Comunicarea reprezintă o dimensiune fundamentală a existenței umane, fiind prezentă în fiecare moment al vieții sociale. În contextul societății contemporane, comunicarea devine o prioritate a educației, iar școala are responsabilitatea de a contribui semnificativ la formarea competențelor de comunicare ale elevilor.
Comunicarea didactică ocupă un loc central în procesul educațional, perioada școlară având un rol esențial în dezvoltarea limbajului și a capacității de relaționare socială. Aceasta este etapa în care se realizează formarea, dezvoltarea și adaptarea individului la viața socială, prin interacțiuni permanente cu profesorii și colegii. Cu toate acestea, în practica educațională se constată existența unor lacune atât în comunicarea profesor–elev, cât și în dirijarea comunicării elev–elev, fapt ce generează dificultăți în procesul de învățare și în managementul clasei.
Școala nu are doar rolul de a transmite informații, ci și de a forma personalități. Pe lângă dimensiunea instructiv-educativă, un rol deosebit de important îl are învățarea comunicării eficiente. Modalitățile de comunicare utilizate de cadrul didactic în clasă nu trebuie să urmărească exclusiv menținerea disciplinei, ci să stimuleze gândirea critică, participarea activă la dialog, exprimarea și argumentarea propriilor opinii. Un astfel de climat favorizează dezvoltarea stimei de sine și a încrederii în propriile forțe ale elevilor.
Informațiile transmise în mediul școlar trebuie prelucrate și adaptate de către profesor pentru a deveni accesibile elevilor. Transformarea acestora în cunoștințe, abilități și competențe presupune un proces de comunicare activ, dinamic și bidirecțional. Activitatea didactică este una dintre cele mai complexe activități umane, având ca finalitate formarea personalității elevului.
Clasa de elevi constituie un mediu de comunicare complex, un spațiu în care se desfășoară un proces educativ ce implică interacțiunea unor personalități aflate în formare. Profesorul este nevoit să identifice soluții creative și eficiente de învățare, adaptate diversității elevilor, stilurilor diferite de învățare și comportamentelor variate. Reușita demersului educațional depinde în mare măsură de stăpânirea abilităților de comunicare interpersonală.
În cadrul comunicării didactice, profesorul trebuie să manifeste o serie de comportamente și atitudini esențiale:
- captarea atenției și stimularea motivației elevilor, având în vedere că interesul pentru disciplinele studiate diferă de la un elev la altul;
- utilizarea adecvată a limbajului nonverbal, deoarece gesturile, mimica, postura și tonul vocii influențează semnificativ receptarea mesajului;
- manifestarea empatiei, educația fiind un proces bazat pe dialog, înțelegerea nevoilor și perspectivelor elevilor și luarea în considerare a opiniilor acestora, inclusiv în situații conflictuale;
- folosirea umorului, care contribuie la menținerea atenției și la crearea unei stări de bine în clasă;
- promovarea spiritului de echipă, prin activități de grup ce dezvoltă cooperarea, responsabilitatea și respectul reciproc;
- stăpânirea competențelor tehnice, utilizarea metodelor interactive și integrarea mediului digital în procesul de predare-învățare.
Așa cum subliniază Nicki Stanton, citat de Sachelarie O.M. și Petrișor F. (1998), comunicarea se realizează printr-o varietate de canale nonverbale și paraverbale, precum mimica, gesturile, poziția corpului, contactul vizual, proximitatea, atingerea, vestimentația sau caracteristicile vocii. Toate aceste elemente contribuie la transmiterea și interpretarea mesajului educațional. Profesorul modern trebuie să fie atent la aceste aspecte pentru a asigura eficiența comunicării didactice. El trebuie să fie deschis la nou, flexibil, empatic și capabil să construiască relații autentice cu elevii, depășind limitele unui stil tradițional rigid.
În funcție de numărul participanților, comunicarea poate fi interpersonală sau de grup. Comunicarea din clasă depășește adesea nivelul interpersonal și devine comunicare de grup, atunci când profesorul se adresează colectivului de elevi cu scopul de a produce schimbări la nivel individual. În mediul educațional, comunicarea păstrează caracteristicile comunicării general-umane, fiind însă influențată, în forme și conținut, de scopurile specifice educației (Ezechil, L., 2002).
În concluzie, comunicarea reprezintă un pilon esențial al managementului eficient al clasei de elevi și al succesului educațional, contribuind decisiv la formarea unor indivizi competenți, responsabili și integrați social.
Bibliografie
1. Ezechil, L. (2002). Comunicarea educațională. București: Editura Didactică și Pedagogică.
2. Sachelarie, O. M., & Petrișor, F. (1998). Comunicarea didactică. București: Editura Aramis.
3. Stanton, N. (1995). Comunicarea. București: Editura Teora.