Exemple de utilizare a proiectului ca metodă complementară de evaluare

Evaluarea, ca proces complementar și dinamic de măsurare , are o încărcătură morală, deoarece conduce la selecții, hotărând, într-o mai mare sau într-o mai mică  măsură, traseul socio-profesional. Noile strategii, denumite „evaluări alternative”, „evaluări complementare” sau „evaluări autentice”, aduc procesului de învățare multiple beneficii. Dintre acestea, cele relevante sunt: realizarea unei optime realizări a evaluării; facilitarea unei corelări a evaluării formative în procesul de instruire; conștientizarea din partea elevului a propriilor responsabilități, disponibilității și progresului în învățare; stimularea autoevaluării și motivației pentru învățare; dezvoltarea gândirii și metacogniției.

Proiectul este o metodă complementară de evaluare des utilizată, fiind o activitate amplă ce permite o apreciere complexă și nuanțată  a învățării, ce favorizează identificarea unor calități individuale. Este o formă de evaluare motivantă, în pofida faptului că cere un volum de muncă sporit, chiar în afara orelor de curs. Această metodă complementară de evaluare conduce la aprecierea unor capacități și cunoștințe superioare, precum:

  • apropierea unor metode de investigație științifice (folosirea bibliografiei necesare, a unor aparate, a unor auxiliare);
  • reperarea unor soluții de rezolvare originale,
    creative;
  • organizarea și sintetizarea materialelor;
  • generalizarea problemelor;
  • aplicarea soluției găsite la un câmp vast de experiențe.

Proiectele realizate în domeniul educației ecologice pe care le-am realizat împreună cu elevii au avut ca scop „conștientizarea necesității contribuției personale la menținerea igienei mediului și a echilibrului ecologic”.  Am derulat proiecte ecologice în parteneriat cu CCDG, la care elevii au participat cu mult interes, dar am implicat și părinții : proiectul cu care am participat la concursul Leaf 2018 ,,Pădurea de la poalele Ceahlăului”, concursul Prietenii pădurii și participarea la ediția a IX-a a Campaniei de acțiune a voluntarilor CCDG, în cadrul căreia am plantat arbuști fructiferi. O mare implicare și motivație am remarcat la elevi și în participarea la proiectul de ecologizare ,,Let’s do it, Romania!”. Prin proiectul ,,Mărțișor 2018”, în care elevii au confecționat mărțișoare din materiale reciclabile și  au organizat  un târg de mărțișoare, am dezvoltat la elevi abilități antreprenoriale și deprinderi de a lucra în echipă. În cadrul proiectului „Dăruim din munca noastră”, cu care am participat la Olimpiada micilor bancheri, am desfășurat activități de confecționare de obiecte din deșeuri, pe care părinții le-au achiziționat, iar fondurile au fost transformate în cărți care au fost donate unui coleg.

Elevii au participat cu multă plăcere la proiectele eTwinning Be my pet-friend!, Let’s know traditional costumes of European countryes !, The Flipped Classroom to Conduct Energy via Sport, Cultural Meals, European Christmas-Cards and traditions’ exchange și Traditional meals from my country, prin care au achiziționat informații despre cultura și  spiritualitatea altor popoare europene, au interacționat și comunicat cu elevi din școlile partenere.

Proiectele marca Ora de Net, Cetățenie digitală. Drepturi și responsabilități pe Internet privind datele personale,  Aleg conștient! Stop dependenței de Internet!, au trezit în rândul elevilor, dar și al părinților interes pentru aspectele privind siguranța și importanța utilizării în mod util și sigur a Internetului.

Prin implementarea proiectului Clubul activ CELS (Călătorie creativă în lumea satului) și participarea la competiția Drag de satul meu, în parteneriat cu Asociația Lume bună, am încercat să aducem în atenția elevilor și a întregii comunități importanța păstrării și prețuirii tradițiilor și zestrei culturale pe care strămoșii ne-au lăsat-o moștenire, am provocat la copiii implicați o determinare de a își pune în valoare creativitatea și imaginația.

În toate aceste proiecte, am pus accent pe implicarea părinților și trezirea interesului pentru menținerea unui mediu curat și sănătos, pentru a avea o viață normală.

BIBLIOGRAFIE:
1. Dumitriu Gheorghe- Dumitriu Constanța, Psihopedagogie, EDP, București, 2004.
2. Jinga, I- Evaluarea performanțelor școlare , Editura Aldin, București.

 

 

 

 

prof. Liliana Țepeș-Greuruș

Școala Gimnazială Nr. 1, Bicazu Ardelean (Neamţ) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/liliana.tepesgreurus

Articole asemănătoare