Exemplu de utilizare a instrumentelor digitale 3.0 la ora de limba română

Captarea și menținerea atenției elevilor este o mare provocare pentru fiecare profesor. Fiecare zi vine cu provocarea de a construi lecții cu un grad ridicat de atractivitate pentru a preîntâmpina pierderea interesului elevului și a reduce către minim dezavantajele predării online. Pe parcursul anului, am folosit atât predarea online sincronă sau asincronă, cât și predarea față în față, fizic.
Voi ilustra câteva exemple de activități de învățare, proiectate după modelul Evocare – Configurarea sensului – Reflecție.

Prin activitățile propuse, am avut ca scop dezvoltarea autocunoașterii la copiii implicați și creșterea încrederii în sine prin inteligență emoțională și socială, care pornește prin explorarea unor cunoștințe deja dobândite. În proiectarea activităților, am ținut cont de recomandările Uniunii Europene privitoare la competențele referitoare la învățarea durabilă până în anul 2030 și la recomandările acesteia privitor la multele locuri de muncă necunoscute încă datorită dezvoltării rapide date de tehnologie. Din seria celor opt competențe cheie, am dorit să propun activități prin care elevii să contribuie la o dezvoltare a competențelor digitale, a competenței de a învăța să înveți, a competențelor sociale și civice, dar și cele de sensibilizare și expresie culturală. Sigur, activitățile propuse nu dezvoltă în totalitate aceste competențe, ci reprezintă un început pentru ca elevii să descopere anumite aptitudini pe care le au și pe care le pot dezvolta în continuare prin alte activități.

Scenariu didactic
Unitatea de învățare: Mărturii din trecut
Subiectul lecției: Rezumatul

Competențe specifice
2.2 Rezumarea unor texte, cu grade diferite de dificultate
3.1 Redactarea unui rezumat, a unui text, pe un subiect la alegere, având în vedere etapele procesului de scriere și structurile specifice, pentru a comunica idei și informații sau pentru a relata experiențe trăite sau imaginate.

Obiective operaționale
O1 Să citească expresiv fragmentele textului
O2 Să desprindă ideile principale
O3 Să stabilească ordinea întâmplărilor
O4 Să rezume fragmentul dat

Valori și atitudini
– Cultivarea interesului pentru lectură
– Stimularea gândirii reflexive și critice
– Cultivarea interesului pentru lectura de plăcere

Evocarea (10-15min)

Activitatea 1
Copiii au pe bancă coduri QR.
Sunt invitați să le scaneze.
Vor descoperi tema și scopul lecției pe care le prezintă și profesorul.
Pe grupul clasei   este generat un alt cod.
După scanare vor descoperi o serie de idei. Li se solicită să asocieze ideile cu fragmentele textului oferit de manual. După lectura textului remarcă că toate ideile corespund unui singur fragment.

Activitatea 2
Profesorul notează pe tablă exemplele și prin conversație euristică stabilesc ideea corectă. Elevii vor argumenta de fiecare data alegerea făcută. Se reactualizează importanța utilizării unor timpuri verbale , eliminarea detaliilor, lipsa vorbirii directe.

Realizarea sensului (25-30min)

Activitatea 1 O3, O4
Elevii vor extrage ideea principală aferentă fiecărui fragment, ținând cont de regulile reactualizate anterior. Se notează planul simplu. Realizează rezumatul textului, prin activități dirijate de învățare. Metodele și procedeele aplicate în această secvență sunt observația sistematică și conversația euristică.
Profesorul esențializează conținuturile noi, iar elevii notează în caiete schema de la tablă.

Reflecția (5-10min)

Prin conversație euristică se vor stabili greșelile frecvent întâlnite în realizarea și redactarea rezumatului. Elevilor li se cere să-și aprecieze activitatea. Profesorul indică tema pentru acasă.

Un alt exemplu în care am folosit aplicații digitale a fost pentru dezvoltarea competenței specifice 1.4 Participarea la interacțiuni verbale cu mai mulți interlocutori, având în vedere cantitatea și relevanța informației transmise și primite,

Pentru competența specifică 1.4, elevii vor întreprinde de o călătorie pe urmele lui Caragiale. Aceștia vor fi capabili la finalul activității să identifice elemente de biografie, să numească opere caragialiene. Se vor cultiva valori și atitudini precum
– cultivarea interesului pentru lectură;
– stimularea gândirii reflexive și critice;

Momentul este inclus în etapa activităților de pre-lectură. Pentru prezentarea biografică a scriitorului am folosit un tur GoogleEarth360. Elevii au început călătoria de la Muzeul –Casa memorială I.L. Caragiale Au trecut pe la Ploiești, aflând unde a studiat și cu viteză s-au avântat la Iași.

Următoarea oprire a fost acasă la la Vasile Pogor, unde au întâlnit mulți prieteni de la Junimea. Drumul i-a purtat spre București, la Teatru Național, apoi au plecat spre Berlin. S-au întors triști la Cimitirul Bellu. Pe parcursul călătoriei s-au mai abătut câteva străzi mai la stânga sau mai la dreapta.

Scenariu didactic
Unitatea de învățare: Călătoria
Subiectul lecției: Text narativ. Personajele

Competențe specifice
2.3 Prezentarea unor răspunsuri personale, creative și critice pe marginea unor texte diverse.

Obiective operaționale
O1 Să identifice caracteristicile morale și fizice ale personajului.
02 Să precizeze modalitățile de caracterizare.
O3 Să precizeze relațiile între personaje.

Valori și atitudini
– Cultivarea interesului pentru lectură
– Stimularea gândirii reflexive și critice
– Cultivarea interesului pentru lectura de plăcere

Realizarea sensului (25-30min)

Activitatea 1
Prin conversație euristică, am identificat trăsăturile literare ale personajului Goe, precizând și mijloacele de caracterizare.
Elevii au notat în caiete trăsăturile personajului și fragmentele relevante în acest sens.

Activitatea 2
Pentru realizarea acestei activități, am folosit un instrument digital – Canva.
Le-am propus elevilor să realizeze un poster în care Goe să se prezinte. Exercițiu cere elevilor să evidențieze trăsăturile pozitive ale personajului, prin schimbarea unghiului din care sunt interpretate acțiunile.

Instrumentele digitale s-au integrat perfect în cadrul lecțiilor. Acestea au oferit copiilor posibilitatea de a învăța prin joc mai ales că motivația copiilor pentru studiu a cunoscut o mare scădere în acest context, al școlii de acasă.

 

prof. Oana Crihană

Școala Gimnazială Iulia Hașdeu, Galați (Galaţi) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/oana.crihana

Articole asemănătoare