Am pornit în prezentul studiu de la următoarea premisă: comunicarea umană este o formă de interacţiune psihosocială, „un schimb continuu de mesaje între interlocutori, menit să realizeze o relaţie durabilă pentru a influenţa menţinerea ori modificarea comportamentului individual sau de grup” (Gh. Dumitriu, C. Dumitriu 2002). Am constatat că în procesul învățării uneori apar situații în care comunicarea este favorizată sau mesajul este distorsionat de anumiți factori. Am identificat acești factori în activitatea la clasă.
Prin procesul comunicării, urmărim să fim receptaţi şi înţeleşi, să fim acceptaţi şi să atingem un scop: provocarea unei schimbări de atitudine şi comportament la interlocutorii noştri.
În şcoală, comunicarea învăţător-elev, elev-elev este una interpersonală, iar cea învăţător-grup de elevi este o comunicare de grup. Comunicarea între oameni „implică apariţia redundanţelor, distorsiunilor şi discordanţelor de formulare, transmitere, receptare, semnificare, de concepţie sau de atitudine”, aşa cum arata prof. Dumitriu într-un studiu.
În drumul de la emiţător la receptor, semnalele (sonore sau vizuale), mesajele, pot întâlni diferite surse de blocare care pot distorsiona mesajul prin alterarea calităţii semnalelor (zgomote, bariere senzorial-perceptive, alte obstacole).
- Diferenţele de percepţie. Ascultătorii pot recepta în mod diferit. Aceste diferenţe de percepţie constituie de cele mai multe ori cauze ale apariţiei altor bariere de comunicare.
- Concluzii grăbite. Uneori realizăm să cunoaştem realitatea, vedem şi auzim ceea ce dorim şi ne place.
- Stereotipii. Datorită experienţelor proprii avem tendinţa să tratăm persoane diferite(dar care fac parte dintr-o categorie anume) ca şi când ar fi una singura.
- Lipsa de cunoaştere. Comunicarea cu o persoană care are o educaţie diferită de a noastră, care are cunoştinţe reduse despre subiectul la care ne referim este mai diticilă. Această situaţie necesită abilitate sporită în a comunica din partea vorbitorului.
- Lipsa de interes. Este una dintre cele mai mari bariere în calea comunicării. Mesajul trebuie direcţionat astfel încât să corespundă nevoilor şi intereselor celui ce ascultă.
- Dificultăţi de exprimare. Dacă emiţătorul are dificultăţi de exprimare (sărăcia vocabularului, lipsa exerciţiului de exprimare) acesta va emite greu un mesaj şi riscă să nu fie înţeles. Această barieră poate fi înlăturată prin o atentă pregătire şi planificare a mesajelor.
- Emoţii. O emoţie putemică (a emiţătorului sau a receptorului de mesaje) poate duce la blocarea aproape completă a comunicării.
- Emoţiile putemice pot duce la incoerenţa sau modificarea sensului mesajelor.
- Personalitatea. Comportamentul emiţătorului poate influenţa pe cel al receptorului. Nu întotdeauna acest fapt se reuşeşte. Această „ciocnire a personalităţilor“ este frecvent o cauză a eşecului în comunicare. Înseşi conditiile în care se realizează comunicarea capătă caracter de factori ai comunicării.
Gilles Ferry şi colaboratorii împart condiţiile comunicării în două categorii: operatorii şi afective. Printre cele operatorii, sunt enumerate:
- capacitatea mesajului de a fi pertinent în raport cu sistemul de noţiuni ce urmează a fi transmise;
- formularea mesajului în termeni sesizabili şi semnificativi pentru elevi;
- mesajul trebuie să conţină minimum de informaţie nouă în raport cu mesajul transmis anterior;
- mesajul trebuie reajustat în funcţie de reacţiile copiilor, ceea ce presupune feedback-ul recepţiei.
În procesul comunicării un rol important îl are mărimea grupului (grupurile mari îngreunează comunicarea, pe când cele mici creează condiţii optime). În clasa de copii, dezavantajele care provin din prezenţa unui număr mare de participanţi la comunicare pot fi înlăturate prin utilizarea mai multor canale de comunicare.
Poziţia spaţială a celor ce sunt implicaţi are o importanţă deosebită în eficienţa procesului de comunicare. Spre exemplu, poziţionarea faţă în faţă” uşurează acest proces.
Un rol important îl au modalităţile concrete ale interacţiunii dintre subiecţi (rețelele şi structurile de comunicare).
Structura grupurilor, organizarea şi ierarhizarea statutelor şi rolurilor influenţează comunicarea în grupurile şcolare. La acelaşi nivel (elev-elev, învăţător-învăţător) comunicarea este mai eficientă, mai vie, mai lipsită de bariere, pe când cea care se realizează între niveluri (elev-învăţător, învăţător-elev) este influenţată de particularităţile funcţionale impuse de statutele celor doi parteneri.
Un alt factor este coeziunea grupului. Cu cât în grup există o unitate de gândire şi acţiune a membrilor, cu atât condiţiile comunicării sunt mai bune. Dezbinarea grupului face ca acest proces să capete uneori caracter conflictual. De aceea, învăţătorul, comunicând permanent cu elevii, trebuie să întrunească nişte calităţi care să-i asigure succes în demersul său. Astfel, mesajul său trebuie să fie transmis cu claritate, acurateţe, să dispună de empatie în relaţiile cu persoanele din faţa sa – elevii; sinceritate, relaxare. Este necesar să menţină permanent contactul vizual cu aceştia, să-şi controleze ţinuta şi înfăţişarea. Mai mult, reușita în comunicare este asigurată şi de calitățile vocale, volumul vocii adecvat, dicţia şi accentul corect, viteza cu care mesajele se transmit, adecvată şi ea, precum şi de timbrul vocii potrivit şi abilitate în utilizarea pauzelor.
Bibliografie
Dumitriu, Constanța (2002)- Metodologia cercetării psihopedagogice, Bacău
Dumitriu, Gheorghe(1998)- Comunicare și învățare, EDP București
Dumitriu, Gheorghe și Constanța (1997)- Psihologia procesului de învățământ, EDP, București