Imaginea unei profesor este influenţată de prestigiul ei, iar prestigiul este o marfă sensibilă: se acumulează greu şi se pierde foarte repede. Dar să vedem cum funcţionează prestigiul şi imaginea acum. Nu mai ţine nici măcar de personalitatea acestuia. Ţine, pur şi simplu, de pragmatism. Pe de altă parte, există cumva percepţia că în alte părţi este mult mai bine, ceea ce este cât se poate de departe de adevăr. Dar există un teren pe care putem juca: cel al diferenţei dintre percepţii şi realităţi. Simpla cunoaştere a unei persoane, aşa cum este ea, va fi în avantajul nostru. Este adevărat, ne confruntăm cu probleme de tot felul.
„Un profesor își pune amprenta asupra eternității, el nu poate ști niciodată cât de departe ajunge influența lui.” – Henry Brooks Adams
Pentru unii, este o realitate banală. Pentru alții, s-ar putea să fie o revelaţie.
Din păcate, în ultimul timp profesorii nu au avut un răgaz în care să îşi poată clădi un capital de prestigiu pe termen lung. Multe articole publicate în mass-media avertizau că vor urma mulţi ani de campanii de presă anti-profesori venite din partea tuturor. Dar chiar și așa…
În ziua de astăzi, imaginea unui profesor are o importanţă crucială. O imagine pozitivă are un aport important la creşterea calității actului educațional precum şi la moralul elevilor săi. Numai că românii cei acuzatori pierd din vedere un adevăr elementar. Este foarte natural că nu le pasă de profesor, ci doar ca să le fie lor bine. Uneori, se întâmplă ca acest bine să fie unul comun, alteori, el este divergent. Iar atunci când binele este divergent, fiecare alege, fireşte şi explicabil, să le fie lor bine în pofida celorlalți.
În viitorul mai apropiat ori mai îndepărtat, locul profesorului în societate nu se va schimba decât atunci când vor vrea cei mulţi să se schimbe. Întrebarea care se pune este dacă aceștia cred oare că s-ar putea găsi un loc şi mai rău, sau nu?
Ar trebui să ne lămurim, odată pentru totdeauna, dacă profesorii nu pot, ori nu sunt lăsaţi să îşi pună profesia pe ce loc vor ei, sau că ei pot şi acesta este locul pe care ei vor să fie aşezată imaginea lor.
Toate datele disponibile arată că adevărul se înclină spre a doua ipoteză. Cei mai mulți cetățeni români maturi au o deplină libertate de exprimare a propriilor opinii, năzuinţe, aşteptări şi chiar interese, atât în spaţiul public, cât şi în cel politic. Jumătate dintre ei aleg să îşi arate preferinţele, iar cealaltă jumătate preferă să tacă. Ce rezultă din aceste preferinţe şi tăceri…?
Îmi doresc din suflet ca imaginea profesorului, şi nu numai, să se schimbe. Găsesc deosebit de injust ca o naţie întreagă să fie catalogată în funcţie de un segment restrâns, segment care se întâlneşte oriunde, de altfel.
Am fost uimită, şocată, dezamăgită, să văd ce se scria în presă de nenumărate ori şi cum acest lucru nu a rămas fără impact asupra cititorilor. Am, însă, convingerea că lucrurile vor reveni la normal, iar lumea ne va vedea exact aşa cum suntem….
Îmi exprim mulţumirea că ziarele au început să prezinte şi fapte pozitive despre noi. Adevărul este că mass-media are datoria şi poate să modifice percepţia publică negativă despre profesori. Cu toată campania bine motivată, prin care este acuzată o pretinsă schimbare de orientare strategică, profesorii continuă să acorde mai puţină atenţie decît ar dicta-o tocmai interesele pragmatice, de ordin economic.
Totul este să-i invităm pe cei interesați să vină aici şi să vadă ce e de văzut – şi bine, şi rău. Merită? Merită. Pentru că – aşa cum spuneam – „imaginea profesorului “ nu e teren de bătălie politică şi a încetat să mai ţină chiar de patriotism. A devenit, pur şi simplu, o chestiune de pragmatism.
Găsesc deosebit de injust ca o naţie întreagă să fie catalogată în funcţie de un segment restrâns, segment care se întâlneşte în orice ţară, de altfel. România are extraordinar de multe aspecte pozitive şi mulţi oameni deosebiţi, din acest motiv doresc să contribui cât de puţin la schimbarea felului în care suntem, în mod eronat, percepuţi.