Adolescența sau vârsta neliniștilor pubertare nu reprezintă numai o ultimă etapă a creșterii și educației. Ea este și o etapă foarte diferită față de etapele precedente. Pe plan biologic ea corespunde unor transformări esențiale ce constituie fenomenul pubertății, din punct de vedere psihologic ea reprezintă caractere mai complexe, dar la fel de nete: influența crescândă a afectivității asupra conduitei, lărgirea rapidă a orizontului gândirii datorită unor interese multiple, interiorizarea mai mult sau mai puțin marcată a vieții mintale risipită pană atunci în acte, individualizarea accelerată a comportamentului prin accentuarea deosebirilor datorate sexului , mediului și individului.
Din punct de vedere sociologic, adolescența pregătește inserția individului în mediul adult datorită unui ansamblu de cunoștințe din domeniul social și cultural. În cursul primilor ani ai adolescenței, educația eului devine preocuparea principală, iar în anii următori pe primul plan trece educația culturală.
Pubertatea reprezintă o perioadă a neliniștilor, atât pentru elev, cât și pentru educatorul său. Neliniștile lor sunt însă foarte diferite. La adolescent, neliniștea apare ca un răsunet al transformărilor organice asupra vieții sale mintale. În această fază, se accentuează emotivitatea. Reveria este unul din modurile de gândire caracteristice. Ea capătă uneori forme periculoase cum ar fi, de exemplu, visarea cu ochii deschiși, în care inadaptarea la realitate este însoțită de evadarea în lumea ficțiunii.
Mulți adolescenți ajung să-și contemple propria imagine, dau dovadă de narcisism, profesorul de religie poate interveni în cadrul orei de religie dându-le exemple demne de urmat elevilor săi, precum Sfinții, vorbindu-le despre faptul că importantă este iubirea aproapelui, numai prin iubirea aproapelui Îl iubim, de fapt, pe Hristos.
Școala, prin ora de religie, are un rol benefic în această perioadă. Profesorul de religie poate fi și un bun consilier al elevilor adolescenți cu probleme. Alături de preotul din parohie, poate interveni spre a-l călăuzi pe elev. Rolul profesorului de religie, prin ora de religie, este acela de a-l dirija, de a-l umaniza, de a-l orienta spre cele mai înalte valori spirituale pe adolescent. Trebuie să se cultive în tânărul adolescent simțul măsurii, luciditatea raționamentelor.
Adolescența reprezintă o etapă hotărâtoare din punct de vedere religios, acum este momentul când, de obicei, se pierde sau se câștigă credința. Religia devine o formă de viață a cărei expresie desăvârșită o constituie vocația.