dacă aceasta nu păstrează un caracter limitat, ci ia forma unei deprecieri globale, de genul „nimic nu știi”, „nu eşti bun de nimic”, se poate ajunge la o depreciere a personalităţii elevului.
Cadrele didactice care stimulează elevii prin laudă, obţin rezultate mai bune în procesul educaţional. Aceștia apreciază pozitiv elevii aşa-zis „problemă” chiar şi pentru unele progrese minore, încercând astfel, să le dezvolte acestora, în mod permanent, încrederea în forţele proprii. Dacă profesorul foloseşte corect aprecierea elevului, va asigura succesul demersului său educativ. Atunci când un profesor îi spune unui elev „nimic n-o să se aleagă de tine”, el nu apreciază numai o situaţie prezentă, ci îşi exprimă convingerea personală, previziunea asupra dezvoltării viitoare a acestuia, ceea ce ar putea conduce la influenţarea decisivă a viitorului acestuia, prin scăderea stimei de sine, prin demoralizare şi abandon. Performanţele elevului nu numai că nu vor creşte, ci vor scădea atât de mult încât ar putea pune în pericol dezvoltarea psihică viitoare a acestuia.
Profesorul/ educatorul trebuie să conştientizeze răspunderea covârşitoare pe care o are în configurarea premiselor succesului sau eşecului şcolar al elevului, să aibă grijă ca, în derularea procesului instructiv-educativ, să nu-i lezeze acestuia personalitatea, demoralizându-l. El are obligaţia, legală şi morală, să contribuie la formarea şi dezvoltarea personalităţii elevului, să-l stimuleze pe acesta să înveţe să gândească şi să acţioneze singur, pentru ca, la finalul studiilor, să îşi poată construi singur viitorul.
Bibliografie
1. Iucu, R., 2001. Managementul şi gestiunea clasei de elevi fundamente teoretico -metodologice”. Editura Polirom: Iaşi, 2001.
2. Şoitu, L., 1997. Pedagogia comunicării. Editura Didactică şi Pedagogică:Bucureşti.
3. Răşcanu, R., 2002. Psihologie şi comunicare. Editura Universității: București.
4. Pânişoară, I.O., 2004. Comunicarea eficientă. Editura Polirom: Iaşi.
5. Stanton, N., 1995. Comunicarea. Editura Ştiinţă şi Tehnică: Bucureşti.
6. Cosmovici, A. & Iacob, L, 1999, Psihologie şcolară. Editura Polirom: Iaşi.