Existenţa umană se bazează nu doar pe legile intelectuale şi practice, dar este şi strâns legată de cele ale frumosului, armoniei, esteticului, care ne înconjoară. Din acestea decurge şi opera de artă; dacă omul ar lua ca model idealul, el însuşi ar putea deveni o asemenea operă de artă. Viaţa este copia artei sau arta este copia vieţii, foarte des putem vedea urme ale frumosului pe diferite obiecte, în diverse activităţi, lăsând impresii plăcute ochiului şi nu numai.
Educaţia atrage, în asemenea condiţii, după sine frumosul. Conceptul de frumos este acela care acoperă toate activităţile umane: naşterea, moartea, căsătoria, războiul, pacea, etc. Toate culturile de pe pământ acţionează unitar în faţa frumosului, indiferent cât ar fi ele de diferite după tări sau civilizaţii.
Educaţia estetică nu limitează indivizii la alegerea frumosului adevărat. Ea trebuie să pregătească întâlnirea între individ şi frumos, să lumineze mintea umană, să deschidă căi de alegere, de opţiune, de asimilare. O persoană nu poate iubi arta dacă nu înţelege limbajul acesteia, dacă nu face legătură între diferite expresii artistice ale şcolilor, de exemplu, şi ale diferiţilor artişti. Analfabetismul estetic este al doilea existent în lumea actuală, după cel şcolar. Acesta te lasă implacabil în faţa frumosului din jur.
Criza artei nu presupune in mod obligatoriu lipsa de artişti, ci în egală măsură lipsa receptivităţii societăţii faţă de acest aspect esenţial al vieţii. Criza este, deci, mai degrabă o lipsă de comunicare, o lipsă a sensibilităţii, care nu se adaptează noilor valori. Pentru a nu fi puşi în situaţia de a ne confrunta cu aceasta, va trebui să înnoim permanent sensibilitatea receptivă a copiilor. În şcoală, educaţia estetică trebuie să pregătească insul pentru a înţelege frumosul care stimulează şi întemeiază comportamentul uman.
Educaţia estetică şi lectura sunt două concepte sunt strâns legate. Din păcate, lectura a devenit o reală problemă pentru orele de Limba şi literatura română, tocmai prin faptul, trist dar întru totul real, că în momentul actual copiii citesc din ce în ce mai puţin sau deloc. Recent, organizaţia „Salvaţi copiii” a realizat un studiu pe această temă, iar rezultatele nu au fost deloc îmbucurătoare: un elev citeşte în medie 68 de minute pe zi, dar cu variaţii mari. 20% dintre elevi au afirmat că nu citesc nici măcar câteva minute, iar 22% oferă lecturii până la 30 de minute zilnic. Jumătate dintre ei nu citesc sau citesc foarte puţină literatură. În schimb, petrec în faţa calculatorului o oră şi 23 de minute, în medie, zilnic, iar la televizor, două ore şi 20 de minute.
De curând, am întrebat elevii din clasa a VIII-a dacă au citit vreodată o carte fără să fie obligaţi. Nu ştiu de ce, dar m-a surprins şi m-a întristat faptul că, din 28 de copii, numai doi-trei au răspuns afirmativ.
Dincolo de statistici sau sondaje de opinie, adevărul este mult mai dureros. El are legătură probabil cu realitatea în care trăim şi care este una a informaţiei, a vitezei şi a lipsei generale de timp. Cartea cunoaşte nişte rivali din ce în ce mai puternici în televizor şi calculator şi se pare că pierde tot mai mult teren în faţa lor.
Cu toate acestea, consider că este în primul rând datoria noastră, ca profesori de Limba română, dar şi ca modelatori de personalităţi, să-i facem pe copii să înţeleagă un fapt relativ simplu: o carte este o metaforă a trăirilor alternative, diferite datorită stărilor noastre de spirit în interacţiunea om-cuvânt. Diferenţa între carte, internet, televizor şi cinematograf este cea între cunoaştere şi informaţie. Netul oferă informaţie cuantificată şi filtrată de motoare de căutare, iar televizorul, bucăţi de realitate cosmetizate de marii furnizori de servicii. Scenaristul şi actorul nu fac altceva decât să transmită viziunea lor despre viaţă, folosind limbajul imaginii şi al sunetului. Cartea însă trebuie văzută ca o comunicare directă, nebruiată, între noi şi un semen de-al nostru, iar lectura, ca cel mai complex mijloc de comunicare cu lumea.
Trăim în plin secol XXI, când timpul care se contractă ne obligă la a ne limita în acumulări prin experienţa directă. De aceea lectura trebuie văzută ca modalitatea ce oferă experienţe alternative, ce ne pune în situaţia de a ne descoperi mai multe resurse interioare, fiindcă ne provoacă la întrebări care necesită răspunsuri.
Cunoscând toate aceste lucruri, sunt de părere că este datoria noastră de bază să determinăm elevii să citească, de bunăvoie, făcându-i să înţeleagă faptul că lectura este o modalitate prin care ei înşişi pot contribui la dezvoltarea propriei personalităţi. Dacă vom reuşi să vedem cititul ca pe un „eveniment al cunoaşterii”, va trebui să ne asumăm responsabilitatea să organizăm, să îndrumăm şi să supraveghem această activitate a elevilor. Pentru că cei care nu citesc sunt de fapt nişte oameni lipsiţi de o parte importantă a personalităţii lor, ei se vor confrunta cu mai multe obstacole: citesc cu greutate, nu le place acest lucru, nu înţeleg ceea ce citesc, îi oboseşte, iar profesorul este responsabil de întocmirea listelor bibliografice, de controlul cititului, al lecturii, de valorizarea acesteia.
