Operele literare ce formează canonul literaturii române sunt relativ puține, iar analiza lor strictă în cadrul orelor de literatură poate deveni restrictivă. În schimb, diversificarea expunerii elevilor la o gamă variată de lucrări literare reprezintă un avantaj semnificativ, contribuind la o dezvoltare mai amplă a înțelegerii și aprecierii literaturii. Rareori sunt propuse către lectură basme culese de autori mai puțin cunoscuți.
Volumele lui Petru Rezuș nu sunt rereditate recent și nu se află pe rafturile tuturor, dar cu puțină perseverență acestea se găsesc în biblioteci și ascund povestiri de la cele mai incredibile, încărcate de un evenimențial generat de un conflict puternic, la cele mai reflexive, care scot în evidență sensibilitatea specifică poporului roman. Două dintre aceste basme sunt intitulate Solomonărița și Țara Visurilor. Bucovinean de origine, Petru Rezuș s-a născut la Rădăuţi, în 1913, şi a urmat studii universitare la Facultatea de Teologie şi Facultatea de Litere şi Filosofie, ambele din cadrul Universităţii din Cernăuţi (1931-1935). Profesorul a desfăşurat şi o activitate de cercetare pe tărâmul folclorului, realizând o colecţie de literatură populară, îndeosebi provenind din Bucovina şi din Banat, din care a publicat două volume: Dochiţa împărătiţa (1972) şi Dacă poţi râde, să râzi (proverbe – 1974).
Analiza elementelor simbolice și mitice din aceste basme aduce la lumina adevăruri adânc păstrate în mentalul colectiv. Pe de o parte, fiecare mit sau simbol luat separate are o pătrunzătoare istorie culturală, cu multiple conotații, care transcend nivelul superficial al lecturii. Pe de altă parte, totalitatea miturilor dintr-un basm formează împreună un concept care corespunde unei sensibilități care corespunde unei mentalități colective. Pentru realizarea acestei analize trebuie luate în considerare diverse dicționare de simboluri, care vor sta la baza interpretării textuale. Dictionarele de simboluri constituie un instrument esențial în metodologia studiului miturilor și a basmelor, deoarece ele oferă o repertorizare sistematică a semnificațiilor asociate fiecărui element simbolic.
Acțiunea basmului Solomonărița este bogată în evenimențial. Povestea se concentrează asupra unei tinere fete care pornește într-o călătorie pentru a salva împărația. În respectiva împărăție de la Miazănoapte, un potop fără sfârșit aduse întuneric și suferință. Sfetnicul spuse că doar Solomonarul putea opri urgia, dar doar o fată neprihănită putea ajunge la acest deținător al forțelor naturii. Împărăteasa și fiicele împăratului eșuează în această probă, fiind pedepsite, iar ulterior în locul lor este trimisă o fată curată din popor. Fata traversă marea pe o corabie și ajunse la Solomonar, care o aștepta într-o vale, lângă un izvor. Din aceste întâmplări se poate observa preponderența pe care apa o are asupra evenimentelor. Inițial, apa apare sub formă de ploaie, fata traversează o mare, Solomonarul se află lângă un izvor, iar ulterior Solomonarul îi dădu fetei hrană și îi dezvălui cauza potopului: o baltă spurcată unde se afla un balaur.
Conform lui Mircea Eliade „apele simbolizează substanța primordială, din care toate formele se nasc și în care toate se reîntorc, prin regresiune sau prin cataclism”. Evseev susține că „Este un simbol ambivalent: substanță primordial din care iau naștere toate formele și în care ele revin prin regresiune. Apa este prezentă în toate riturile de trecere și în toate obiceiurile calendaristice ale românilor”. De aceea, nu este surprinzător faptul că fata a trecut peste o mare pentru a ajunge la Solomonar. „Marea este și simbolul Apelor Superioare, al Esenței divine, al Nirvanei”. Corabia utilizată de fată are și ea valențe simbolice. „Corabia evocă idea de Securitate de-a lungul unei traversări dificile. Corabia este ca un astru rotator în jurul unui centru, pământul”. „Sacralitatea izvoarelor este universal, întrucât ele constituie gura apei vii sau a apei neprihănite”. Izvorul simbolizează trecerea ireversibilă a timpului.
Pe de altă parte, „Apele stătătoare sunt necurate sau vrăjite”. „Balta. Simbol al materiei primordial și fecunde. Preia simbolismul apei statute, dar și a mîlului. În folclorul românesc, balta e un spațiu necosmicizat și impur, sediul duhurilor rele”. Solomonarul îi dezvălui fetei cauza potopului – un balaur ascuns într-o baltă spurcată – și îi dă acesteia un descântec și uneltele necesare pentru a-l îmblânzi. Întoarsă acasă, fata reușește să oprească furtuna și să supună balaurul. Drept răsplată, împăratul o încoronează împărăteasă, iar împărăția își recăpătă pacea și lumina.
În concluzie, basmul Solomonărița, de Petru Rezuș, se constituie ca o lucrare simbolică profundă, în care elementele mitologice și folclorice se împletesc pentru a crea o poveste despre puritate, sacrificiu și restaurarea ordinii cosmice. Prin utilizarea simbolurilor, precum apa, balaurul, călătoria inițiatică și descântecul, autorul conturează o lume în care forțele naturii și ale divinității sunt într-o continuă interacțiune, iar eroina – o fată neprihănită – devine cheia restaurării echilibrului. Această alegorie subliniază valoarea purității morale și a legăturii omului cu tradițiile ancestrale, în timp ce ne invită să reflectăm asupra rolului fiecărui individ în menținerea armoniei în lume.
Bibliografie
Chevalier, Jean; Gheerbrant,Alain, Dicţionar de simboluri, vol.I-III, Editura Artemis, Bucureşti,1996.
Evseev, Ivan, Enciclopedia semnelor şi simbolurilor culturale, Editura Amarcord,Timişoara, 1999.
Ruşti,Doina, Dicţionar de teme şi simboluri din literatura română, Editura Polirom,Iaşi, 2009.
Rezuș, Petru, Dochița Împărătița. Basme și Poezii Populare din Țara-de-Sus, Editura Minerva, București, 1972.