Din păcate, oportunitățile de colaborare între grădiniță şi școală sunt mai rare, mai ales când instituția preşcolară este plasată, spaţial, în zone mai izolate sau mai depărtate de instituţia şcolară, situaţie în care cele două medii educaţionale păstrază, doar virtual, interese comune (M. Lăzărescu, 2017, p.225). Cu toate acestea, având în vedere că grădiniţa şi şcoala reprezintă două trasee educative successive, dar părţi ale unui proces care trebuie să rămână în ansamblu unitar, legătura dintre respectivele instituţii se cere întărită pentru trecerea dintr-una în alta să asigure continuitatea proiectelor şi finalizarea lor adecvată. (ibidem)
Pornind de la afirmaţiile scrise mai sus, grădiniţa şi şcoala noastră şi-au propus să desfăşoare proiectele de activiate extracurriculă printr-un schimb de experienţă, ceea ce considerăm noi că va eficientiza trecerea dintr-un mediu educativ în celălalt. Acest schimb de experienţă, pe care noi îl considerăm un exemplu minunat de bune practice a debutat cu desfăşurarea unei activităţi de ecologizare, având ca grup ţintă preşcolarii şi şcolarii unităţii noastre, proiect ce a urmărit, ca prin activităţile propuse, eleviii şi preşcolarii să înţeleagă importanţa protejării mediului înconjurător şi a conservării resurselor.
Pornind de la citatul lui Egdar Faure “Educaţia înseamnă a învăţa să înveţi, a învăţa să trăieşti, a învăţa să gândeşti liber şi critic, a învăţa să iubeşti lumea şi s-o faci mai umană,a învăţa să te desăvârşeşti în şi prin munca creatoare” , am desfăşurat o activitate în cinstea zilei de 5 Octombrie- ZIUA INTERNAŢIONALĂ A EDUCAŢIEI, prin care am pus accentual pe înţelegerea importanţei educaţiei pentru viitorul elevilor/ preşcolarilor, plecând de la exemple din viaţa cotidiană, bazate pe citatul „Dacă ai carte, ai parte!”
Proiectarea activităţilor din săptămâna Educaţiei globale s-au bazat pe ceea ce spunea Albert Einstein, „Dacă dorim să continuăm a trăi pe această planetă este nevoie de o schimbare de atitudine”, astfel am organizat un joc didactic prin care am utilizat metoda modernă trierea aserţiunilor, ceea ce i-a ajutat pe elevi să diferenţieze acţiunile pozitive de cele negative, care duc sau stopează schimbările climatice, urmând ca în final să ne încheiem activitatea prin realizarea unui afiş sugestiv temei respective.
Tot prin schimb de experienţă cu şcolarii am organizat o serbare în cinstea zilei de 1 Decembrie. Preşcolarii şi şcolarii au pregătit poezii şi cântece patriotice, urcând pe scenă, mândri că poartă costumul tradiţional specific zonei.
Proiectul de activitate extracurriculară numit Lângă bradul de Crăciun a fost organizat sub forma unei serbări, iar cadrele didactice partenere au creat un cadru minunat, specific sărbătorilor de iarnă, când aşteptăm cu toţii sosirea lui Moş Crăciun. Programul de serbare a fost desfăşurat într-o manieră ancestrală, bazându-se pe păstrarea obiceiurilor şi tradiţiilor de iarnă, redând scena colindătorilor care mergeau îmbrăcaţi în costume tradiţionale să colinde locuitorii satului.
În cadrul proiectului VIAŢA, s-a desfăşurat o activitate gospodărească, preparând cu elevii şi preşcolarii salată de fructe, iar aceştia au înţeles care sunt beneficiile consumului de fructe şi cum reuşesc să-şi păstreze corpul sănătos, în urma respectării regulilor de igienă ce trebuiesc aplicate înainte de consumarea acestora.
Bibliografie
Mihaela Păişi Lăzărescu & Liliana Ezechil, Laborator preşcolar-ghid metodologic- ediţia a v-a revizuită, editura Miniped, Bucureşti, 2017