Etapa preșcolarității este cea în care copilul accede la un mediu social nou, o perioadă în care se fac achiziții psiho-comportamentale fundamentale. Specificitatea transformărilor, schimbărilor în perioada „vârstei simbolice’’, „vârstei de aur a copilăriei’’ (asociaţii sugestive de cuvinte, folosite pentru a denumi vârsta preşolară) trebuie cunoscută de toate persoanele adulte ce vin în contact cu copilul, dar mai ales de educator, deoarece el desfăşoară o activitate într-un cadru organizat, instituţional, conform unor obiective, folosind anumite strategii menite să faciliteze parcurgerea drumului spre dezvoltare, utilizează conţinuturi adaptate vârstei, precum şi forme de prezentare care să-i trezească interesul copilui, să răspundă nevoilor lui. Calitatea acestora va influenţa în mare măsură procesul de adaptare şi integrare a copilului în etapele următoare.
Trăsăturile relevante, specifice dezvoltării copilului în etapa preşcolarității sunt următoarele:
1) Vârsta descoperirii, a largirii orizontului social – este perioada în care copilul se alătură altor grupuri sociale. Ȋnscrirea copilului la grădiniţă este pragul peste care copilul aderă la alt grup decât cel familial, este etapa în care copilul începe să se vadă pe sine în raport cu cei de aceeaşi vârstă, începe procesul socializării (educatoarea având un rol esenţial), ia contact cu reguli de grup, constientizează importanţa aplicării normelor de comportare, se raportează, în acţiunile lui, la indicaţiile date de alt adult decât cei cu care era obişnuit, din familie.
2) Este etapa în care se conturează primele elemente ale conştiinţei de sine şi ale relaţionării cu ceilalţi ( socializare, interacţiune prin joc, comunicare, exprimarea dorinţelor, nevoilor, adresarea unor întrebări, cerinţe, solicitări etc). Procesul dezvoltării ca personalitate unică îşi are rădăcinile în copilăria timpurie. Integrarea copilului într-un mediu nou, un grup în care activitatea este orientată şi dirijată conştient şi organizat, lărgirea câmpului relaţional prin interacţiunea cu co-vârtsnicii şi alţi adulţi, îi aduc copilului descoperirea de sine, cunoaşterea propriilor preferinţe, posibilităţi , aptitudini; în acest mediu sunt conturate şi dezvoltate capacităţi de reflecţie intrapersonală, se dezvoltă comportamentul social, copilul descoperă noi legături, leagă prietenii, dezvoltă simţăminte de apartenenţă la grup, rezonează afectiv cu alte persoane, explorează un spaţiu nou.
3) În mediul preșcolar, copilul va descoperi noi roluri sociale, va interacţiona cu ceilaţi după reguli şi norme menite să aducă armonie şi participare, apariţia şi dezvoltarea competenţelor în comunicare, negociere, explorare dirijată a mediului, implicare în activităţi prin acţiune directă, prin manipularea/ utilizarea unor instrumente. Ȋn perioada preşcolarităţii copilul devine conştient că oamenii din jurul lui îndeplinesc anumite roluri, se creionează diferite moduri de raportare la persoanele din jur în funcţie de acţiunile pe care le exercită asupra lui şi mediul în care au loc aceste interacţiuni- părinţii şi alţi membri ai famliei compun mediul securizant al casei în care copilul se manifestă lliber, fără cenzura, grădiniţa este locul în care învaţă ca oamenii pot îndeplini roluri diverse raportându-se la el- educatoarea îl implică în diferse acţiuni educative, este mediator şi liantul dintre grădiniţă şi familie, asistentul medical îi supraveghează şi evaluează starea de sănătate, ceilalţi copii sunt colegi de joacă şi învăţare etc.
4) În preșcolaritate copilul se desprinde treptat de egocentrismul specific etapei dezvoltării şi existenţei lui în mediul familial, unde totul gravita în jurul lui. Acest proces este unul compex ce presupune, pe de-o parte, parcurgerea unor etape, participarea la activităţile cotidine ale grupului, formarea unor aptitudini, deprinderi, competenţe, integrarea acestora în situaţii noi, în activităţi diverse fiecare având o serie de caracteristici specifice şi, pe dea altă parte, devoltare în planul unor achiziţii pe diferite laturi ale personalităţii (cognitiv, afectiv-emoţional, atitudinal, relaţional).
