Competența de comunicare orală poate să se dezvolte cu ajutorul mai multor factori, însă aceștia trebuie să fie adaptați la nivelul elevilor şi, de asemenea, trebuie să respecte o condiție principală: a nu se deprinde doar în scop ludic, ci având întotdeauna un obiectiv care trebuie atins. Iar dacă adăugăm şi materialul de care avem nevoie, enunțăm clar scopul, timpul şi regulile care trebuie să fie respectate, putem să dezvoltăm eficient fluența comunicării în limba engleză.
Când examinăm, însă, învățarea limbilor străine, remarcăm de îndată că problema motivației se pune în cu totul alți termeni. Și atunci ne putem pune, ca profesori de limbă engleză, întrebări asupra scopului, metodelor şi procedeelor, asupra finalității demersului nostru didactic. Înainte de toate trebuie să cunoaștem factorii principali ai motivației pentru învățarea limbii engleze.
„Engleza te învață să utilizezi informația într-o formă care conduce la acțiune.” – Marilyn Butler
Pornind de la acest motto, as putea spune că limba engleză înseamnă mult mai mult decât atât, ea poate ajunge să creeze oportunități care, ulterior, să conducă către performanță, dobândirea unor competențe lingvistice, concretizate prin locuri de muncă stabile și stimulante.
Pe lângă contextul socio-lingvistic al țării, programa școlară sau metodele de predare, unul dintre cei mai importanți factori rămâne profesorul, care are o influență mare asupra perseverenței și motivatiei. Profesorul trebuie să fie mai ales şi înainte de toate un bun psiholog, în mod constant conștient de problemele specifice ale fiecărui elev, pentru a-i putea ajuta să le depăşească şi capabil în acelaşi timp să creeze în clasă o atmosferă de încredere şi de simpatie reciprocă care caracterizează relaţia profesor elev.
Profesorul trebuie să ţină seama de acești factori în lumea contemporană atât de dinamică, de schimbătoare, în aceste timpuri ale noilor generații de elevi, cu nevoi de care nu se poate face abstracție fără riscul de a eșua în demersul instructiv-educativ.
Nimeni nu poate nega faptul ca există o luptă continuă și o forță care te îndeamnă, fie să îți depășești limitele, fie să te oprești din încercarea ta de a asimila noi cunoștințe, însa, de cele mai multe ori, tot de noi depinde ce drum vrem să alegem, și deseori cei care nu încetează să mă uimească sunt elevii mei, care au o putere și o ambiție nemaipomenită, cu care reușesc să depășească orice obstacole în calea lor către performanță mult râvnită.
Deși trăim într-o eră aglomerată, dominată de media şi internet, mulți încă se întreabă dacă și de ce este necesar să asimilam şi mai ales să învățăm o limbă străină. Din perspectiva unui profesor care nu s-a lăsat intimidat de „complicațiile” sistemului de învățământ și care a căutat permanent să găsească motivații și stimulente în orice lucru aflat în apropiere, aș putea afirma că această necesitate a omului de a afla periodic, de a căuta răspunsuri și de a cerceta mediul înconjurător se află undeva ascunsă și cu ajutorul persoanei externe potrivite poate fi evidențiat, valorificat și folosit în interes personal și general.
Limba engleză, ca orice altă disciplină, se studiază în școlile de stat încă din primii ani de studiu și ajunge să fie pentru unii materia cea mai îndrăgită. Acest lucru se întâmplă și datorită motivării care există în jurul ei, a mirajului emigrării odată terminate studiile și mai mult decât atât, poate oferi stabilitatea mult dorită prin obținerea unui slujbe bune în afara granițelor țării. Mulți elevi ajung să-și facă din asta un tel încă din primii ani de liceu, sperând că odată învățată această limbă vor ajunge să-și realizeze visurile de a lucra într-o altă țară, fără să conștientizeze barierele sociale sau culturale, nemaivorbind de cele etnice.
Cu toate acestea, ei continuă să învețe și să-și dorească să exploateze noi „teritorii”, ignorând toate opreliștile și căutând permanent răspunsuri atât la profesor cât și din terțe părți. Ideea stimulării elevilor de a învăța dincolo de orice bariere s-a născut din dorința de a-mi ajuta proprii elevii să înțeleagă importanța cunoașterii și puterea pe care ți-o conferă atunci când ești stăpân pe tine, pe cunoștințele tale, când ai abilități lingvistice și mai ales când depășești granițele cuvintelor și descoperi că faci parte dintr-o altă lume, o lume a informației, a cunoașterii.