În societatea actuală şi cu atât mai mult în cea de mâine, principalul predictor care asigură adaptarea la viaţa adultă nu este un potenţial cognitiv ridicat, ci abilitatea de a stabili relaţii cu cei din jur. În acest sens, am urmărit crearea unui program de intervenţie care să dezvolte abilităţile socio-afective ale copiilor, nivelul acestora fiind apreciat de părinţi şi copii în egală masură.
În societatea contemporană copiii au nevoie de un alt mod de relaţionare, de alte stimulări, de modalităţi diferite de exprimare a emoţiilor pentru a le asigura acestora starea de bine care le dă sensul de a fi iubiti, valorizaţi şi cu adevărat incluşi în familia şi societatea în care s-au născut. Pentru realizarea studiului, am cuprins un număr de 15 părinţi (predominant mamele copiilor) şi 15 copii cu vârste cuprinse între 4 şi 6 ani. Modul de testare al copiilor a fost individual, iar al părinţilor colectiv, probele fiind aplicate cu acordul subiecţilor în câte două şedinţe, înainte şi după programul de intervenţie, astfel:
- Ancheta sociometrică – pentru copii;
- Scala de măsurare a emoţiilor (POMS) – pentru copii;
- Chestionarul pentru dezvoltarea competenţelor socio-emoţionale la vârsta preşcolară – pentru părinţi
În studiul experimental proiectat pentru evidenţierea eficacităţii programului de intervenţie în scopul modificării nivelului de dezvoltare psiho-afectivă şi socială a copilului, am manipulat o singură variabilă independentă: programul de intervenţie – cu două moment de evaluare – pretest şi posttest. Din acest motiv avem un design experimental unifactorial/ de bază.
Ipoteza 1. Presupunem că există diferenţe semnificative la nivelul gradului de manifestare/dezvoltare socio-emoţională al copiilor apreciat de părinţi în funcţie de momentul evaluării programului de intervenţie (înainte şi după program).
Ipoteza 2. Se postulează că programul de intervenţie influenţează nivelul de exprimare a emoţiilor pozitive şi negative raportate de copii în funcţie de momentul evaluării
PROGRAMUL DE INTERVENŢIE “FABRICA DE EMOŢII ŞI PRIETENII” – exemple de activități:
Activităţi de dezvoltare personală
Copacul emoţiilor – cum te simţi azi la grădiniţă?
Bună dimineaţa bunii mei prieteni
Întâlnire cu zâna norilor – emoţii
Prietenul meu şi trăirile lui
Copacul prieteniei – cine-mi este cel mai bun prieten
Activităţi liber alese (1)
Construcţii – castelul Lego
Bibliotecă – cutiile fermecate cu emoţii
Artă – cărticica emoţiilor – unirea punctelor şi haşurarea emoţiilor
Joc de rol: actori iscusiţi –mimarea emoţiei
Ştiinţă: jocul de cărţi norişorii –emoţii
Bibliotecă: hai să facem o poveste ”Ajutorul prietenilor mei”
Bibliotecă – audiţie Poveştile norilor
Joc de creaţie – puzzle – din jumătăţi – întreg – prieteni şi emoţii
Joc de rol – cel mai bun prieten
Artă: pictură – emoţii
Bibliotecă: ce simt personajele poveştii Ridichea uriaşă
Construcţii: – Orăşelul copiilor – lego
Bibliotecă: Alfabetul prieteniei
Joc de rol: Cutia cu îmbrăţişări
Artă: Ghiceşte emoţia şi desenează (fructe-legume)
Activităţi pe domenii experienţiale
Domeniul Ştiinţe: cunoaşterea mediului Roata emoţiilor
Domeniul Estetic şi Creativ: Educaţie muzicală: cântec: Un copil politicos
Domeniul limbă şi comunicare: povestire – “Prietenia – comoara cea mai de preţ”
Domeniul Estetic şi Creativ: Educaţie plastică – modelaj- Feţe vesele, feţe triste
Domeniul Ştiinţe: activitate matematică – numeraţia consolidare
Domeniul Om şi Societate – confecţionare măşti – activitate practică
Domeniul limbă şi comunicare: Joc didactic: Eu simt, eu exprim
Domeniul Om şi Societate – joc socio-emoţional “Tu poţi să faci”
Activităţi liber alese (2)
Joc interactiv – cine cu cine este prieten
Joc de mişcare- Hora prieteniei
Joc distractive – cursa cu obstacole
Joc în diade – siluete pe perete
Joc social – Ce se aude în interior
Acest program a urmărit participarea şi implicarea activă a copiilor în activităţi, în vederea stimulării exprimării emoţiilor, comunicării stării dispoziţionale celorlalţi copii, favorizării interrelaţionării, împărtăşirii cu celilalţi şi formării comportamentului empatic la preşcolari.
