În cadrul unei societăţi evolutive, sistemul de învăţământ şi de educaţie este realizat în cadrulunui cadru de tipul formal, nonformal sau informal, şi include dimensiunile: intelectuale, morale, estetice, fizice. Acestea sunt determinate de acţiunile educaţionale organizate, structurate şi planificate sau sub aspectul influenţelor incidentale pedagogice rezultate de câmpul psihosocial.
Din punct de vedere etimologic, termenul de educaţie informală provine din latinescu “informis/informalis” care înseamnă “spontan”, “neaşteptat”. În acest fel, educaţia informală nu exprimă o educaţie fără a manifesta un caracter formal, ci un caracter spontan al acestor influenţe educative.
Din punct de vedere conceptual, educaţia informală prezintă ansamblul influenţelor cotidiene, spontane, incidentale sub aspect cantitativ – care nu au ca obiectiv fundamental atingerea unor scopuri pedagogice, iar efectele produse au caracter educativ, ocupând o mare parte de timp din viaţa individului. Aceste influenţe spontane şi incidentale nu sunt în mod direct selectate, prelucrate şi organizate sub aspect pedagogic.
Educaţia informală, desemnează totalitatea influenţelor educative îndreptate către indivizi în mod spontan sau difuz, formă care comparată cu perioadele anterioare generează un anumit tip de curriculm denumit curriculum informal.
Educaţia informală oferă:
- “o sensibilizare la contactul cu mediul ambient;
- momentul declanşării unui interes de cunoaştere pentru subiect;
- posibilitatea trecerii de la un interes circumstanţial la o integrare mai cuprinzătoare;
- posibilitatea unei explorări personale, fără obligaţii sau prescripţii ferme;
- o marjă de libertate de acţiune pentru elaborarea unui proiect personal;
- posibilitatea de a gestiona propriul process de formare” (Cucoş, 2014, 61)
Acest tip de educaţie este determinat de influenţele pedagogice exercitate asupra personalităţii copilului, spontan şi indirect:
- Educaţia în familie;
- Educaţia în grupul de prieteni, de joacă, vecini;
- Educaţia mass-media (presa scrisă, radio-televiziune etc.);
- Educaţia prin acţiuni culturale şi sociale;
- Educaţia prin intermediul muzeelor, a vizitelor şi expoziţiilor.
- Educaţia informală progresează datorită influenţelor pedagogice sau cotidiene ,,care nu îşi propun în mod deliberat atingerea unor ţeluri de ordin educativ” (Cerghit & Vlăsceanu, 1988, 28).
Caracteristicile educaţiei informale înregistrează aspecte contradictorii:
a) pe de o parte diminuarea funcţiei formative determinate de inexistenţei unor acţiuni pedagogice planificate sistematic, sub aspect funcţional-structural;
b) accentuarea funcţiei informative, determinate de extinderea anumitor surselor de influenţă pedagogică, care progresează şi evoluează în societatea actuală.
Influenţele pedagogice pe care le propune educaţia informală pot fi structurate astfel:
a) „influenţe neorganizate, spontane, difuze, eterogene, cantitative, neselectate, neprelucrate – provenite din diferite medii sociale: familie, stradă, cartier, localitate, (micro) grup etc.;
b) influenţe organizate, transmise de la nivelul unor instituţii mass-media, care le proiectează şi le orientează însă ,,din perspectiva altor instanţe şi interese decât pedagogice” (Cucoş, 1996, 36).
Problematica “informalului” prezintă o importanţă deosebită căreia trebuie să-i acordăm o atenţie deosebită datorită exploziei tehnologice şi a comunicaţionalor/mediatice, în mod deosebit. În acest fel, “nouă eră socială”, produce în mod continuă mutaţii semnificative în întreg parcurs al vieţii noastre.