Educația nonformală – o modalitate de dezvoltare a personalității

Educația nonformală considerăm că este o modalitate care contribuie la dezvoltarea personalității elevilor căci cuprinde activități care se realizează în afara sistemului școlar dar prin metodele interactive, creative, inovative permite să punem în practică ceea ce am învățat în cadrul orelor de curs. În lucrarea de față vă propunem o modalitate de a activitate nonformală pe care am realizat-o cu elevii școlii noastre, în această toamnă intitulată „Din dărnicia toamnei”.

„Educația este cheia care deschide poarta de aur a libertății.” (George Washington Carver)

Toamna acesta a fost un prilej de mare bucurie pentru elevii și profesorii Școlii Gimnaziale Nr. 1 Adunații Copăceni. Curtea școlii noastre s-a primenit în straie de sărbătoare și a devenit „neîncăpătoare”. Activitățile s-au desfășurat pe mai multe secțiuni: „Curcubeul toamnei” (concurs de pictură, colaje, desene)”, „Parada produselor de toamnă” (expoziție cu decorațiuni de toamnă). „Dulcea și bogata toamnă” (expoziție de legume, și gastronomie).

Secțiunea care s- a bucurat de cel mai mare succes a fost „Parada produselor de toamnă”. În cadrul acestei secțiuni, elevii au realizat decorațiunii din porumb, castane, ghinde, măceșe, conuri de brad. Îndemânarea și creativitatea elevilor a fost una inedită, căci ochii privitorului erau fascinații de varietatea de obiecte realizate de elevi de la: bufnițe, omizi, veverițe, șoricei, arici, mașinuțe din porumb și tot felul de figurine. „Curcubeu toamnei” – secțiunea s-a bucurat de o gamă vastă de creații ale elevilor care au fost viu colorate. Considerăm că prin aceste două ateliere am contribuit la dezvoltarea personalității elevilor.

Elevul de astăzi a învățat să pună în practică abilități si deprinderi de muncă. A utilizat o gamă vastă de cunoștințe pe care le acumulase anterior în cadrul orele curs. A învățat să colaboreze, să utilizeze rațional și practic resursele. Imaginația și creativitatea i-au permis să realizeze decorațiuni inedite. Fiecare participant la atelierele menționate anterior a dat dovada de seriozitate, hărnicie, determinare – valori importante în formarea personalității unui elev, dar mai ales a absolventului de gimnaziu care trebuie format pentru „a învăța să înveți”.

Ceea ce a atras atenția a fost cadrul de poveste în care s-a desfășurat activitatea. În curtea școlii a fost recreată o atmosferă din lumea rurală, a secolului trecut. Au fost expuse – ștergare, macate, fețe de masă, costume populare autentice din lumea satului giurgiuvean Adunații Copăceni. S-a creat o călătorie în timp și spațiu – am realizat un arc timp. În acest fel, am dorit să dezvoltăm interesul pentru valorile tradiționale, autentice.

Dărnicia toamnei s-a resimțit din plin căci elevi au participat cu bucurie și încântare la această activitate. S-au creat prietenii între elevi, elevi și profesori, s-au împărtășit, idei, experiențe, s-au oferit zâmbete sub soarele blând de toamnă.

În concluzie, pledăm pentru activitățile nonformale având în vedere modalitățile prin care acestea permit dezvoltarea personalității elevului. Să nu uităm că elevii noștri sunt diferiți din punct de vedere al cunoștințelor și al nivelului intelectual. Însă un lucru este cert –sistemul educațional dorește să dezvolte la elev personalitatea, să pună în lumină calitățile personale ale fiecăruia, să-i permită să-și exerseze abilitățile, deprinderile pe care le are și să-i insufle valorile perene: seriozitatea, munca.

 

prof. Aurelia Țintea

Școala Gimnazială Nr. 1, Adunații-Copăceni (Giurgiu) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/aurelia.tintea

Articole asemănătoare