În ceea ce priveşte diferenţele între pretetst şi posttest privind gradul de manifestare/dezvoltare socio-emoţională, întrucât valoarea calculată T = – 3,763 este semnificativă la p=0,002, arată că programul de intervenţie influenţează scorurile gradului de manifestare/dezvoltare socio-emoţională a copiilor, părinţii apreciind că acesta a crescut în urma programului de intervenţie. În ceea ce priveşte diferenţele între pretest şi posttest privind gradul de manifestare/dezvoltare a capacităţilor emoţionale, întrucât valoarea calculată T = – 4,458 este semnificativă la p=0,001 relevă faptul că programul de intervenţie influenţează scorurile gradului de manifestare/ dezvoltare a capacităţilor emoţionale a copiilor, părinţii apreciind o creştere a acestora în urma programului de intervenţie.
În ceea ce priveşte diferenţele între pretest şi posttest privind gradul de manifestare/dezvoltare a capacităţilor cognitive, întrucât valoarea calculată T = -2,028 la p=0,062, se constată doar o tendinţă spre semnificaţia statistică.
În ceea ce priveşte diferenţele între pretest şi posttest privind gradul de manifestare/dezvoltare a capacităţilor comportamentale, întrucât valoarea calculată T = -1,463 este nesemnificativă la un p > 0,05, şansele ipotezei nule sunt mai mari de 5%, deci suspendăm decizia, ceea ce înseamnă că programul de intervenţie nu influenţează gradul de manifestare/ dezvoltare a capacităţilor comportamentale, diferenţele fiind nesemnificative statistic.
Întrucât nivelul de dezvoltare socio-emoţională are în componenţa sa trei tipuri de capacităţi, acestea se prezintă astfel: capacităţi emoţionale care se caracterizează prin identificarea şi etichetarea emoţiilor şi sentimentelor, exprimarea emoţiilor sentimentelor, evaluarea intensităţii emoţiilor şi sentimentelor, controlul emoţiilor şi sentimentelor, amânarea răsplăţii, controlarea impulsurilor; capacităţi cognitive care se caracterizează prin citirea şi interpretarea comportamentelor sociale, folosirea paşilor pentru rezolvarea problemelor şi luarea de decizii, înţelegerea perspectivei altora, înţelegerea normelor de comportament; capacităţi comportamentale ce pot fi verbale şi nonverbale.
Părinţii apreciază o creştere a gradului de manifestare/ dezvoltare a capacităţilor emoţionale ale copiilor în urma programului de intervenţie datorită eficacităţii metodelor activ-participative de predare-învăţare utilizate în program. Astfel copiii au învăţat să identifice şi să eticheteze emoţiile proprii, ale colegilor şi ale diverselor personaje din poveşti în diferite ipostaze şi situaţii de viaţă, au învăţat să îşi evalueze intensitatea emoţiilor şi să şi le controleze. De asemenea, părinţii apreciază o tendinţă de creştere a gradului de manifestare a capacităţilor cognitive ale copiilor în urma programului de intervenţie. Copiii au învăţat astfel să citească şi să interpreteze comportamentele sociale ale personajelor din poveşti şi ale colegilor, să rezolve amiabil problemele în situaţii de conflict, să ia decizii corespunzătoare situaţiei, să înţeleagă şi să accepte punctele de vedere diferite, ale altor copii şi personaje din poveşti şi să accepte normele de comportament impuse de societate.
