Bullying-ul a devenit deja un termen foarte cunoscut și utilizat în limbajul uzual, deși el este relativ de dată recentă. Există o mare probabilitate să nu fi auzit de acest termen la un moment dat, dar totuși să fi experimentat un astfel de fenomen. Primul utilizator al termenului de „bullying” în contextul modern al cercetării, este psihologul suedez Dan Olweus, care a început să studieze acest fenomen în anul 1970, concentrându-se pe un comportament adresiv, repetitiv și intenționat în școli. Astfel, potrivit celei mai cunoscute definiții ale bullying-ului date de Dan Olweus, acesta este un comportament negativ, intenționat și agresiv, care se repetă și se întinde pe o perioadă extinsă de timp, într-un raport de putere inechilibrat între agresor și victimă.
Cele trei categorii principale de persoane pe care le implică actul de bullying sunt agresorii, victimele și spectatorii. Ne propunem să stăruim puțin asupra spectatorilor, pentru a surprinde caracteristicile acestei categorii, respectiv efectele bullying-ului asupra lor, care pot varia de la caz la caz, respectiv asupra unei povești educative în lumina celor ce vor fi prezentate.
Spectatorii sunt cei care asistă la actele de bullying, dar care nu iau parte directă ca agresori sau victime. Pot fi colegi de școală, prieteni sau alți membri ai comunității, care sunt martori la astfel de comportamente. Pot avea diverse motivații pentru a rămâne pasivi, cum ar fi teama de represalii sau indiferența. Efectele bullying-ului asupra spectatorilor pot fi următoarele: spectatorii pot fi afectați negativ de actele de bullying la care asistă, chiar dacă nu sunt direct implicați, pot dezvolta stres, sentimente de vinovăție sau remușcări pentru că nu intervin, pot contribui la perpetuarea bullying-ului prin tolerarea sau chiar încurajarea comportamentelor negative (A. Perțe).
Este astfel de subliniat că bullying-ul are efecte negative asupra tuturor celor implicați, indiferent de rolul acestora în derularea actului de bullying. Totodată, prevenirea unor astfel de fenomene, intervenția timpurie sunt esențiale, iar noi, ca și cadre didactice avem responsabilitatea de a învăța copiii ce au de făcut atunci când sunt victime sau spectatori, pentru a oferi sprijin celor care au nevoie, chiar și agresorilor. Paleta de coordonate în care noi putem interveni ca și cadre didactice este una vastă, însă nu trebuie să trecem cu vederea faptul că acest fenmen presupune o abordare comprehensivă, care implică cadre didactice, părinți, elevi, chiar și comunitatea din care participanții fac parte.
Psihologul suedez a dezvoltat programul ”Olweus Bullying Prevention Program” (OBPP), una dintre cele mai recunoscute și eficiente abordări pentru prevenirea bullying-ului în lume, trasând următoarele coordonate în care să se intervină:
- Educație și conștientizare;
- Politici și regulamente;
- Supraveghere și intervenție;
- Participarea părinților și a comunității;
- Sprijin pentru victime și agresori;
- Promovarea unui climat școlar pozitiv;
- Monitorizare și evaluare.
În cele ce urmează ne vom opri asupra coordonatei „Educație și conștientizare”, mai precis asupra unei povești educative redată în cele ce urmează, adresată clasei pregătitoare, utilizată ca punct de pornire pentru a învăța elevii cum să recunoască, să prevină și să trateze bullying-ul.
Tăcerea
Șoricelul și broscuța sunt colegi de clasă. Ei se află în clasa pregătitoare. Șoricelul a venit de curând în această clasă și îi place tare mult să fie în centrul atenției. Pentru aceasta, îi provoacă la partide de râs pe ceilalți șoricei și râd de broscuță, că e mică și urâtă, că are un mers ca de girafă. Broscuței îi vine de fiecare dată să plângă, fiindcă este jignită și se simte singură și tristă. Tare ar vrea să aibă un prieten care să o ajute să țină piept șoriceilor, dar celelalte broscuțe parcă sunt hipnotizate și, în tăcere, doar privesc ca la un spectacol.
Învățătoarea Bubu,
O gărgăriță cam pătată,
Ar vrea ca toată lumea
Să fie nevinovată.
Dar ea cunoaște că
Broscuța este tristă
Și vrea să-i cheme de-ndată,
Să lămurească de ce unii
Se cred mai puternici
Ca altădată.
Auzind acestea, soriceii și broscuțele se adună în jurul gărgăriței Bubu, dornici să afle de ce au fost cu toții adunați. Ea pune întrebări să afle dacă sunt învățăcei în clasă, care sunt rău tratați de alți elevi și ar vrea ca toți să scrie un mesaj pentru acei copii care de alții sunt supărați. Peste clasă se lasă tăcerea. Nimeni nu dorește să ia cuvântul. Cum să spargă oare gărgărița Bubu acest cerc al tăcerii?
Iată că șoricica Zizi,
Mai îndrăzneață azi,
Deși tăcută parcă,
Se-ncumetă să scrie
Un bilețel pe-o ciornă de hârtie.
O pune-n POȘTA CLASEI.
Ca ea, făcură și alții.
Ce stă scris în acele mesaje?
Haideți, copii, să îi ajutăm pe elevii șoricei și broscuțe să rupă tăcerea. Voi cum ați proceda în situația în care ați ști că unui coleg de-al vostru i se fac mereu farse, că este jignit sau că nu este primit în cercul celorlalți copii din clasă?
Ce părere aveți despre șoricica Zizi?
Fii mândru de tine ajutându-ți colegii atunci când au nevoie de ajutor!
Tăcerea nu este soluția problemelor!
În esență, poveștile educative au capacitatea de a transmite mesaje importante într-un mod accesibil și ușor de înțeles pentru copii. Prin intermediul personajelor și al situațiilor prezentate, copiii pot recunoaște comportamentele negative și pot învăța să le evite. De exemplu, o poveste în care un personaj este marginalizat sau tachinat îi ajută pe copii să înțeleagă cum se simte o victimă a bullyingului și să dezvolte empatie. Un alt rol important al poveștilor educative este acela de a oferi modele pozitive de comportament. Personajele care aleg să ajute, să apere sau să rezolve conflictele în mod pașnic devin exemple pentru copii. De asemenea, poveștile creează un cadru sigur pentru discuții. Copiii se simt mai confortabil să vorbească despre astfel de subiecte atunci când pornesc de la o situație fictivă, ceea ce facilitează înțelegerea și conștientizarea problemei bullying-ului.
În concluzie, bullying-ul este o problemă serioasă care necesită atenție și intervenție, iar poveștile educative reprezintă un instrument eficient în conștientizarea acestui fenomen de către copii.
Bibliografie
Perțe, A., Note de curs ”Didactica disciplinei Dezvoltare personală”, Universitatea din Oradea, Facultatea de Științe Socio-Umane