Educația parentală, în sens larg, denumește „programele, serviciile și resursele destinate părinților și celor care îngrijesc copii, cu scopul de a-i sprijini pe aceștia și de a-și crește copiii”. (accesat pe 27.04.2022, la unicef.org Carter, 1996 – citat în citat cartea cu UNICEF). În sens restrâns, educația de acest tip reprezintă „programele care ajută părinții să își dezvolte și să își îmbunătățească abilitățile parentale” (accesat pe 27.04.2022, la unicef.org Small, 1990), care îi determină să fie capabili pentru a face față anumitor situații ce se ivesc în dezvoltarea celor mici; familia învățând astfel modalități de abordare a situațiilor problematice, de diminuare a stresului și de eficientizarea a învățării.
Astfel, „prin activitățile de educare a părinților, cunoscute și sub sintagma din limba engleză parental training, se urmărește formarea, dezvoltarea și exersarea funcției educative în scopul aplicării unor practici eficiente de comunicare și interacțiune în familie” (accesat pe 27.04.2022, la unicef.org). În ceea ce privește debutul programelor ce vizează educația destinată părinților, putem afirma că primul domeniu care s-a ocupat cu acest tip de educație a fost domeniul medical (scopul fiind acela de a asigura sănătatea copiilor). Doctorul Benjamin Spock a publicat, în anul 1946, cartea intitulată Baby and child care, lucrare ce a reprezentat un real succes. În anii ’60, programele de educație parentală au făcut un salt, de la domeniul medical la cel psihologic (aici, se relevă importanța educatorului parental, cel care îi poate face pe părinți să înțeleagă nevoile minorului); iar anii ’80 au fost caracterizați printr-o continuă dezvoltare. În România, educația parentală a început să prindă contur în anii ’90. S-au derulat programe, în special cu sprijinul UNICEF.
Conceptul de educație parentală (parentingul/ parental training) trebuie dezbătut și din perspectivă socială sau psihopedagogică. Părinții, din perspectivă socială, sunt persoane care au nevoie de ajutor în situații în care nu reușesc să facă față. Așadar, prin intermediul cunoștințelor referitoare la procesul de creștere a copilului și prin aflarea drepturilor constituționale, aceștia vor putea să dobândească anumite competențe și abilități care îi vor sprijini în meseria de părinte, vor fi îndrumați să colaboreze cu cei mici, dar și cu adulții implicați în formarea școlarilor. De cealaltă parte, în literatura de specialitate (din perspectivă psihopedagogică) se subliniază importanța părinților în instruire, iar „a fi părinte în societatea modernă semnifică nu numai înțelegerea nevoilor copilului, dar și expectanțele pe care părinții le au” (Țibut & Goia, 2014, p. 35).
Obiectivele activităților de acest fel sunt: formarea unor abilități care să determine o comunicare bună a părintelui cu propriul copil, cunoașterea educabilului din toate punctele de vedere (cognitiv, social, afectiv), înțelegerea cauzelor care duc la un anumit comportament din partea copilului și cunoașterea etapelor de dezvoltare (a nevoilor caracteristice vârstei). Prin intermediul educației parentale, se îmbunătățesc competențe care îi vor determina pe părinți să interacționeze (cu afecțiune și respect) cu proprii copii; să sprijine învățarea celor mici; să facă un schimb de experiență cu alți părinți, să asigure protecție; să ofere un stil de viață sănătos; să-i îngrijească; să îi determine pe școlari să devină independenți; să îi ajute să fie responsabili; să îi sprijine pe minori în alegerile bune și să îi implice în acțiuni care ajută la dezvoltare (la dezvoltarea limbajului, a stimei de sine, a capacității de relaționare și cooperare etc.).
Este cunoscut și acceptat faptul că „a fi părinte la începutul mileniului trei, într-o perioadă marcată de profunde și rapide transformări sociale, este o misiune din ce în ce mai dificilă. Familia are nevoie de sprijin și susținere pentru a rezolva problemele ridicate de creșterea generațiilor de astăzi.” (Mariana Nicolau, accesat pe 27.04.2022 la https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/466-469_4.pdf); iar activitățile legate de educația parentală își propun să realizeze acest lucru, răspunzând astfel nevoilor actuale. Dacă ne referim la situația din România, sesizăm o multitudine de bariere cu care părinții se confruntă, și anume: sărăcia, violența domestică, migrația, traiul în localități izolate, neputința de a avea acces la anumite servicii (precum: sănătatea, protecția socială), lipsa educației în rândul adulților. Deducem, prin urmare, că în aceste condiții copilului nu i se poate asigura un mediu propice învățării, dezvoltării optime. Neajunsurile de acest tip cauzează abuz, probleme de sănătate, neglijență, abandon școlar. Este un cerc vicios care afectează generații și care are repercusiuni pe un timp îndelungat.