În al doilea rând am urmărit în studiu dacă programul de intervenţie influenţează nivelul de exprimare al emoţiilor pozitive şi negative raportate de copii în funcţie de momentul evaluării. Competenţa emoţională a copiilor poate fi stimulată de modul de reglare, de gestionare a emoţiilor negative şi pozitive de către adulţi. Acesţia (părinţi, educatori) sunt cei care contribuie la dezvoltarea competenţei emoţionale a copiilor.
Rezultatele obţinute în urma calculării valorilor medii ale emoţiilor exprimate de copii relevă faptul că aceştia obţin valori mai scăzute, sau cel puţin egale după desfăşurarea programului de intervenţie decât înainte de derularea acestuia. Acest lucru se întâmplă datorită autoreglării emoţionale învăţate în cadrul programului de intervenţie.
În ceea ce priveşte diferenţele între nivelul emoţiilor negative în pretest şi posttest, întrucât valoarea calculată T = 4,09 este semnificativă la un p = 0,001, ceea ce înseamnă că există diferenţe semnificative în funcţie de momentul evaluării – înainte şi respectiv după intervenţie – între nivelul emoţiilor negative raportate de copii. Nivelul emoţiilor negative este mai scăzut în posttest (după intervenţie), comparativ cu cel raportat în pretest (înainte de intervenţie). În ce priveşte diferenţele între nivelul emoţiilor pozitive în pretest şi posttest, întrucât valoarea calculată T = 0,274 este nesemnificativă la p = 0,7, ceea ce înseamnă că pentru emoţiile pozitive nu se înregistrează diferenţe semnificative în funcţie de momentul evaluării.
Emoţia este o trăire a unei persoane faţă de un eveniment important pentru aceasta. Emoţiile pot fi pozitive şi negative. Cele pozitive apar atunci când ceea ce o persoană îşi doreşte corespunde cu ceea ce i se întămplă (bucurie, mulţumire), iar cele negative atunci când există o contradicţie între ceea ce i se întâmplă sau ceea ce obţine o persoană şi aşteptările ei (tristeţe, nemulţumire, dezamăgire, îngrijorare, furie, etc.). Emoţiile unei persoane apar ca urmare a modului în care interpretează un anumit eveniment. Odată cu creşterea, datorită maturizării pe de o parte, şi socializării pe de altă parte, din al treilea an de viaţă, copii încep să prezinte semne de ruşine, jenă, mândrie şi vinovăţie. Pe măsură ce copilul dobândeşte controlul asupra comportamentului, emoţiile sunt exprimate prin modalităţi tot mai subtile, acesta învăţând să reacţioneze în conduite aprobate social.
Competenţa emoţională pe care o dobândesc copiii desemnează abilitatea acestora de a-şi gestiona propriile emoţii, precum şi de a recunoaşte şi de a se adapta la emoţiile celorlalţi. Preşcolarii pot înţelege emoţiile exprimate de copiii de aceeaşi vârstă cu ei în timpul unui contact social, ceea ce îi ajută în rezolvarea conflictelor. Apoi, preşcolarii sunt capabili de implicare empatică în emoţiile celorlalţi şi îşi pot reda propriile emoţii în diferite situaţii sociale pentru a minimaliza efectele nesănătoase ale emoţiilor negative şi pentru a împărtăşi emoţiile pozitive cu ceilalţi.
Astfel în urma desfăşurării programului de intervenţie copii au reuşit să îşi stăpânească mai bine emoţiile negative, întrucât acestea au mai puţină aprobare socială, motiv pentru care nivelul emoţiilor negative este mai scăzut în posttest. Prin activităţile desfăşurate în cadrul programului am urmărit diminuarea tăririlor emoţionale negative, scăderea tensiunii şi a stărilor conflictuale dintre copii.
