Evaluarea modernă, asociată grijii față de măsurarea și aprecierea rezultatelor, nu este un scop în sine, un simplu control, ci se realizează în vederea luării unor decizii și măsuri de ameliorare, pune accent pe emiterea unor judecăți de valoare, acordă preponderență funcției educative a evaluării, își asumă un rol active de transformare continuă a procesului de predare-învățare, devine un mijloc de comunicare, de informare asupra stadiului învățării.
Radu I. T. consideră că ”întreaga problematică a evaluării urmează să fie abordată din perspectiva răspunsului la o întrebare fundamentală: cum trebuie concepută și realizată evaluarea rezultatelor școlare pentru ca ea să sprijine în mod real actul predării, să orienteze și să stimuleze activitatea de învățare a elevilor și să permită ameliorarea continuă a procesului didactic.” (Radu, 2007, p 66)
Pornind de la aceste considerente, evaluarea are o dublă semnificație: socială și pedagogică, de unde decurg funcțiile pe care aceasta le îndeplinește.
Funcțiile sociale rezultă din interacțiunea dintre școală și societate, oferind societății posibilitatea de a se pronunța asupra eficienței învățământului și de a face sugestii privind perfecționarea sistemului de învățământ. Finalitățile urmărite sunt eficientizarea procesului de formare și integrarea socială a elevilor.
Funcțiile pedagogice oferă informații despre relațiile dintre componentele interne ale acțiunii educaționale, dintre profesor și elev. Rezultatele obținute de elevi oferă posibilitatea de a aprecia modul în care obiectivele propuse au fost realizate.
Funcțiile pedagogice ale evaluării au importanță deosebită pentru profesor, elevi, dar și pentru părinți. Pentru profesori este importantă descoperirea dificultăților, erorilor, lacunelor învățării, dar și analiza obstacolelor și a cauzelor pentru reglarea procesului de învățământ. Pentru elevi este importantă cunoașterea obiectivelor, a rezultatelor obținute pentru reglarea proceselor individuale de învățare. Pentru părinți funcțiile pedagogice urmăresc să determine crearea unui climat favorabil învățării și reușitei școlare, acordarea de ajutor și încurajare elevilor, dar și realizarea unei colaborări între familie și școală.
În relație cu rezultatele școlare, principala funcție a evaluării este de a determina dacă acestea sunt în concordanță cu scopurile și obiectivele urmărite de procesul instructiv educativ. Pentru elevi, evaluarea are efecte pozitive deoarece orientează activitatea de învățare către conținutul esențial, o susține motivațional și determină stilul de învățare .Efectele pozitive ale evaluării rezultatelor școlare determină și dezvoltarea capacității de autoevaluare a elevilor. Evaluarea permite elevilor să fie subiecți ai propriei formări.
Funcțiile specifice pe care evaluarea le îndeplinește au fost analizate în mod variat de diferiți autori, existând și puncte comune de vedere.
În Ghid de evaluare. Disciplina istorie (Dumitrescu et al, 2011, p. 10), autorii susțin că: „Funcțiile evaluarii vizează semnificatii, conotatii, mecanisme si consecinte pe baza a ceea ce consideram a fi, pe de o parte planuri de analiza( individual, social, de grup) si pe de alta, criterii psihopedagogice, sociologice, docimologice.”.
Bontaș I., (2007, pp. 253-254) consideră că funcțiile evaluării se referă la sarcinile, obiectivele, rolul și destinațiile evaluării. Astfel, sunt identificate mai multe funcții pe care evaluarea le realizează: educativă, selectivă și competițională, diagnostică și prognostică, cibernetică și social economică. Potrivit autorului, funcția educativă este cea mai importantă deoarece urmărește stimularea obținerii de rezultate superioare în pregătirea elevilor ca urmare a influențelor psihomotivaționale și sociale ale rezultatelor ce le obțin prin evaluare. Astfel, îndeplinirea funcției educative duce la conștientizarea rezultatelor evaluării atât în cazul succesului, cât și a mediocrității școlare. În cazul insuccesului școlar pot fi luate măsuri pentru ameliorarea sa. Funcția selectivă sau de competiție asigură ierarhizarea elevilor și clasificarea în funcție de rezultatele obținute, asigurând satisfacția și recompensarea elevilor prin obținerea de burse, admiterea la o instituție de învățământ superior sau găsirea unui loc de muncă. Funcția diagnostică și prognostică evidențiază valoarea, nivelul și performanțele pregătirii elevilor la un moment dat: semestru, an școlar ciclu de învățământ. Funcția cibernetică sau de feedback urmărește optimizarea procesului de predare învățare. Funcția social-economică evidențiază eficiența.
Funcțiile specifice ale evaluării sunt raportate la relația dintre învățământ și societare și la funcționalitatea internă a procesului de învățare. Funcțiile specifice se obiectivează în „informarea sistemului social asupra eficienței activității de învățământ, medierea relației dintre produsele sistemului școlar și nevoile societății, având ca rezultat dorit adecvarea sistemului de învățământ la cerințele societății, asigurarea feedback-ului necesar funcționalității interne a activității de învățământ, permițând reglarea acestuia” (Radu, 2007, p. 60).
Considerând că funcțiile evaluării vizează conotațiile, semnificațiile, consecințele acesteia în mai multe planuri: individual, social, al intervenției pedagogice, al deciziei, Manolescu M. (2010, p. 44) susține că conceptul care a modificat pedagogia ultimelor decenii este cel de „evaluare formatoare” văzută ca mijloc de formare a elevului. Astfel, caracteristica dominantă a evaluării formatoare este de a facilita învățarea. Ideile centrale ale evaluării formatoare au fost formulate de către autor astfel: este importantă înțelegerea de către elev a scopurilor de atins, a produsului, a particularităților traseului, ale procesului de învățare; numai elevul este capabil să-și regleze activitatea de învățare (Manolescu, 2010, p.64).
Evaluarea formativă presupune compararea rezultatelor cu obiectivele concrete ale activității de predare învățare evaluare, atât profesorul, cât și elevul cunoscând care este stadiul progresului la învățătură și care sunt măsurile ameliorative ce trebuie luate cu scopul de a orienta desfășurarea ulterioară a secvenței de învățare (Oprea, 2007, p. 238).
Variatele modalități și puncte de vedere în care poate fi abordată problema evaluării școlare demonstrează statutul complex și funcțiile multiple pe care aceasta le are în procesul de învățământ, în relația dintre școală și societate, dar și în destinele elevilor. Prin consecințele sale, evaluarea depășește cadrul procesului educativ și al școlii. Evaluând elevii, evaluăm profesorii, calitatea activității didactice desfășurată de aceștia, și chiar sistemul educativ în ansamblu. Astfel, orice demers teoretic ce vizează procesul de evaluare trebuie să aibă o viziune sistemică și integrativă.
Bibliografie
1. Bontaș Ioan, Tratat de pedagogie. Ed a VII a. Editura All, București, 2007
2. Coord. Dumitrescu Doru Ghid de evaluare. Disciplina istorie. Editura Pro-Gnosis, București, 2007
3. Oprea Crenguța Lăcrămioara, Strategii didactice interactive. Editura Didactică și Pedagogică, București, 2009.
4. Manolescu Marin, Teoria și metodologia evaluării. Editura Universitară, București, 2010.
5. Radu Ion T. Evaluarea în procesul didactic. Editura Didactică și Pedagogică, București, 2007.