Eficacitate şi calitate în învăţământul românesc

Cei trei piloni ai reformelor educaționale din ultimele decenii din Europa și din lume, pe care se sprijină sistemele naționale de management și de asigurare a calității, inclusiv cel din România sunt calitatea, echitatea și eficiența. Această aliniere este necesară nu numai pentru a se asigura o integrare reală și funcțională, din punct de vedere educațional, a României în Uniunea Europeană, ci și, pe de altă parte, pentru că inițiativele românești din acest domeniu să fie consonante, din punct de vedere teoretic și metodologic, cu ceea ce se întâmplă acum în lume.

Școala, ca instituție a cunoașterii, deține locul principal în realizarea calității ca deziderat la nivel european dar și național. Măsura dezvoltării unei societăți poate fi relevantă nu numai de indicatori de factură economică și de calitatea vieții, ci și de cei de natură educațională și care privesc calitatea școlii, adică indicatori referitori la modul de organizare a cunoașterii și a învățării, la tipurile de performanțe așteptate, la calitatea activității educative și a celor ce o realizează și la modalitățile de distribuire în societate a educației.

Conform Cadrului Naţional de Calificări Profesionale, calitatea reprezintă nivelul de satisfacţie pe care îl oferă eficacitatea ofertei educaţionale din domeniul învăţământului şi formării profesionale, stabilit prin atingerea unor standarde cerute şi a unor rezultate excelente care sunt solicitate şi la care contribuie participanţii la procesul de învăţare şi ceilalţi factori interesaţi.

Procesele de transformare a societăţii înregistrate, tranziţia către postindustrialism şi societatea bazată pe cunoaştere reprezintă tot atâtea provocări pentru sistemul de educaţie. Alături de asigurarea accesului la educaţie, relevanţa şi calitatea pregătirii celor care învaţă devine semnificativă. Adoptarea Legii  nr. 87/ 2006 privind asigurarea calităţii educaţiei a creat cadrul instituţional legal pentru dezvoltarea şi implementarea mecanismelor de asigurare a calităţii în educaţie, la nivel de sistem şi la nivel de furnizor. Au avut loc importante dezvoltări în domeniul normativ, prin extinderea cadrului legislativ şi în cel operaţional, prin  crearea unor instrumente în domeniul evaluării şi asigurării calităţii.

Asigurarea calităţii include procesele planificate şi sistematice necesare asigurării unui grad adecvat de încredere că oferta de învăţământ va satisface cerinţele de calitate specificate. Activităţile de asigurare a calităţii nu controlează în mod direct calitatea. Acestea implică de obicei autoevaluarea organizaţiei pe baza unor standarde prestabilite. Prin urmare, aceste activităţi stabilesc capacitatea organizaţiei de a furniza educație la un anumit standard.

Tipuri de indicatori de calitate

În opinia lui Constantin Șerban Iosifescu, un produs sau un serviciu este definit ca fiind „de calitate” numai dacă, pe de o parte, respectă anumite standarde în funcţie de care a fost definit (adică îndeplineşte funcţiile pentru care a fost creat) şi, pe de altă parte, dacă îndeplineşte sau depăşeşte aşteptările beneficiarilor, dacă îi place, dacă îl încântă.

Putem avea calitate în educaţie numai dacă, ceea ce şcoala oferă satisface nevoile afirmate sau implicite ale indivizilor sau ale comunităţii şi, dacă, pe de altă parte, beneficiarii serviciilor educaţionale se declară mulţumiţi de serviciile educaţionale oferite.