În ce priveşte diferenţele între nivelul emoţiilor negative funcţionale în pretest şi posttest, întrucât valoarea calculată T = 1,871 este nesemnificativă la p = 0,08, ceea ce înseamnă că pentru emoţiile negative funcţionale nu se înregistrează diferenţe semnificative în funcţie de momentul evaluării. Constatăm că nivelul emoţiilor negative funcţionale este mai scăzut în posttest decât în pretest. De asemenea, nu se înregistrează diferenţe semnificative între nivelul emoţiilor negative disfuncţionale în funcţie de momentul evaluării, întrucât valoarea calculată Z = 1,134 este nesemnificativă la un p = 0,2 Aceste rezultate se datorează faptului că preşcolarii nu reuşesc să diferenţieze clar între emoţiile negative funcţionale, care îi mobilizează să întreprindă acţiunea pentru depăşirea unor momentă dificile în viaţă şi emoţiile negative disfuncţionale care îi imobilizează, îi întrerup din orice activitate.
Emoţiile negative funcţionale sunt influenţate de o gândire raţională care ajută persoana să îşi atingă scopurile de bază, este consecvent cu realitatea obiectivă. Ele atrag atenţia persoanei că ceva blochează atingerea scopurilor sale, însă nu imobilizează individul, motivează persoana să recurgă la comportamente care conduc la dezvoltarea personală, încurajează punerea în practică a comportamentelor necesare atingerii scopurilor.
Emoţiile negative disfuncţionale sunt influenţate de o gândire iraţională, care blochează atingerea scopurilor de bază ale unei persoane, este inconsecvent cu realitatea obiectivă. Ele conduc la experienţierea durerii şi a disconfortului psihic, motivează persoana să recurgă la comportamente contrare propriilor interese, împiedică persoana să se angajeze în comportamente necesare atingerii propriilor scopuri.
Datorită vârstei preşcolare diferenţierea între cele două tipuri de emoţii negative nu se realizează. Corelaţiile clasamentelor pe criteriul popularitate sunt în mare măsură relaţionate (coeficient Spearman= 0,758, la p=0,001), ceea ce înseamnă că populaţia în cadrul grupului a rămas distribuită la fel şi în urma desfăşurării programului de intervenţie. Aceasta se datorează faptului că programul de intervenţie a fost realizat în semestrul al doilea al anului şcolar, când interrelaţiile dintre copii au fost deja bine formate şi consolidate. Studiul procesului de maturizare psiho-afectivă şi socială a preşcolarului are o largă aplicabilitate în domeniul educaţional, deoarece cunoscând elementele care menţin şi cresc nivelul de maturizare psiho-afectivă şi socială a copilului, factorii implicaţi în acest proces, putem lua măsurile necesare în vederea dezvoltării optime a abilităţilor socio-emoţionale ale copiilor.
Bibliografie:
• Ashiabi, G. S. (2000) – Promoting the Emotional Development of Preschooler. Early Childhood Education Journal vol. 28 no. 2
• Bernard Michael, (2002) – Programul educaţional Da Poţi!, Editura RTS, Cluj – Napoca
• Bonchiş Elena, Secui Monica coord. (2004) – Psihologia vârstelor, Editura Universităţi, Oradea
• Botiş A., Mihalca L., (2007) – Despre dezvoltarea abilităţilor emoţionale şi sociale ale copiilor, fete şi băieţi cu vârsta până în 7 ani, Editura Alfha, Buzău
• Goleman Daniel (2007) – Inteligenţa emoţională, Editura Curtea Veche, Bucureşti
• Marian Mihai (2007) – Profilul Stărilor Dispoziţionale, Analele Universităţii din Oradea – Fascicula Psihologie, nr. 12, noiembrie, pg. 101-11.