Evaluarea reprezintă o componentă esențială a procesului instructiv-educativ, contribuind la scopul acestuia de dezvoltare a capacităților intelectuale ale elevilor, care sunt complexe și interdisciplinare. De exemplu, abilitatea de a rezolva probleme este relevantă nu doar în matematică, fizică și chimie, ci și în alte domenii. Capacitatea de a citi și înțelege un text este utilă nu numai în limba română sau în învățarea limbilor străine, ci și în istorie, geografie și științele naturii. Cu toate că metodele tradiționale de evaluare sunt importante pentru testarea cunoștințelor de bază, ele nu mai sunt la fel de eficiente. Astfel, este necesar să adoptăm metode moderne de evaluare. Alături de predare și învățare, evaluarea joacă un rol crucial în sistemul de învățământ. Nu doar măsoară cunoștințele și capacitățile elevilor, ci și reglează și autoreglează întregul proces.
O privire asupra detaliilor conceptului de evaluare în educație ne oferă o imagine asupra complexității acestui proces și interrelațiilor cu celelalte componente:
- Definiție și concepte:
- Evaluarea este procesul prin care se evaluează performanța elevilor, atât în cunoștințe, cât și în abilități.
- Ea ne informează despre eficiența strategiilor și metodelor de predare-învățare, dar și despre corectitudinea stabilirii obiectivelor operaționale.
- Evaluarea științifică își are rădăcinile în apariția testelor, odată cu dezvoltarea psihotehnicii.
- Tipuri de evaluare:
- Evaluarea poate fi continuă sau sumativă.
- Evaluarea continuă se desfășoară pe parcursul întregului proces de învățare și este esențială pentru monitorizarea progresului elevilor.
- Evaluarea sumativă are loc la sfârșitul unui anumit interval de timp (de exemplu, la sfârșitul semestrului) și are rolul de a sintetiza performanța globală a elevilor.
- Metode de evaluare:
- Testele docimologice sunt o metodă comună de evaluare. Acestea pot fi avantajoase pentru măsurarea cunoștințelor, dar au și dezavantaje.
- Alte metode includ observarea, portofoliile, proiectele și autoevaluarea.
- Modernizarea evaluării:
- Metodele tradiționale de evaluare nu mai sunt suficient de eficiente. Trebuie să folosim metode moderne pentru a evalua cunoștințele și abilitățile elevilor.
- Tehnologia poate juca un rol important în modernizarea procesului de evaluare.
Principalele metode alternative de evaluare sunt:
a) Observarea sistematică a activităţilor şi a comportamentului elevilor;
b) Investigaţia;
c) Proiectul;
d) Portofoliul;
e) Autoevaluarea.
Observarea sistematică a activităţilor şi a comportamentului elevilor este o tehnică de evaluare ce furnizează învăţătorului o serie de informaţii, diverse şi complete, greu de obţinut astfel prin intermediul metodelor de evaluare tradiţională. Observarea este însoţită de aprecierea verbală asupra activităţii și a răspunsurilor elevilor.
Investigaţia presupune obiective care urmăresc aflarea procedeelor pentru găsirea de informaţii, formularea şi testarea ipotezelor de lucru, colectarea altor date dacă este necesar și scrierea unui scurt raport privind rezultatele investigaţiei.
Proiectul reprezintă o metodă alternativă de evaluare care se desfăşoară pe parcursul a câtorva zile, săptămâni şi, uneori chiar pe perioade mai lungi. Titlul şi conţinutul proiectului de cercetare dat elevilor vor fi alese cu foarte mare grijă. Este o formă de evaluare puternic motivantă pentru elevi, deşi implică un volum de muncă sporit, inclusiv activitatea individuală în afara clasei.
În alegerea proiectului trebuie să se ţină seama ca elevii să aibă un anumit interes pentru subiectul respectiv și să fie dornici de a crea un produs de care să fie mândri.
Portofoliul este un instrument de evaluare complet, prin care se urmăreşte progresul la o anumită disciplină, dar şi atitudinea elevului faţă de acea disciplină.
Portofoliile sunt foarte utile, deoarece prin folosirea lor la clasa de elevi aceştia devin parte a sistemului de evaluare şi pot să-şi urmărească, pas cu pas, propriul progres; elevii şi profesorii pot colabora în ariile de îmbunătăţire a activităţilor. Aşa cum afirmă Ioan Cerghit, portofoliul cuprinde “o selecţie dintre cele mai bune lucrări sau realizări personale ale elevului, cele care îl reprezintă şi care pun în evidenţă progresele sale; care permit aprecierea aptitudinulor, talentelor,pasiunilor, contribuţiilor personale”. Alcătuirea portofoliului este o ocazie unică pentru elev de a se autoevalua și de a-şi descoperi valoarea competenţelor şi eventualele greşeli. Această metodă alternativă de evaluare oferă fiecarui elev posibilitatea de a lucra în ritm propriu.
„Raportul de evaluare” – cum îl numeşte I. T. Radu – are în vedere toate produsele elevilor şi, în acelaşi timp, progresul înregistrat de la o etapă la alta. El se substituie tot mai mult modului tradiţional de realizare a bilanţului rezultatelor elevului(lor) prin media aritmetică “săracă în semnificaţii privind evoluţia şcolară a acestuia”.
De exemplu, disciplina „Educație pentru sănătate,, devine o necesitate în noua abordare a procesului instructiv-educativ. Fiind un opțional care face parte din aria curriculară Consiliere și orientare nu se notează cu calificative ca în cazul celorlalte discipline. În aceste condiții portofoliul îndeplinește mai multe funcții. El poate fi folosit ca instrument de evaluare, ca metodă interactivă de învățare și chiar ca un mijloc eficient de învățare. Pentru a fi cu adevărat util și relevant pentru activitatea elevului, acesta trebuie să știe foarte clar ce se urmărește.
Pentru unitatea de învățare Sănătatea alimentației, am alocat un număr de 7 ore. Obiectivele ce urmează a fi atinse sunt:
O1-să recunoască comportamente sănătoase și comportamente de risc în alimentație;
O2-să utilizeze corect noțiuni privind calitatea produselor alimentare
O3-să descrie beneficiile alimentației sănătoase, activității fizice, odihnei.
Criteriile de evaluare au fost stabilite de comun acord cu elevii. Aceștia știau foarte clar ce se așteaptă de la ei.
Autoevaluarea permite aprecierea propriilor performanţe în raport cu obiectivele operaţionale. Are drept scop să-i ajute pe elevi să-şi dezvolte capacităţile de autocunoaştere şi de autoevaluare. Autoevaluarea trebuie făcută sub atenta îndrumare a învăţătorului. Toate aceste metode complementare de evaluare asigură o alternativă la formulele tradiţionale.
În concluzie, procesul evaluativ îşi relevă pe deplin funcţiile feedback-ului atunci când învăţătorul şi elevii se regăsesc în calitate de parteneri în cadrul procesului educaţional.
Bibliografie
1.Cristea, S., „Dicţionar de pedagogie”, Ed. Litera, Bucureşti : Chişinău, 2000
2. Manolescu, M., Evaluarea şcolară – un contract pedagogic, Editura D. Bolintineanu, Bucureşti, 2002
3. Radu, I.T., Evaluarea în procesul didactic, Bucureşti, EDP, 2000