Conceptul de formare continuă stabilește direcții importante în perfecționarea cadrelor didactice, conturate prin consolidarea reformelor întreprinse și reevaluarea elementelor primordiale, într-o societate avansată tehnologic. Aceasta depășește reprezentarea fundamentală de „remediu la carenţele formării inițiale insuficientă pentru întreaga carieră profesională” (didactică), formarea continuă, în accepţia sa (post)modernă, „începe să fie concepută ca un proces de lungă durată şi de învăţare permanentă”, fiind definită ca „un ansamblu de activităţi şi de practici care cer implicarea educatorilor pentru amplificarea cunoştinţelor proprii, perfecţionarea deprinderilor, analiza şi dezvoltarea atitudinilor profesionale” (EURYDICE, 1997, pp.8-9).
Dezvoltarea profesională a cadrelor didactice include activități formale, cursuri, training-uri, ateliere de lucru, conferințe și mese rotunde, precum și activități de auto-formare, cum ar fi lectura, cercetările personale etc. În acest sens dezvoltarea profesională a cadrelor didactice/ perfecționarea ar trebui:
- să fie continuă – cadrele didactice ar trebui să fie mereu în căutarea de modalități de a-și îmbunătăți performanța;
- să fie condusă de nevoile de învățare și de dezvoltare ale individului;
- să fie responsabilitatea proprie în a alege când și cum să fie administrată;
- să fie o componentă esențială a vieții profesionale și personale;
- să servească nevoilor de evaluare și auto-evaluare profesională;
- să crească substanțial calitatea demersului educațional prestat de profesori
Formarea continuă este atât un drept, cât și o obligație a cadrelor didactice din România. Profesorii trebuie să ia parte la programe de formare continuă prin care să acumuleze 90 de credite (aproximativ 240 de ore), la fiecare 5 ani. O comisie din cadrul Ministerului Educației, formată din 15 membri, acreditează furnizorii de programe de formare continuă pe perioade de patru ani (Kitchen et al., 2017, p. 141). Această obligație legală nu este susținută cu stimulente (în caz de îndeplinire) și/sau cu sancțiuni (în caz de neîndeplinire). De asemenea, în prezent, nu există informații în privința modului de aplicare a acestor prevederi legale – respectiv date centralizate privind cadrele didactice care au obținut cele 90 de credite în intervalul stabilit de lege, după cum nu există date centralizate privind programele de formare profesională continuă acreditate sau nu, la un moment dat, și despre numărul participanților la astfel de programe. Mai mult, eficacitatea acestor programe în ceea ce privește impactul lor în procesul de învățare-predare nu este monitorizată.
Dacă formarea inițială are o categorie clar alocată de furnizori și implicit o mai mare omogenitate a ofertei, formarea continuă a cadrelor didactice poate fi asigurată de o categorie foarte largă de organizații. Acestea variază de la universități și Case ale Corpului Didactic, până la organizații non-guvernamentale și firme care oferă formare profesională. Pe site-ul Ministerului Educației Naționale sunt detaliate atât tipurile de formare continuă agreate legal, cât și cerințele pentru potențialii furnizori de formare continuă.
De la un sistem de învățământ la altul formarea cunoaște nu numai nuanțări diferite ale termenului, ci și cadre diferite în care se construiesc programele de formare.
Astfel, așa cum arată R.M. Niculescu, în învățământul românesc se disting cinci modalități de structurare a formării continue a adulților:
1. perfecționarea ca o modalitate de aprofundare a pregătirii începute în perioada formării inițiale;
2. “reconversia” profesională ca modalitate de a reutiliza formarea inițială într-un alt domeniu de activitate;
3. recalificarea într-un alt domeniu decât cel al formării inițiale (re-formarea profesionala);
4. recuperarea traiectoriei școlare sau profesionale la o vârstă la care s-a depășit perioada de formare inițială;
5. educația continuă la cerere, forma de educație continuă care servește unor nevoi individuale de formare uneori fără o aplicabilitate profesională. (Niculescu, 2000, p. 17)
În România, formarea continuă a personalului didactic constituie un drept care se realizează, în principal, prin perfecționare şi conversie profesională.
