IDEAS – un exemplu de colaborare internațională

IDEAS este numele proiectului eTwinning la care elevi ai Colegiului Național Alexandru Ioan Cuza din Galați participă alături de elevi din alte școli, unele dintre ele fiind partenere de tradiție, am putea spune, acest proiect fiind al patrulea la care colaborăm (Franța, Grecia, Maroc,  Coreea de Sud) dar și alături de colegi mai noi din țări precum Italia, Danemarca, Croația, Slovacia, Germania. IDEAS reprezintă acronimul de la International Days Etwinning Adventurers și își propune să celebreze o serie de zile și evenimente cu valoare de simbol la nivel internațional și oferă, în același timp, un cadru de colaborare și comunicare elevilor din spații culturale diferite pe parcursul anului școlar 2020-2021.
IDEAS este un proiect de mare amploare, extrem de dens și ambițios din punct de vedere al conținuturilor și obiectivelor propuse precum și al utilizării noilor tehnologii care facilitează realizarea de produse finale interactive și schimburile de bune practici și idei între parteneri educaționali aflați în spații geografice diferite.

Ziua Europeană a Limbilor Străine (septembrie-octombrie), Ziua Alimentației Sănătoase (noiembrie-decembrie), Ziua Păcii (ianuarie), Ziua Siguranței pe Internet (februarie), Ziua Pământului, Ziua Poeziei (martie), Ziua Europei (mai) sunt evenimentele principale incluse în planul de lucru al acestui proiect eTwinning, prilejuri minunate de a ne informa și a schimba idei cu privire la modul de valorificare a acestora.

Proiectul reprezintă o continuă experiență de învățare, produsele realizate până acum fiind extrem de ample, bogate și creative. Activitățile de scriere creativă propuse, analiza produselor finale ale partenerilor, materialele colaborative realizate – toate acestea au venit în completarea activităților obișnuite din cadrul orelor de curs pentru a contribui la dezvoltarea abilităților de exprimare în limba engleză.

În septembrie-octombrie partenerii au realizat prezentări diverse ale școlilor la care studiază, ale elevilor implicați sau ale zonelor /țărilor în care funcționează. Apoi, întregul an școlar 2020-2021 va fi dedicat unor activități de căutare, comunicare și colaborare prin intermediul unor aplicații digitale cu valoare educațională, activități care să pună în valoare simbolistica zilelor alese pentru a fi incluse în program.

Ziua Europeană a Limbilor Străine  ne-a oferit posibilitatea de a ne exprima de o manieră extrem de creativă. Aș putea spune că produsele finale realizate cu ocazia acestei zile reprezintă un proiect în sine. Postere și materiale informative conținând aspecte interesante, mai puțin cunoscute despre limbile fiecărei țări partenere, un dicționar tematic în limbile țărilor partenere realizat în colaborare, jocuri lingvistice, sondaje alcătuite din întrebări propuse de toți partenerii, citate despre rolul și frumusețea limbilor, alese de elevi și prezentate atât în limba maternă cât și în limba engleză și incluse apoi într-un e-book precum și o broșură electronică având drept sursă de inspirație cartea lui Saint Exupery  Micul Prinț conținând fragmente din această carte alese de elevi, traduse în limbile lor materne, înregistrate ca fișiere audio atât în limba maternă și engleză. Un Micul Prinț plurilingvist  cu desene aparținând elevilor talentați este un mod deosebit de a marca frumusețea și bogăția lingvistică a lumii.

În lunile noiembrie și decembrie ne-am concentrat pe Ziua alimentației sănătoase (World Food Day) – a fost din nou un prilej de a etala capacitățile creative ale tuturor celor implicați. A fost o bucurie să beneficiem de constanta sursă de inspirație pe care o reprezintă profesorii din școlile partenere. Sondaje create prin contribuția tuturor elevilor ce au venit cu idei variate și interesante, postere prin care evidențiam aspectele specifice meniurilor tradiționale și ’cărți de bucate’ internaționale, precum și postere prin care se încurajează un comportament responsabil în ceea ce privește alimentația – toate acestea ne-au ajutat să descoperim elementele comune dar și pe cele diferite din această zonă culturală a colegilor de proiect.

