Perioada școlarizării reprezintă, pentru fiecare individ, acea etapă în dezvoltarea proprie în care se pun bazele principalelor achiziții în domeniul cognitiv, emoțional, intelectual și social. Școala devine mediul propice învățării, elevii trecând prin mai multe stadii de dezvoltare cognitivă ce vor influența modul în care ei gândesc, fac conexiuni între noțiuni, interacționează cu lumea din jur și se raportează la aceasta.
În această perioadă, fiecare elev face parte dintr-un grup (clasă) constituit pe baza unor cerințe instituționale, în care sunt atribuite anumite roluri participanților și sunt stabilite diverse raporturi între elevi, dar și între elevi și profesori. Din această perspectivă, clasa de elevi este privită ca un grup social, ca un „ansamblu de indivizi între care există relații bine definite și în care fiecare individ are conștiința apartenenței la grup. Membrii unui grup au o anumită structură, funcționează după reguli prestabilite, au interese comune și urmăresc realizarea unor scopuri specifice bine determinate.” (Adrian Neculau, în Dinamica grupului, 1996)
Raportându-se la alte grupuri, cel școlar are o serie de particularități, fiind un grup primar: pe de o parte, de inițiere, formare și modelare a unor trăsături de personalitate, a unor comportamente, iar pe de altă parte, de însușire și sistematizare a cunoștințelor și abilităților necesare dezvoltării acestora. De cunoșterea și întărirea acestor particularități de către profesori depinde în mare parte succesul grupului respectiv în atingerea scopurilor propuse, în dezvoltarea personală a elevilor și pregătirea pentru viață.
Fiind un microgrup, între membrii lui se stabilesc o serie de relații nemijlocite. Astfel, interacțiunea directă, față în față reprezintă caracteristica fundamentală a unui grup școlar. Ea schimbă comportamentele celor care intră în contact în funcție de gradul diferit de determinare, de felul interacțiunii dintre membrii grupului și de mijloacele de realizare. (Mielu Zlate) De aceea, în urma acestei interacțiuni se vor stabili scopurile și motivele grupului respectiv, dar și structura acestuia. Existența și progresul grupului sunt date tocmai de existența acestor scopuri ce vizează întreg procesul instructiv educativ și care sunt prestabilite de către școală. Există însă și scopuri individuale în cadrul colectivului de elevi ce trebuie armonizate și integrate scopurilor generale ale grupului, iar acest lucru depinde de mai mulți factori: pregătirea pedagogică a cadrelor didactice, cunoașterea particularităților de vârstă ale elevilor, gradul de motivare a acestora în implicarea diverselor activități și responsabilități din clasă, climatul socio-afectiv, etc.
În ceea ce privește structura grupului școlar, aceasta este organizată de către persoane din exterior și impusă, concretizându-se prin atibuirea de roluri diverșilor participanți ai grupului. În faza inițială a constituirii colectivului de elevi există o perioadă de acomodare, de cunoștere, de incertitudine. Fiecare elev aduce cu sine o serie de resurse ce vor contribui la poziționarea sa în cadrul grupului: cunoștințele acumulate până la momentul respectiv, percepția sa despre apartenența la un grup, experiența anterioară aferentă grupurilor din care a făcut parte, gradul de socializare, disponibilitatea de care dă dovadă în stabilirea de noi relații, particularitățile psiho-comprtamentale. Pe măsură ce membrii încep să se cunoască între ei, apare și investirea acestora în diferite funcții sau responsabilități cu scopul declarat de atingere a obiectivelor propuse la nivelul grupului. Se diferențiează două tipuri de lideri: formali sau oficiali și lideri informali. Cei din prima categorie sunt investiți de către ceilalți elevi cu acordul profesorilor și au rol în reglarea relațiilor dintre colegi și în reprezentarea clasei în relațiile cu cadrele didactice. Liderii informali apar în urma relațiilor intersubiective, preferențiale din cadrul colectivului, bazate pe legături de simpatie, antipatie sau indiferență. Acești lideri pot avea influențe pozitive asupra grupului contribuind la coeziunea acestuia, dar și influențe negative în funcție de propriile interese.
În realizarea unui climat adecvat în interiorul colectivului de elevi, un rol determinant îl are gradul de coeziune existent la nivelul grupului respectiv. Unitatea este dată de mai mulți factori precum: gradul de cunoaștere reciprocă, nivelul de toleranță, înțelegere și empatie al fiecărui membru față de colegi, stilul de conducere adoptat de către profesori, implicarea în activitățile școlare și extrașcolare realizate, încurajarea inițiativelor și discutarea acestora la nivelul grupului, existența și respectarea unor norme după care sunt evaluate comportamentele individuale, dar și de grup. Pot fi membri care încalcă aceste norme și atunci vor fi sancționați de către ceilalți colegi, dar și de către profesori, deoarece periclitează coeziunea întregului colectiv.
Este indicat ca la preluarea unui colectiv de elevi, fiecare profesor diriginte să își întocmească un plan cu anumite obiective specifice pe care să le urmărească în dezvoltarea personală a elevilor săi. Iar în cadrul orelor de consiliere să desfășoare activități care să inițieze, dezvolte și să întărească comportamentele scontate. Printre strategiile eficiente de relaționare cu elevii se regăsesc:
- Adunarea a cât mai multor informații despre toți copiii din clasă: mediul familial și social din care provin, anumite probleme familiale, lucrurile care le plac, afinitățile din cadrul grupului, aspirațiile pe care le au.
- Ascultarea cu atenție a elevilor sau „punerea la curent”. Această metodă este recomandată a fi utilizată la începutul tuturor orelor, creând o atmosferă destinsă, propice desfășurării unui act educațional optim.
- Utilizarea mesajelor non-verbale adecvate: un zâmbet, o glumă, o îmbrățișare pot întări valoarea mesajelor transmise, încurajând elevii în tot ceea ce fac.
- Încurajarea elevilor în susținerea propriilor idei, opinii, convingeri atâta timp cât acestea nu vin în contradicție cu normele existente la nivelul clasei și nu afectează relațiile de grup.
- Utilizarea jocului didactic ca metodă interactivă de cunoaștere și apropiere între elevi, pe de o parte și între elevi și profesori, pe de altă parte.
- Aplicarea de recompense pentru stimularea și consolidarea comportamentelor adecvate, în funcție de gradul de implicare al fiecărui elev în activitățile clasei.
Cooperarea la nivelul grupului școlar este necesară în dezvoltarea intelectuală și socială a elevilor, împletindu-se astfel armonios exercițiul individual cu cel al interacțiunii de grup. Astfel „viața socială este o condiție necesară dezvoltării individului în însăși natura sa, făcându-l să treacă de la starea autistă la starea de personalitate.” (Jean Piaget în Psihologie și pedagogie-traducere, 1974) Munca în echipă a elevilor, susținută prin utilizarea metodelor și strategiilor activ-participative dezvoltă capacitatea acestora de a lucra împreună, fapt ce conduce la o dezvoltare armonioasă a fiecărui participant.
Bibliografie:
Neculau, A., A fi elev, Editura Albatros, 1983, București.
Zlate, M. Zlate C., Cunoașterea și activarea grupurilor sociale, Editura Politică, 1982, București.