Cum transformăm elevii în cititori mai buni? Pentru ca profesorul să reuşească acest lucru, el va trebui să aibă multă răbdare şi să plece de la general: clarificarea ţintelor lecturii, competenţelor şi atitudinilor care trebuie formate prin studiul literaturii şi care este necesar să se subordoneze programelor. În şcoală, literatura se studiază cu scopul de a forma abilităţi pentru diferite tipuri de lectură: de informare, de plăcere sau instituţionalizată. Formarea unui lector competent este prima finalitate, secondată de cititorul care să-şi cultive gustul propriu pentru lectură, pentru a rămâne activ pe tot parcursul vieţii. Textul trebuie să devină dinamic, să existe un permanent diaog între acesta şi receptor, care să fie capabil să participe activ la reconstruirea sensurilor. În afară de aceste activităţi, foarte importante sunt şi cele de producere a mesajelor orale şi scrise pe marginea textelor discutate în clasă, deoarece ele demonstrează nivelul de înţelegere, analiză şi interpretare al fiecărui elev.
În continuare, voi propune două modalităţi de lucru eficiente pentru dezvoltarea motivaţiei pentru lectură şi pentru formarea unui lector competent: atelierele de lectură şi creaţie.
Istoria lor începe odată cu lansarea în pedagogie a sistemelor foaierelor socioeducative şi al claselor deschise, teoretizat şi pus în practică de pedagogul francez Bernard Eliade. Clasa devine laborator pentru elevi, lecţia clasică este înlocuită cu mese rotunde, concursuri, jocuri dramatice, expoziţii, etc. Elevii se iniţiază în tehnica documentării şi informării, ţin discursuri. Spiritul democratic al sistemului contribuie la dezvoltarea iniţiativei, îndrăznelii şi a creativităţii. Acestea se pot organiza în activităţi ale cercului literar sau în orele opţionale, ambele fiind predispuse pentru o activitate aprofundată şi la alegere.
Titlul orelor opţionale Ateliere de creaţie vizează principiul educaţiei literar-artistice-valorizarea textului literar, care presupune provocarea subiectului cititor spre reconstruirea fenomenelor prezentate de scriitor, spre reflectarea împreună cu autorul, eroul liric, personajele operei literare. Atelierele de creaţie vor concentra în jurul lor un ansamblu de lecţii netradiţionale sau cu implicaţii nonstandard, desfăşurate pe parcursul anului de studii, timp de o oră şcolară. Necesitatea abordării unui tip special de lecţii se explică prin faptul că atitudinea elevului pentru opera literară trebuie stimulată, iar comportamentul ce rezultă trebuie motivat într-o manieră deosebită, preferenţial ludică, proprie vîrstei copilului sau ţinînd cont de particularităţile individuale.
Finalitatea acestor ore va trebui să fie una creativă, iar feed-backul se va concretiza prin produse de tipul: Ecranizare, Conferinţă de presă, Preselecţie de actori, Dialoguri virtuale, Proces literar, Expoziţie de carte, Licitaţia de idei, etc. Prin acestea se va realiza cultivarea valorilor general- umane prin lectura ghidată.
Cultivarea preferinţelor literare este un alt deziderat de care trebuie ţinut cont la desfăşurarea orelor de lectură. Vom acorda o atenţie deosebită alegerii textului literar, a cărţii prin recomandări concrete, prin activităţi ce vor forma anumite abilităţi estetice.
Deşi greutăţile cu care ne confruntăm în această problemă sunt destul de numeroase şi, de cele mai multe ori nu avem sprijinul familiei elevilor, satisfacţia va fi majoră dacă vom constata că am reuşit să atingem unul din scopurile esenţiale ale orelor de Limba şi literatura română. Pentru aceasta însă este nevoie de multă răbdare, tenacitate şi, mai ales, de o strategie foarte bine pusă la punct. Profesorul va trebui să fie capabil să-şi intuiască obiectivele pe termen lung şi să le pună în aplicare prin metode organizate şi susţinute de efort intelectual, dar şi creativ.
Dacă educaţia estetică presupune identificarea şi sensibilizarea omului la frumos şi pentru că literatura este o dimensiune importantă a acesteia, atunci suntm obligaţi să participăm prin activităţile noastre la realizarea ei în şcoală. Este foarte important să înţelegem că munca noastră împreună şi pentru copii trebuie desfăşurată nu pentru azi, nici pentru mâine, ci pentru întreaga viaţă. De noi depinde dacă pe viitor copiii vor mai afirma că niciodată nu au citit o carte din proprie iniţiativă.
Bibliografie selectivă
1. Cornea, Paul, Introducere în teoria lecturii, Ed. Minerva, Bucureşti,1998.
2. Goia, Vistian, Didactica limbii şi literaturii române pentru gimnaziu şi liceu, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2000
3. Ionescu, M., Radu, Didactica modernă, Cluj-Napoca, 2004.
4. Oprescu V., Aptitudini şi atitudine., Bucureşti,1991
5. Parfene, C. Literatura în şcoală, Iaşi, 1997.
6. Pîslaru V., Introducere în teoria educaţiei literar-artistice, Museum,2001
7. Pamfil, Alina, Didactica limbii şi literaturii române, Ed. Dacia, Cluj- Napoca, 2000
8. Şchiopu C., Creativitatea la orele de literatură română//, L. română, 1996, nr. 3.
9. Perspective – Revistă de didactica limbii şi literaturii române, Nr. 1/2005