În fiecare an, prima zi de școală vine cu emoții. Credeam, cândva, că după atâția ani la catedră ele se vor așeza, se vor domoli, poate chiar vor dispărea. Dar nu. Se întorc de fiecare dată, doar că au alte nuanțe.
De peste 30 de ani intru în clasă cu aceeași emoție pe care, poate, doar un profesor o poate înțelege cu adevărat. În dimineața primei zile de școală, înainte să se audă glasurile copiilor pe holuri, există câteva clipe în care mă opresc și privesc sala de clasă. Băncile sunt pregătite, tabla așteaptă primele cuvinte, iar în aer se simte începutul.
Și, de fiecare dată, mă întreb: Oare ce an ne așteaptă? Ce vom învăța unii de la ceilalți? Ce amintiri vom construi împreună?
Anul acesta, emoțiile mele sunt și mai puternice. Voi avea clasa a IV-a.
Nu este doar un nou început. Este un an de răscruce pentru copiii mei. Un an în care copilăria de până acum începe, încet, să facă loc unei alte etape. La sfârșitul acestui drum îi așteaptă gimnaziul, un univers nou, cu mai mulți profesori, alte cerințe, alte responsabilități și, poate, cu puțin mai multă nesiguranță.
De aceea, anul acesta simt responsabilitatea mai profund. Nu vreau doar să îi învăț. Vreau să îi pregătesc. Să îi pregătesc nu doar pentru evaluări, pentru rezultate și calificative, ci pentru pasul următor. Să plece din clasa a IV-a cu mai multă încredere în ei, cu dorința de a întreba atunci când nu înțeleg, cu bucuria de a descoperi și cu puterea de a nu renunța atunci când ceva li se pare greu.
Îmi doresc să le ofer cunoștințe, dar și curaj. Să știe să citească, dar și să înțeleagă ceea ce citesc. Să știe să rezolve o problemă, dar și să caute soluții atunci când răspunsul nu vine imediat. Să poată vorbi în fața celorlalți, să își susțină ideile, să îi respecte pe cei din jur și, mai ales, să aibă încredere că pot reuși.
Pentru că un copil nu pleacă dintr-o clasă doar cu ceea ce a scris în caiet. Pleacă și cu felul în care s-a simțit acolo, cu încurajările pe care le-a primit, cu greșelile pentru care nu a fost judecat, cu momentele în care cineva a crezut în el, chiar și atunci când el însuși nu a făcut-o.
Iar acesta este unul dintre lucrurile pe care cei peste 30 de ani petrecuți la catedră m-au învățat: uneori, cea mai importantă lecție nu se află într-un manual. Se află într-o privire, într-un „Poți!”, într-un „Mai încearcă o dată!”, într-un zâmbet oferit exact atunci când un copil are nevoie de el.
Am întâlnit, de-a lungul anilor, sute de copii. Fiecare generație a lăsat ceva în sufletul meu. Unii mi-au rămas în minte prin întrebările lor, alții prin curaj, prin sensibilitate, prin umor sau prin felul în care au reușit să depășească obstacole. Și, fără să își dea seama, fiecare dintre ei m-a învățat câte ceva.
De aceea, după mai bine de trei decenii, nu simt că am venit să le predau doar lor. Simt că venim să învățăm împreună.
În prima zi de școală voi privi chipurile lor și voi încerca să văd dincolo de emoția începutului. Voi vedea copii care încă au nevoie să fie încurajați, dar și copii care, peste doar câteva luni, vor trebui să pășească într-o etapă nouă.
Și poate că aceasta este cea mai mare provocare a clasei a IV-a: să îi las să crească, fără să îi grăbesc să nu mai fie copii.
Vreau să îi pregătesc pentru gimnaziu, dar vreau să le păstrez și bucuria copilăriei. Să muncim serios, dar să râdem mult. Să învățăm, dar să ne și minunăm. Să avem obiective, dar să nu uităm că drumul până la ele este la fel de important ca rezultatul.
Iar când, la finalul clasei a IV-a, va veni momentul să ne despărțim, îmi doresc să îi privesc și să pot spune: Sunt pregătiți. Nu perfecți. Nu fără emoții. Nu fără întrebări. Ci pregătiți să meargă mai departe.
Pentru că, în fond, acesta este unul dintre cele mai frumoase roluri ale unui învățător: să construiască, zi după zi, o punte între copilul care îi intră în clasă și tânărul care va pleca, într-o zi, spre lumea lui.
Iar mâine, când voi deschide ușa clasei și îi voi vedea, probabil voi avea din nou emoții. După mai bine de 30 de ani. Poate chiar mai mari decât la început. Pentru că, oricâtă experiență ai avea, prima zi de școală nu devine niciodată o simplă zi de lucru.
Este un alt început. Și fiecare început merită să fie trăit cu emoție, cu speranță și cu suflet.