Școala este instituția socială în care se realizează educația organizată a tinerei generații, factorul decisiv pentru formarea unui om apt să contribuie la dezvoltarea societății, să ia parte activă la viață, adică să fie cu adevărat pregătiți pentru muncă. Acest lucru este determinat de faptul că școala dispune de personal calificat și de o bază materială adecvată, elemente indispensabile desfășurării procesului de învățământ, al cărui obiectiv principal este formarea omului, dezvoltarea personalității sale. Procesul de învățământ este, deci, cel care conferă școlii acest rol hotărâtor în formarea omului.
Când copilul crește, își vede universul cotidian lărgindu-se dincolo de orizontul familiei, mai întâi datorită grădiniței și apoi a școlii. Trecerea copilului la statutul de preșcolar, respectiv de elev, este un moment dificil deoarece copilul trebuie să capete în această perioadă dorința de a învăța. Chiar dacă școala se străduiește să compenseze în parte ceea ce mediul nu i-a oferit copilului, ea nu poate da totul, fiind absolut necesară colaborarea dintre familie și școală.
Grădinița reprezintă în acest demers de socializare, o etapă intermediară a cărui utilitate este tot mai mult recunoscută. Ea creează imaginea unei societăți libere și curtenitoare, în care spiritul de creație este mult mai apreciat decât un simplu conformist și în care elanurile spontane sunt permise. În afara unor cazuri excepționale, copiii se adaptează la acest spațiu educațional foarte bine. O dată acceptată separarea provizorie de părinți, grădinița pare să-i dea copilului un sentiment de siguranță. Copilul găsește aici o lume pe măsura sa: este înconjurat de cei de-o seamă cu el, se simte întotdeauna liber. Acest sentiment se regăsește la orice vârstă, în orice grup de copii. Și deoarece educatoarea ia în serios acțiunile și întrebările lui, neliniștea cauzată de sentimentul de inferioritate scade și copilul devine conștient de posibilitățile sale, de autonomia sa.
Copiii care frecventează grădinița se adaptează astfel mult mai ușor la viața de școlar, ei fiind obișnuiți deja cu o colectivitate, cu anumite reguli pe care traiul în comun cu semenii îl impune.
În ceea ce privește parteneriatul factorilor educaționali, familia, ca nucleu fundamental al societății, îndeplinește un sistem de funcții printre care cele mai importante sunt: funcția naturală, biologică, funcția economică, funcția de socializare, funcția educativă.
Funcția educativă a familiei se referă la creșterea și educarea copiilor. Acestea sunt îndatoriri și responsabilități deosebit de importante ale familiei, oricare ar fi dificultățile economice sau de altă natură. Mediul educogen familial are influențe deosebit de puternice asupra formării personalității copilului, a comportamentului lui, care își mențin forța educativă uneori toată viața. Din acest motiv se acordă o importanță deosebită celor „șapte ani de acasă”.
Îndeplinirea cu succes a funcțiilor familiei implică respectarea unui sistem de cerințe, printre care menționam: preocuparea permanentă a părinților și sprijinirea lor atât din vedere emoțional, fizic cât și material pentru o dezvoltare armonioasă a copilului; de asemenea importantă este și o colaborare permanentă și nemijlocită cu școala și sprijinirea școlii, participarea la activitățile comitetelor cu părinții din școală și altele.
După cum am menționat mai sus, colaborarea școlii cu familia este o condiție importantă a unirii eforturilor în educarea copiilor. Această colaborare trebuie să constituie o acțiune simplă și suplă și de educare a educatorilor-părinți. Printre acțiunile pedagogice ale școlii intreprinse în rândul părinților se pot menționa următoarele:
- consultații cu părinții;
- adunările cu părinții însoțite de expuneri și discuții pe diverse teme psihopedagogice, cum ar fi cunoașterea particularităților individuale și de vârstă ale copiilor, condițiile necesare învățării eficiente, activitatea în timpul liber etc;
- lectoratele cu părinții susținute de specialiști de valoare;
- adunările pe diverse teme și discuții cu părinții din comitetul de părinți.
Universul copilului se limitează, la început, la familie. În primul rând, el se raportează la mamă și tată. De la mamă copilul așteaptă satisfacerea nevoilor sale fundamentale, de securitate și de afecțiune, iar de la tată, el așteaptă afecțiune, protecție, inițiere în viață, un model. Dar, mai mult decât atât, mama și tata formează un cuplu a cărui ”coloratură” se repercutează, ca atare, asupra copilului.
Rolul părinților nu poate fi redus la meseria de educator.
Oricât de importantă ar fi, oricât i s-ar atribui această funcție, ea este în permanență depășită prin modul lor de a se comporta. Prin eforturile comune ale factorilor educaționali implicați – școala și familia – și prin activitățile organizate și realizate atât în școală cât și în afara ei, obiectivele nivelului de vârstă pot fi atinse.
Educația care se exercită în școală este cel mai important factor al dezvoltării personalității. Ea are rolul de a corecta ceea ce este negativ în personalitatea elevului și de a dezvolta toate laturile personalității sale, atât pe cea intelectuală, cât și pe cea caracterială, morală.
Școala nu formează doar specialiști ci formează oameni, iar pentru a forma oameni este foarte important ca toți factorii educaționali să contribuie în mod eficient și constructiv la această formare, să colaboreze și să se completeze reciproc unde și când este nevoie.