Ca atare, stabilirea şi respectarea unor principii ale calităţii sunt esenţiale pentru orice organizaţie care doreşte oferă produse sau servicii de calitate. Constantin Șerban Iosifescu afirmă că, creşterea calităţii educaţiei oferite de şcoală se poate realiza prin:

1. Creşterea calităţii activităţii elevilor:
– îmbogăţirea experienţelor de învăţare ale elevilor prin noi strategii şi metode de învăţare, prin interacţiunea cu alţi elevi etc.;
– creşterea performanţelor elevilor – rezultatele şcolare, rezultatele la examene, educaţia pentru folosirea noilor tehnologii de informare şi comunicare, educaţia civică şi pentru „cetăţenia democratică” etc.;

2. Creşterea calităţii instruirii prin intervenţii asupra:
– scopurilor şi obiectivelor;
– manualelor şi materialelor didactice;
– programe speciale de recuperare şi de individualizare a educaţiei;

3. Creşterea calităţii evaluării:
– observarea sistematică a activităţii elevilor;
– evaluarea permanentă a performanţelor elevilor;
– elaborarea de portofolii de evaluare; etc.

4. Creşterea calităţii mediului de învăţare:
–     mărimea clasei;
–     ambianţa şi climatul din clasă;
–     achiziţia de mobilier şi a unor noi echipamente care să îmbunătăţească climatul şi ambianţa;

5. Creşterea calităţii vieţii şcolare:
–     siguranţa fizică şi psihică a elevilor în şcoală;
–     calitatea relaţiei profesor–elev;
–     accesul la educaţie pentru grupurile dezavantajate;
–     accesul la servicii de consultanţă, consiliere şi orientare pentru carieră.

6. Creşterea calităţii managementului şcolar:
– proiectarea dezvoltării şcolare;
– formarea şi dezvoltarea personalului;
– relaţiile interpersonale;
– cultura şcolii – valorile, normele, mentalităţile, modurile de gândire etc.

7. Creşterea calităţii personalului:
– dezvoltarea competenţei generale a profesorilor – cunoaşterea limbilor străine, utilizarea tehnologiilor moderne, informarea pedagogică etc.;
– dezvoltarea unor noi strategii, metode şi stiluri de predare, dezvoltarea materialelor didactice etc.;
– îmbunătăţirea caracteristicilor personale – formare iniţială, experienţă didactică, grade didactice, vârsta etc.;
– îmbunătăţirea formării profesorilor la nivelul şcolii prin schimburi de experienţă, predare în echipe;
–  îmbunătăţirea formării externe a profesorilor – la CCD, în cadrul proiectelor de reformă etc.

8. Creşterea capacităţii financiare a şcolii – creşterea capacităţii de a procura resurse financiare (indiferent de sursă);

9. Creşterea nivelului de satisfacţie a părinţilor, elevilor, întregii comunităţi faţă de educaţia oferită de şcoală:
– creşterea prestigiului şcolii în comunitate – ceea ce poate duce la atragerea unor resurse educaţionale sporite;
– nivelul de participare a părinţilor şi altor membri ai comunităţii la viaţa şcolară;

10. Extinderea serviciilor educaţionale oferite comunităţii – programe de educaţie a adulţilor, consultanţă juridică, educaţie sanitară etc.

11. Creşterea relevanţei şi utilităţii educaţiei oferite de către şcoală pentru nevoile prezente şi viitoare ale copiilor şi tinerilor:
– creşterea nivelului de autonomie şi responsabilitate a elevilor pentru propria lor învăţare – elevii sunt „învăţaţi să înveţe” şi să se orienteze în societate;
– creşterea procentului absolvenţilor care îşi continuă studiile;

12. Îmbunătăţirea relaţiilor dintre componentele sistemelor de calitate. De exemplu, noile programe de studiu, combinate cu o mai bună calificare a profesorilor vor duce la o reuşită sporită a elevilor la examenele naţionale.

Poate fi  realizată orice combinaţie a categoriilor de indicatori expuse mai sus.

Bibliografie:
• Ordonanţa de urgenţă nr. 75/2005 din 12. 07. 2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, asigurarea calităţii este centrată preponderant pe rezultatele învăţării;
• Bîrzea, C., Cecchini, M. (2005). Manual pentru asigurarea calităţii educaţiei pentru cetăţenie democratică în şcoală, UNESCO, nr. 7, Paris.

prof. Ancuța Matei

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/ancuta.matei

Articole asemănătoare