Ființa umană reprezintă individualitatea care însumează proprietățile somatice, psihice şi psihosociale cu o structură specifică, singulară prin care subiectul respectiv se deosebește de ceilalți. Individualitatea este o relație complexă, incontestabilă din punct de vedere descriptiv tocmai pentru că omul nu poate fi redus la infrastructura biologică, la particularitățile anatomo-fiziologice, el este și rămâne o entitate biopsihosocială.
„Nu există două fiinţe omeneşti care să aibă exact acelaşi potenţial de dezvoltare fizică şi psihică mai ales dacă la toate aceste diferenţe genetice adăugăm diferenţele care se vor produce în cadrul mediului şi al experientei fiecărui muritor.” (Dulamă, E., 2000, pag. 114)
Preocuparea pentru psihologia individului devine evidentă în cazul lui Allport care evidenţiază importanţa raportării fiinţei umane la sine şi la relaţia sa cu comunitatea. Tot el dezvolta teoria complexului de inferioritate din care deriva faptul că „diferenţele dintre persoane sunt şi devin din ce în ce mai evidente ” (Allport, G. W., 1991, pag.115).
De-a lungul întregii istorii a educaţiei şi a teoriei acestei acţiuni sociale, problema tratării diferenţiate a elevilor, conform particularităţilor de vârstă şi individuale, a fost abordată, sub un aspect sau altul, de către toţi marii gânditori şi practicieni în domeniul educaţiei. În gândirea pedagogică şi în practica educaţională contemporană se impune cu deplină evidenţă ideea că modernizarea procesului şi sistemului de învăţământ este în funcţie de asigurarea condiţiilor necesare sporirii eficienţei pedagogice şi sociale ale acestora. Datorită condițiilor actuale, datorate pandemiei școala românescă a trecut prin diferite faze de modernizare. Acest proces de modernizare a fost implementat oarecum forțat, cadrele didactice fiind nevoite să dezvolte învățarea prin descoperire, noile metode și aplicații ale școlii on-line nefiind la îndemâna tuturor. Prin forte proprii, atât elevii, cât și cadrele didactice au reușit să-si însușescă deprinderi de utilizare a noilor tehnologii.
Procesul de învățământ este constituit din cele trei mari componente, și anume predarea, învățarea și evaluarea care în școala on-line au o abordare aparte față de stilul clasic. Conceptul de învățare poate fi înțeles ca funcția mintală prin care o persoană obține noi cunoștințe, abilități, valori, sensuri și referințe, folosindu-și capacitatea de a percepe informații. Procesul de învățare are loc pe parcursul întregii vieți și este evidențiat de modificările pe care le produce în comportamentul persoanei.
Predarea poate fi înțeleasă în mai multe moduri: simpla transmitere a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor, care apoi trebuie verificate și evaluate; în sens pur metodologic, a expune, a comunica verbal; ca un discurs didactic conceput în scopul instruirii și autoinstruirii elevilor; ca o formă specifică de comunicare culturală; de asemeni, ca un sistem specific de acțiuni menite să inducă învățarea (accentul cade pe receptare, înțelegere, formare de capacități) și ca o simplă mijlocire de date.
Evaluarea școlară definește o acțiune psihosocială complexă bazată pe operații de: măsurare/ control cantitativ, apreciere calitativă, decizie comunicată în termeni de îndrumare metodologică orientativă cu scop de ameliorare continuă a activității proiectată la nivel de sistem și de proces. Aceasta servește ca o unealtă pentru analizarea eficienței curriculum-ului școlar și a schimbărilor la toate nivelurile. Focusarea pe rezultatele elevilor nu oferă informații despre cauzele pentru care procedurile utilizate de profesori sunt sau nu eficiente. Încă de pe vremea lui Platon, Aristotel, Sf. Pavel și Aquinas există informații despre existența strategiilor de învățare. O strategie de predare on-line reprezintă un set particular de pași pentru evocarea unui set de comportamente dorite de la persoanele care învață (”learners”). Acestea sunt eforturi deliberate din partea profesorului de a varia modul de prezentare către o reprezentare mai adecvată a funcțiilor cognitive și afective necesare pentru obiectivele învățării. Strategiile sunt moduri de a evoca răspunsuri într-un mediu de învățare particular, pertinent cu natura conținutului ce urmează a fi învățat. În strategiile de predare, rolul „elevului” este la fel de important ca și cel al profesorului Utilizarea strategiilor de predare-învăţare respectă principiul diferenţierii şi personalizării proiectării şi realizării demersului didactic şi promovarea cooperării în vederea utilizării diverselor abordări didactice necesare ridicării standardelor calităţii procesului educaţional. O relație predare – învățare on-line adecvată implică variația de la o strategie la alta, de la un stil la altul pentru a crea acele climate și a implementa acele strategii care favorizează învățarea diferitelor tipuri de obiective. În cadrul școlii on-line , evaluarea realizându-se pe baza unor teste în Google forms și nu numai. La clasa a doua am realizat evaluarea la ora de comunicare în limba română prin realizarea unei cărți virtuale cu ajutorul aplicației Storyjumper. Rezultatele au fost spectaculoase. Fiecare elev a realizat propria cărticică, apoi am realizat o expoziție virtuală la care părinții au făcut aprecieri.
Predarea, învățarea cât si evaluarea on-line fără utilizarea unor aplicații atractive nu îl ține pe elev conectat la activitate. Este foarte important utilizarea unor astfel de aplicații , deoarece elevul este pus în situația de a accesa link-rile puse la dispoziție sau de a le căuta singur, astfel realizându-se învățarea prin descoperire. Pe parcursul anului școlar , la fiecare oră de predare on-line am utilizat aplicații diverse, adaptându-le specificului lectiei. În cadrul orelor de predare, învățare evaluare am utilizat aplicațiiile: mozaweb, canva, wordwall, wordart, padlet și nu în ultimul rând Crosword Labs, care au fost primite cu mare drag de către elevi , dorindu-și să exerseze cât mai mult.
Bibliografie
*** Programa activitatilor instructiv-educative din școală.
Ministerul Educatiei si Cercetarii „Metoda proiectelor la vârstele timpurii” ; Ed. Miniped. Buc 2002.