Ziua Păcii a fost pentru noi un alt prilej de comunicare și colaborare având multe produse finale- postere ilustrând citate celebre pe această temă, prezentări în formate diverse a biografiilor unor câștigători ai Premiului Nobel pentru Pace, quiz-uri, careuri de cuvinte și jocuri concepute pe baza informațiilor descoperite prin parcurgerea materialelor oferite de colegii lor din alte spații europene și non-europene. A fost un mod antrenant de a reflecta asupra acestei teme profunde prin intermediul unor aplicații digitale – quizziz, padlet, pixton, google docs, mentimeter, sau learningapps.

Ziua Siguranței pe Internet a fost evenimentul lunii februarie. Cu această ocazie elevii au fost implicați în activități menite să le responsabilizeze comportamentul pe Internet – benzile desenate, posterele sau materialele video create i-au îndemnat la prudență și accesarea informată a spațiului virtual oferit de Internet.

Ziua Poeziei și Ziua Pământului sunt evenimentele pentru care realizăm activități în lunile martie și aprilie. Printre acestea enumerăm un poem colaborativ, scris cu participarea tuturor elevilor participanți, o cărticică cu proverbe pe tema naturii specifice fiecărei națiuni participante, proverbe traduse, explicate și ilustrate, participări la discuțiile de pe pagina de forum de pe platformă eTwinning, poezii concepute de elevi, prezentate colegilor de proiect în diverse formate – e-bookuri, aviziere electronice, documente. Altele urmează – selecția unor citate care să scoată în evidența frumusețea și varietatea naturii înconjurătoare, împărtășirea experiențelor personale și a activităților de protejare a mediului înconjurător desfășurate în fiecare școală participantă la acest proiect, realizarea unui material manifest colectiv precum și realizarea unui al doilea sondaj comun din cadrul proiectului intitulat Cât de prietenos ești tu cu mediul?

Luna mai este luna în care vom celebra Ziua Europei, vom finaliza revista proiectului ce va conține activitățile reprezentative ale acestuia precum și contribuții noi, aspecte pe care fiecare echipă consideră că ar merita să le includă și să le comunice colegilor internaționali. De pildă, ideea colegilor din Franța este aceea de a realiza un interviu la care să răspundă profesorii implicați în proiect. În acest sens, fiecare profesor de la fiecare școală participantă a primit câte două întrebări de la elevii francezi, întrebări primite în format audio la care vom răspunde în format audio pentru a putea fi apoi editate și pregătite într-un singur interviu. Se lucrează colaborativ, cu ajutorul aplicației madmagz.com, fiecare dintre noi având libertatea de a ne exprima și a apela la expertiza celorlalți. De fiecare dată suntem plăcut surprinși de bogăția ideilor, reacția promptă și motivația deosebită a celor implicați. Aspecte diverse aparținând spațiilor culturale din care provin partenerii de proiect sunt incluse și abordate creativ. Am putut aprecia efortul și calitatea materialelor concepute – fie ele individuale ( ex. logo-ul proiectului, poemele elevilor etc.) sau colective (poem comun, sondaje, quiz-uri, etc.).

Proiectul încă în derulare reprezintă o modalitate de activare a interesului elevilor pentru limba, cultura și civilizația altor popoare. Activitățile incluse au un grad de atractivitate menit să îi apropie pe elevi de limba engleză, să își valorifice abilitățile tehnice de utilizare a calculatorului și oferă, în același timp, o experiență multiculturală cu multiple beneficii de dezvoltare personală.

 

prof. Mariana Gaiu

Colegiul Național Alexandru Ioan Cuza, Galați (Galaţi) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/mariana.gaiu

Articole asemănătoare