5) Copilul îşi dezvoltă senzorialitatea, capacitatea de acţiune, învaţă să observe spaţiul care-l înconjoară, să extragă informaţii despre obiecte din jur folosindu-şi simţurile, discriminează între diferite forme, învaţă să folosească materiale, îşi dezvoltă abilităţile de lucru prin exerciţiu, începe să observe detalii. Toate au valenţe formative, mai ales dacă sunt dirijate şi ghidate de educatoare astfel încât sa-l invite pe copil la acţiune, descoperire, implicare, participare, explorare. Educatoarea trebuie să creeze din fiecare situaţie de învăţare o ocazie prin care copilul să se dezvolte şi să -şi exploreze noi posibilitaţi. Este important să menţionăm valenţele formative inconstestabile ale jocului la aceasta vârsta. Fiind activitatea de bază în învăţâmantul preşcolar, fie că vorbim de joc simbolic, joc didactic, joc de mişcare, joc liber, joc de rol, joc muzical, joc sportiv etc, toate vin în sprijinul dezvoltării copilului, iar activitatea din gradiniţă gravitează în jurul jocului. Ȋn cadrul acestor jocuri, copilul accede la roluri noi, îşi explorează şi dezvoltă funcţiile executive, îşi rezolvă conflicte interioare, găseşte soluţii la anumite situaţii conflictuale, îşi devoltă limbajul, capacitatea de relaţionare, de negociere, de exprimare a propriilor preferinţe, participă activ la rezolvarea unor sarcini, îşi explorează şi dezvoltă creativitatea etc.
6) Etapa preşcolară este caracterizată de schimbări semnificative în ceea ce priveşte abilităţile cognitive, activarea, exersarea şi dezvoltarea operaţiilor gândirii, capacitatea de integrare a unor cunoştinţe în structuri noi, realizarea unor conexiuni, relaţionări între diferite elemente, întelegerea unor cauzalităţi. Acum se pun bazele operaţiilor prematematice, sunt aduse în aria de cunoaştere a copilului diferite aspecte ale mediului înconjurător, să facă diferenţa dintre real şi imaginar, copilul operează cu instrumente şi materiale care-l ajută să înţeleagă realitatea care-l înconjoară, relaţii de genul cauză- efect, extragerea unor informaţii prin observarea direct a obiectelor, fenomenelor etc.
7) Ȋn anii prescolarității se face trecerea de la dominanţa proceselor excitative, la activarea şi dezvoltarea formelor condiţionate ale inhibiţiei. Dacă atunci când vine în colectivitate, copilul are o slabă capacitate/ uneori inexistentă în a-şi controla anumite stări, reacţii impulsive, emoţii, manifestări, comportamente explozive, manifestate de neastâmpar, după parcurgerea unei perioade în cadrul grupului, cu îndrumarea adultului, copilul a începe să-şi controleze anumite manifestări ce pot deranja grupul, îşi activează procesele inhibitive, de autocontrol.
Educatoarea are un rol important în acest proces deoarece ea trebuie să ghideze şi să conducă copilul spre înţelegerea consecinţelor unor comportamente ale copilului, să ofere exemple de manifestare care oferă descăcarea emoțională de care copilul are nevoie, dar care să nu aducă încordare sau să creeze o stare de disconfort pentru ceilalţi. Din cauza capacităţii scăzute a copilului de a înţelege consecinţele acţiunilor lui pe termen mediu şi lung (uneori chiar şi pe termen scurt), educatoarea trebuie să regizeze astfel jocurile şi ocaziile de interacţiune între preşcolari, astfel încât să evidenţieze comportamentele dezirabile, care nu incomodează pe ceilalti, dar totodată să ofere libertate de acţiune tuturor copiilor. Măiestria, tactul pedagogic în organizare şi modul în care comunică profesorul sunt relevante şi chiar decisive pentru dezvoltarea unor relaţii de colaborare, negociere, comunicare. Modul în care intervine în detensionarea unor situţii astfel încât să nu restricţioneze posibilitatea de descărcare emoţională stă în cunoaşterea fină a proceselor şi reacţiilor copilului la numiţi stimuli. Educatoarei îi revine sarcina de a organiza/ desfăşura activităţi, situaţii de instruire şi învăţare astfel încât să îl pregătească pe copil (d. p. d. v. cognitiv, social, psiho-motric etc) într-un mediu sigur, folosind conținuturi şi strategii menite să conducă la îndeplinirea unor obiective ca: dezvoltarea deplină copilului, pregătirea pentru şcoală, dezvoltarea competenţelor cheie de care copilul va avea nevoie în viitor.
Bibliografie
1. Chircev, A. & Roşca, Al. (1965). Psihologia copilului preşcolar. București: Editura Didactică şi Pedagogică.
2. Şchiopu, U. & Verza, E., (1997). Psihologia vârstelor. București: Editura Didactică şi Pedagogică.