După pregătirea inițială în facultate, în care s-au obținut diplome de licență și master, precum și atestatul și certificatul de profesor prin DPPD, pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar sunt organizate trei etape de perfecționare, stabilite în funcție de vechime și promovarea evaluărilor formale:
a) profesor debutant, de obicei timp de un an și încheiat cu examenul de definitivat;
b) gradul didactic II, pentru care cadrele didactice se pot înscrie la patru ani după promovarea examenului de definitivat (*sau după trei ani dacă au primit un punctaj mare la evaluarea de la finele perioadei de stagiatură)
c) gradul didactic I, pentru care cadrele didactice se pot înscrie la patru ani după obținerea gradului II (*sau după trei ani dacă au primit un punctaj mare la evaluarea pentru acordarea gradului didactic II)
Aceste forme de perfecționare sunt realizate prin cursuri de specialitate psihopedagogică și metodică, finalizate prin examen, promovarea acestora asigurând cadrelor didactice anumite drepturi, inclusiv financiare. Cadrele didactice pot obține gradul cel mai mare în mai puțin de 10 ani de profesare. Majoritatea profesorilor încearcă să ajungă la acest nivel, care le asigură un salariu mai mare pentru același post didactic. (Kitchen et al., 2017, p. 143)
Activitatea de perfecționare profesională (o dată la 5 ani în cadrul a 90 de credite transferabile) cunoaște trei forme a 30 de credite fiecare:
a) Perfecționarea de specialitate;
b) Perfecționarea psiho-pedagogică;
c) I.T. învățământul asistat de calculator.
Formarea continuă se desfășoară prin participarea la activități care îmbracă următoarele forme:
a) Comisiile metodice, cadrele de specialitate și ariile curriculare;
b) Cercurile pedagogice pe: școală, grupuri școlare, pe județe, iar în București pe sectoare și municipiu;
c) Seminarii, simpozioane, cercetări științifice și aplicative, portofoliul profesorului, consiliile profesorale.
În corelare cu reglementările specifice educaţiei adulţilor şi educaţiei permanente, perfecţionarea cadrelor didactice se realizează prin stagii de formare obligatorii. Stagiile de formare continuă asigură dezvoltarea profesională a personalului didactic şi intră în sistemul de evaluare/ echivalare prin credite profesionale transferabile, obligativitatea constând în acumularea de către cadrul didactic a 90 de credite într-o perioada de 5 ani. Programele de formare continuă a personalului didactic sunt organizate modular pe următoarele domenii principale: specialitate, pedagogie, psihologia educaţiei, didacticii specialităţii, TIC, management educaţional.
După cum se ştie, formarea iniţială se află în subordinea universităţilor care, prin departamentele de profil, formează cadre didactice. Dintr-un punct de vedere corelativ, formarea continuă rămâne suficient de mult dependentă de formarea iniţială şi implicit de instituţia respectivă, universitatea. Acest fapt permite o continuitate și o dezvoltare corelativă de mecanisme formative pentru progresia în carieră, pe de o parte, însă izolează parţial procesul de formare teoretică de baze conceptual – pedagogice, pe de altă parte.
Formarea continuă a cadrelor didactice se desfășoară atât în cadrul Departamentelor de Pregătire a Personalului Didactic, cât și în cadrul Caselor Corpului Didactic, din fiecare inspectorat școlar. DPPD-urile pot propune cursuri organizate modular sau tematic, de tipul stagiilor non-disciplinare, care să vizeze un segment specific al cadrelor didactice (Jigău, Apostu, 2008, p. 48).
Majoritatea cursurilor de formare continuă organizate de DPPD-uri se desfăşoară în forma „la zi”, în vacanțe şcolare şi/sau în week-end-uri.
Casele Corpului Didactic (CCD) oferă cursuri de formare continuă a personalului didactic, didactic auxiliar şi de conducere, la nivelul fiecărui județ iar oferta de formare a personalului didactic este realizată de CCD, la nivelul fiecărui județ, în funcție de nevoile de formare, dar ținând cont de resursele umane și materiale de care dispun acele județe.
Bibliografie
1. Cristea, S., 2001, Perfecționarea cadrelor didactice, Revista Didactica Pro, Nr. 3/2001
2. Cristea S., 2003, Fundamentele ştiinţelor educaţiei. Teoria generală a educaţiei., Editura Litera Internaţional, Chişinău
3. EURYDICE, 1997, Formarea continuă a cadrelor didactice în Uniunea Europeană și statele AELS/SEE, Editura Alternativ, București
4. Kitchen, H. Et al, 2017, Studii OCDE privind evaluarea și examinarea în domeniul educației. România 2017, OCDE Education Working Paper Series
5. Niculescu, R. M., 2000, Formarea formatorilor, Editura All, București