Necesitatea educației parentale ne este indicată și de anumite cercetări. Studii recente au semnalat că reușita școlară depinde și de influența părinților, implicarea lor în educație ajutând la obținerea unor rezultate mai bune, la o frecvență școlară, dar și la o responsabilizare a elevilor în privința școlii. Educația parentală trebuie să se coordoneze cu următoarele cerințe: asigurarea unui mediu propice învățării, comunicarea părinte-copil, poziționarea părintelui drept exemplu în propagarea anumitor valori, colaborarea părinte-școală.
Alte studii au făcut cunoscută importanța familiei în alfabetizarea socială a minorilor și au remarcat că „participarea părinților în educația copiilor are o influență pozitivă asupra dezvoltării și achizițiilor cognitive ale copilului.” (Țibut & Goia, 2014, p. 47). Pe lângă cercetările care au evidențiat că fetele, spre deosebire de băieți, citesc mai mult; altele au arătat și că din familie pleacă deprinderea de a citi (ea influențând plăcerea pentru lectură, pentru interacțiunea cu alți oameni și pentru participarea la evenimente culturale). Teste precum PISA (the Programme for International Student Assessment) și PIRLS (the Progress in International Reading Literacy Study) au subliniat importanța dezvoltării aptitudinilor pentru lectură, implicându-i activ pe elevi în proces, atât la școală (în cadrul cursurilor, în cadrul anumitor activități care să presupună lecturarea unor cărți, materiale), cât și în alte medii. Educația parentală trebuie, conform cercetărilor de mai sus, să îi educe pe părinți astfel încât aceștia să dezvolte interesul pentru citit al copiilor.
Programele de acest tip se centrează pe familie (părinții au nevoie de informații, de cunoașterea unor tehnici menite să-i ajute în creșterea copiilor), iar locul în care se derulează este unul neutru (precum sediile primăriilor sau spații ale organizațiilor nonguvernamentale). Grupurile țintă sunt: viitori părinți, familii cu copii de vârste între 0-3 ani, familii cu preșcolari, familii cu copii cuprinși în școala primară și gimnazială, familii cu adolescenți, familii din diferite culturi etnice, familii cu copii cu dizabilități, familii adoptatoare și asistenți maternali profesioniști.
Având în vedere cele enunțate mai devreme, propunem enumerarea unor practici, metode ce au conturat importanța educației parentale și care au contribuit la implementarea ei.
În 1998, s-a derulat proiectul „Educați așa”, program furnizat de Fundația Copiii Noștri (program pilot). În 2000, ajutat de UNICEF, acest program a fost dezvoltat; iar în 2005, a fost preluat de Ministerul Educației.
În 2000, a fost dezvoltată inițiativa „Cum să devenim părinți mai buni” (Holt România); iar, în 2004, apare „Educația viitorilor părinți”.
UNICEF, alături de ONG-uri și de trei ministere (Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Ministerul Sănătății, Ministerul Educației Naționale), „sprijină părinții în dezvoltarea abilităților și cunoștințelor de îngrijire și protecție a copiilor” (accesat pe 27.04.2022 la httts://www.unicef.org). În 2011, UNICEF România, Ministerul Educației și Fundația Copiii Noștri au oferit un studiu care a relevat necesitatea implementării unei strategii menite să dezvolte competențele parentale. Acest studiu a indicat că „educația parentală nu poate fi privită decât în strânsă corelație și interdependență cu sistemul de educație” (Preda & Ovedenie, accesat pe 27.04.2022 la httts://www.unicef.org).
