Educația este un proces important în dezvoltarea unei societăți cultivate, care are rolul de a aduce schimbări pozitive în viața și comportamentul uman, înlesnind dezvoltarea unor calități umane. Educația înseamnă cultivarea valorilor sociale cu scopul de a-i învăța pe copii și adulți să fie cetățeni activi și eficienți. Deși școala este importantă în formarea oricărei ființe raționale, acesta nu trebuie confundată cu educația; educația înseamnă mai mult decât a merge la școală și începe de acasă, familia fiind cea care are rolul de a pune bazele acestui proces evolutiv.
Factorii de bază care ajută copilul în înfăptuirea educației sunt familia și școala. Totul educă: lucrurile, fenomenele, situațiile,mediul înconjurător, dar, în primul rând și în cea mai mare măsură, oamenii sunt pilonii de bază ai educației, iar primul loc între aceștia este ocupat de familie și educatori deopotrivă. Școala este instituția socială în care se realizează educația organizată, formală a tinerei generații, este factorul decisiv în formarea unui individ apt pentru a contribui la dezvoltarea societății. Pe de altă parte, familia are o influență deosebit de importantă asupra copiilor ca prim factor educativ care oferă copilului cea mai mare parte din cunoștințele uzuale, dezvoltă spiritul de observația și memoria copilului. Este demonstrat științific că până la vârsta de 3 ani în creier se formează, prin combinația dintre genetică și experiențele de viață, o mie de trilioane de sinapse, iar în această perioada copilul este în majoritatea timpului înconjurat de familie, de aici si rolul extrem de important al familiei în formarea acestuia.
Parteneriatul educațional școală-familie este forma de comunicare, cooperare și colaborare în sprijinul copilului la nivelul procesului educațional care presupune o unitate în cerințe, opțiuni, decizii și acțiuni între factorii educaționali. Școala realizează un parteneriat cu elevul prin respectarea unei colaborări eficiente cu familia.
O comunicare pozitivă părinte – școală este în avantajul tuturor părților implicate, aceste parteneriate pot încuraja învățarea copiilor, sprijină obiectivele, direcțiile și ethosul școlar. Cercetările arată că implicarea părinților poate ajuta profesorii să se concentreze mai mult pe sarcina de predare, această implicare fiind o parte vitală a succesului școlar.
Parteneriatul școală – familie trebuie să vizeze dezvoltarea pe mai multe planuri comune tuturor părților implicate pentru a fi eficient, și anume: luarea deciziilor, acordarea sprijinului, predarea, studiul, comunicarea. Parteneriatul dintre cele două părți are ca principiu asigurarea condițiilor optime de derulare a procesului de învățământ, prin implicarea și responsabilizarea tuturor în educația beneficiarilor direcți ai educației – elevii. Școala este responsabilă de procesul instructiv-educativ, părintele are obligația de a colabora eficient cu școala în beneficiul copilului, iar elevul este responsabil pentru propria educație.
Școala și familia trebuie să găsească calea eficientă a colaborării bazată pe încredere și respect, calea în care să primeze schimbul de idei și comunicarea asertivă. O bună colaborare între familie și școală se poate realiza prin parteneriate. Motivul central pentru crearea unor astfel de parteneriate este dorința de a ajuta elevii să progreseze, să aibă succes la școală și să se pregătească pentru viață. Dacă părinții, educatorii și ceilalți membri ai comunității se consideră unii pe alții parteneri în actul educațional, se creează în jurul elevilor comunitate care are toate șansele să funcționeze. Parteneriatele sunt o componentă esențială în organizarea școlii și a clasei de elevi, o modalitate prin care se pot perfecționa abilitățile școlare ale educabililor prin care se creează un mediu mai sigur în școli.
Toți părinții care se respectă și își respectă copiii au datoria de a apela la colaborarea cu școala, de a căuta să cunoască cât mai bine atmosfera din școală și de a încerca să o prelungească această colaborare și în mediul familial, pentru a preveni apariția unei manifestări de dezinteres în rândul copiilor.
Implicarea părinților în rezolvarea problemelor școlare și în sprijinirea procesului instructiv-educativ îi face pe aceștia să își observe copiii în rolul de elevi. Prezența la ședințe și lectorate, asistarea elevilor în efectuarea temelor, participarea la activități cultural-artistice și sportive, organizarea de expoziții, serbări, excursii, organizarea unor colțuri tematice în școală, susținerea bibliotecii prin donare de carte, pot fi considerate forme utile de colaborare a părinților cu școala.
Părinții trebuie să vadă școala ca pe un colaborator, un prieten, un pilon vital în formarea caracterului copilului, un actant esențial în dirijarea strategiilor educative în educarea acestuia. Punctul comun al celor doi parteneri educaționali îl constituie orientarea școlară și profesională a subiectului, copilul nostru și școlarul nostru. Procesul de învățământ este cel care conferă școlii rolul decisiv în formarea omului, în realizarea idealului educațional impus de cerințele vieții sociale. Menirea școlii nu este numai de a înzestra elevii cu un bagaj de cunoștințe, ci și de a stimula calitatea de om, în parteneriat cu familia.
Un parteneriat între familie și școală solid și de calitate se construiește în timp – sunt necesare etape bine planificate care să ducă la stabilirea unei relații bazată pe încredere și cooperare activă între factorii direct implicați.
Scopul primordial al colaborării școală – familie este acela de a sprijini, educa, dezvolta fiecare copil, de a pune bazele unei educații complete, de a facilita invățarea individuală și colectivă și de a contribui la transmiterea moștenirii noastre culturale. Efortul în educație este comun și nu poate fi conceput fără o legătură indisolubilă între acești piloni ai educației care trebuie să se susțină și să se completeze reciproc și permanent pentru cea mai importantă parte a actului educațional – ELEVUL.
Bibliografie
Agabrian, M., & Milea V. (2005). „Parteneriate şcoală-familie-comunitate”. Iași: Institutul European.
Popescu, M. (2000). „Implicarea comunităţii în procesul de educaţie”. Editura Corint