În concepția lui Cerghit, evaluarea are un dublu rol: acela de facilitare a procesului de învățare și de predare, respectiv a activității didactice. Aceste roluri sunt în strânsă corelație și se pot îndeplini prin intermediul exercitării câtorva funcții care au impact asupra învățării și predării. Cucoş enumeră următoarele funcţii ale evaluării: de constatare, de informare, de diagnosticare, de prognosticare, de selecţie sau de decizie, de certificare şi cea pedagogică (Cucoş, 2008, p. 73-74).
Funcțiile generale ale evaluării reflectă modul de abordare a unui fenomen, arătând „ce este și cum este”, „cum se explică”, „din ce cauză”, „cum poate fi ameliorat”, „care va fi starea viitoare”. Prin intermediul acestor funcții, evaluarea realizează ameliorarea permanentă a activității supuse evaluării. O ameliorare veritabilă a activității de învățământ se realizează pornind de la cunoașterea stării reale, aceasta obținându-se printr-o evaluare sistematică și obiectivă.
Funcția constatativă, prima funcție a evaluării, este corelată cu una din notele definitorii ale evaluării, ea constând în cunoașterea stării activității, a fenomenului, a rezultatelor acestuia, fiind însoțită de aprecierea situației constatate pe baza anumitor criterii. Funcția aceasta reflectă importanța măsurării fenomenului evaluat și a preciziei măsurătorilor.
Diagnoza, cea de a doua funcție a evaluării, constă în relevarea condițiilor, a factorilor care au determinat situația existentă. „Funcția de ameliorare și de prognoză se concretizează în deciziile de ameliorare pe care le sugerează și le fundamentează, precum și în predicția evoluției activității și a rezultatelor evaluate. În acest sens, se poate susține că menirea evaluării nu este numai de a constata și de a demonstra, ci de a favoriza perfecționarea activității pe care o are în vedere” (Radu, 2005, p. 58).
Cea de a treia funcție generală a evaluării este cea predictivă, de prefigurare a soluțiilor, de ameliorare a rezultatelor, de eliminare a lipsurilor și erorilor, de reglare și perfecționare a activității.
Funcția de reglare a actului pedagogic, atât a celui de predare, cât și al activității de învățare reprezintă una din funcțiile specifice ale evaluării. Atât cadrele didactice, cât și elevii trebuie să știe în ce măsură activitatea lor răspunde exigențelor școlare. Astfel, profesorii pot determina nivelul de pregătire al elevilor și, deci calitatea predării, iar elevii pot ști dacă rezultatele obținute sunt pe măsura așteptărilor. Putem să spunem că, în cadrul procesului didactic, funcția evaluării este aceea de a permite controlul și reglarea predării și învățării.
În concepția lui I.T. Radu, funcțiile evaluării în relație cu învățarea sunt:
- cunoașterea de către elevi a gradului de îndeplinire a sarcinilor școlare, de atingere a obiectivelor activității. În acest fel, se asigură „relația elevului față de sine’’, formarea unei imagini de sine cât mai corecte: acesta conștientizează distanța la care se află față de performanțele așteptate, precum și eforturile necesare atingerii acestora;
- însușirea temeinică a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor prin intermediul repetării, sistematizării și întăririi pe care le presupun;
- producerea unor efecte pozitive în plan formativ-educativ;
- constituirea unor reale valențe formativ-educative, exercitând influență asupra dezvoltării psihice a elevilor;
- formarea capacității și atitudinii de autoevaluare;
- constituirea unui mijloc de asigurare a succesului și de prevenire a eșecului școlar;
- precizarea intereselor și a aptitudinilor elevilor, precum și depistarea dificultăților de învățare a acestora, acestea contribuind la orientarea școlară și profesională în raport cu capacitățile elevilor;
- constituirea, pentru autoritățile școlare și pentru societate, a unui mijloc de cunoaștere a nivelului la care se realizează activitatea de învățământ, a eficienței investițiilor efectuate, permițând adoptarea unor măsuri de îmbunătățire a acestei activități.
În exercitarea lor, funcțiile evaluării se întrepătrund, devin complementare, ele nu acționează în mod independent, izolat unele de altele.
Bibliografie
1. Cerghit, I. (2008). Sisteme de instruire alternative și complementare, Iași: Editura Polirom.
2. Cucoş, C. (2008). Teoria şi metodologia evaluării. Iaşi: Editura Polirom.
3. Radu, I. T. (2005). Evaluarea în procesul didactic. Ediția a II-a, Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, R.A.