Un alt exemplu ne este oferit de Mariana Nicolau, profesor învățământ primar. Profesorul a inițiat un proiect numit „Școala părinților”, proiect în cadrul căruia s-au dezbătut diferite teme (legate de autocunoaștere, încredere în forțele proprii, învățare, implicarea părinților în demersul didactic, rolul pe care îl are părintele în viața copilului, violență, nutriție etc.). Acest proiect a urmărit o schimbare a mentalității, a gândirii în rândul părinților; încercând să-i determine să aibă alte concepții, să le schimbe atitudinea și comportamentul. S-au derulat activități precum „masa rotundă” (modalitate prin care au avut loc discuții, în care s-au împărtășit experiențe alături de părinți), completarea unor chestionare ce au oferit o viziune mult mai largă despre educație. Proiectul a ajutat la stabilirea unor concluzii, oferind anumite soluții: părinții trebuie să își facă timp pentru a sta alături de copilul său (pentru a-l asculta, pentru a comunica); trebuie să-i explice regulile copilului (aducându-i exemple); adultul nu trebuie să aplice, în mod frecvent, sancțiuni (dacă se vor aplica pedepse multe, cel mic nu va comunica); părintele trebuie să-și cunoască propriul copil (este o necesitate ca părintele să cunoască temperamentul); părintele trebuie să-i ofere „cei șapte ani de acasă” (familia are obligația de a-i oferi minorului o educație sănătoasă, bazată pe iubire, grijă și atenție); autoritatea părintelui nu se poate manifesta prin forță, tutorele trebuie să stabilească un program (de studiu, de joacă) și trebuie să încurajeze dialogul.
O bună practică poate fi și întocmirea unui curriculum. De exemplu, în Republica Moldova (în 2018) a fost publicat un Curriculum de educație parentală; document ce are ca scop principal „producerea schimbărilor la nivelul cunoștințelor, atitudinilor, abilităților și competențelor parentale, favorabile unei bune creșteri și dezvoltări ale copiilor și consolidarea comportamentelor pozitive ale familiilor cu copii mici cu vârsta între 0-6 (7) ani” (accesat pe 27.04.2022 la https://mecc.gov.md/). Acest curriculum prevede patru module cu teme, precum: dezvoltarea copilului (dezvoltarea creierului, care sunt drepturile și nevoile lui, care este temperamentul acestuia, cei șapte ani de-acasă); sănătatea copiilor (boli, vaccinare, alimentație și igienă); educația copilului (comunicarea cu cei mici, limbajul etc.); protecția copilului (disciplinare, situații de abuz, climat).
În concluzie, „părinții reprezintă punctul de sprijin din viața copilului. Prin urmare, cel mai important ajutor pe care îl poate primi un copil provine de acasă. Asigurându-se că elevii ajung la școală odihniți, hrăniți și pregătiți pentru ore, stabilind un înalt orizont de așteptare al învățării și consolidând încrederea în sine, părinții susțin procesul de învățare al copiilor. Personalul școlii sprijină educația parentală pozitivă prin respectarea și consolidarea capacităților și abilităților necesare părinților pentru a-și îndeplini rolul”. (Agabrian, 2006, p. 70).
Bibliografie
1. Agabrian, M. (2006). Școala, familia, comunitatea. Manual. Iași: Institutul European.
2. Albulescu, I., & Catalano, H. (2019). Sinteze de pedagogia învățământului preșcolar. București: Didactica Publishing House.
3. Albulescu, I., & Catalano, H. (2019). Sinteze de pedagogia învățământului primar. București: Didactica Publishing House.
4. Albulescu, I., & Catalano, H. (2020). Sinteze de pedagogie generală. București: Didactica Publishing House.
5. Bunghez (Bîtcă), M. D. (2015). Parteneriat școală-familie. Organizarea activităților de dirigenție și comunicarea cu familiile elevilor. București: Pro Universitaria.
6. Cuznețov, L. (2018). Parteneriatul și colaborarea școală-familie-comunitate. Educația de calitate a copiilor și părinților. Chișinău: Tipografia-Primex-Com SRL.
7. Manolescu, M., & Pânișoară, I. O. (2019). Pedagogia învățământului primar și preșcolar. Iași: Polirom.
8. Țibut, S., & Goia, D. (2014). Parteneriatul școală-familie-comunitate. București: Universitară.
Webografie
1. https://ibn.idsi.md
2. https://www.unicef.org/romania/media/816/file/Educa%C8%9Bie%20parental%C4%83%20%C3%AEn%20Rom%C3%A2nia.pdf
3. https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/466-469_4.pdf
4. https://mecc.gov.md/