Mediul cultural are un rol fundamental în crearea unei identități. Comunicarea interculturală implică un schimb valoric, este acel schimb valoric însoțit de înțelegerea semnificațiilor adiacente între persoane care fac parte din culturi diferite. Schimburile pot avea loc la nivel: verbal, nonverbal, comportamental, organizațional și pot fi implicite sau explicite, inconștiente sau reflectate.
Aspectele exterioare-precum: arhitectura, artele, îmbrăcămintea… le putem cunoaște, dar mentalitățile, idealurile, concepțiile… sunt greu de perceput.
Învățarea interculturală constituie o coordonată importantă a oricărui program de educație. Ea are ca obiectiv cultivarea receptivității față de diferență, integrarea optimă a noutății valorice, mărirea permisivității față de alteritate, formarea unei competențe interculturale. Competența culturală, după Koester, presupune componente precum: contextul schimbului cultural, trebuințe și oportunități valorice interiorizate, motivații, cunoștințe, acțiuni promovate de protagoniști.
Comunicarea culturală dobândește, astăzi, noi trăsături, precum: raționalizare și internaționalizare. Era informatică și inteligența artificială au ca finalitate reformarea canalelor de transmisie culturală, în perspectiva asigurării unui liant comun care să garanteze o aliniere la aceleași standarde valorice.
Idealul în materie de educație culturală nu implică suprapunere absolută, ci de crearea unor legături care vor fi valorificate în timp și spațiu.
Fenomenul transmisiei culturale, Berry și colaboratorii săi propune modelul transmisiei culturale:
- transmisie verticală, adică de la antecedenți direcți -enculturația generală și socializarea realizată de părinți;
- transmisie oblică, din propriu grup, ce implică enculturația generală și socializarea specifică; sau de la alte grupuri: aculturația generală și resocializarea specifică.
- transmisie orizontală, care implică: enculturația generală și socializarea specifică de la cei de aceeași vârstă.
Comunitatea școlară își fixează finalități complexe, își propune să stabilească un echilibru valoric optim și echitabil între elementele de universalitate ale comunității umane și înrădăcinarea specifică a fiecăruia în valorile specifice comunității din care face parte. Școala este locul de întâlnire a mai multor modele de semnificare a lumii, de valorizare a comportamentelor și de transmiterea experienței specifice.
Școala este plasată la intersecția elementelor culturale, de vârstă, de opțiuni și interese diferite, mediind întâlnirile, dialogurile, disparitățile, astfel având responsabilități multiple.E a are rolul de a-l forma pe individ, de a-l schimba spre bine, și de a-l integra armonios în societate. Perspectiva interculturală de concepere a educației poate duce la atenuarea conflictelor și la eradicarea violenței în școală, prin formarea unor comportamente, după cum afirma Walker, precum:
- capacitatea de a comunica;
- cooperarea și instaurarea încrederii în grup;
- respectul de sine, toleranța față de opiniile diferite;
- luarea deciziilor în mod democratic;
- acceptarea responsabilității altora și a propriei persoane;
- soluționarea problemelor interpersonale;
- stăpânirea emoțiilor primare;
- abilitatea de a evita altercațiile fizice…
Școala trebuie să-și propună să realizeze un proces de integrare prin fructificarea pre-achizițiilor culturale pe care le posedă elevii. Integrarea presupune nu doar o aducere a elevilor la cultura clasei, școlii, comunității, cât și o integrare a experienței culturale a celui ce vine în experiența comună a clasei în care elevul se inserează.
Elevul care vine într-un colectiv nou trebuie să se remodeleze în consens cu noul venit să îl adapteze. Profesorul ar putea pregăti clasa redând detalii despre ambientul cultural al acestuia, astfel ei înțelegând mult mai bine anumite aspecte legate de comportament. Câteva dintre atitudinile care pot facilita o bună acceptare sunt: noul venit trebuie să resimtă sentimentul că a fost așteptat; profesorul mijlocește momente de comuniune între elevi; propune sarcini de lucru de rezolvat în echipă; el va primi sarcini de lucru ca și ceilalți elevi; el va fi introdus progresiv în normele și regulamentul de funcționare internă a școlii sau a clasei.
Școala este un loc al omogenizării sociale, unificând conștiințele și raliindu-le la valori generale.
Programa de limba și literatura română încurajează valorificarea specificului cultural. Se pot desfășura activități variate: activitate educativă culturală la muzeu, în excursii, în muzee virtuale sau prin implicarea elevilor în activități internaționale, proiecte tematice. În acest mod, conținuturile sunt asimilate într-un mod atractiv și se încurajează creativitatea.
Interculturalul poate însemna: recunoașterea diversității de reprezentări, a referințelor și valorilor multiple; dialogul, schimbul și interacțiunile dintre diferite reprezentări și referințe; dialogul și schimbul dintre persoanele și grupurile ale căror referințe sunt multiple, diverse; decentrarea și interogarea asupra referințelor egocentrice, având în vedere obiectivele reciprocității; relația dinamică în timp și spațiu, reală sau potențială, dintre elemente culturale sau culturi luate ca întreg.
Abordarea interculturală în educație constituie o nouă manieră de concepere și implementare a curriculumului școlar și o nouă atitudine relațională între profesori, elevi, părinți. Abordarea interculturală înseamnă cultivarea unor atitudini de respect și deschidere față de diversitate
Bibliografie
Psihosociologia rezolvării conflictului, volum coordonat de Ana Stoica -Constantin, Adrian Neculau, Collegium, POLIROM, 1998.