Perioada preșcolară reprezintă o etapă esențială în dezvoltarea globală a copilului, fiind momentul în care se conturează primele relații sociale stabile, se formează deprinderi comportamentale și se pune baza personalității viitoare. Educația emoțională ocupă un rol central în această etapă, deoarece ajută copilul să își cunoască emoțiile, să le exprime într-un mod adecvat și să dezvolte relații armonioase cu cei din jur. Dezvoltarea competențelor emoționale contribuie la echilibrul interior, la creșterea stimei de sine și la capacitatea de adaptare la mediul educațional și social.
Educația emoțională urmărește sprijinirea copilului în recunoașterea propriilor trăiri, în gestionarea reacțiilor emoționale și în înțelegerea emoțiilor altora. La această vârstă, emoțiile sunt intense și imprevizibile, iar copiii nu dispun încă de mecanisme de autocontrol. Prin urmare, intervenția adultului – educatoare, părinte sau mentor – este esențială pentru ghidarea comportamentelor și dezvoltarea empatiei.
Grădinița oferă un cadru ideal pentru dezvoltarea emoțională, prin activități variate: jocuri de rol, povești interactive, discuții ghidate și activități creative. De exemplu, jocurile în grup îi învață pe copii să coopereze, să împartă jucării și să respecte reguli simple. Poveștile cu situații emoționale permit copiilor să recunoască frica, bucuria, tristețea sau furia și să discute despre modalități sănătoase de a le exprima. Prin astfel de experiențe, copilul învață să își gestioneze emoțiile și să dezvolte abilități sociale esențiale, precum așteptarea rândului, rezolvarea conflictelor prin comunicare și manifestarea empatiei față de colegi.
Rolul educatoarei este determinant în formarea competențelor emoționale.
Printr-o atitudine calmă, răbdătoare și empatică, educatoarea creează un mediu securizant, în care copilul se simte acceptat și valorizat. Exemplul personal al educatoarei – modul în care își exprimă emoțiile și reacționează la situațiile stresante – servește ca model pentru copii, care imitând aceste comportamente, își dezvoltă propriile strategii de autoreglare emoțională. Activități precum discuțiile libere, jocurile de rol, pictura sau muzica permit copiilor să își exprime sentimentele într-un mod creativ și să înțeleagă mai bine emoțiile celor din jur. Un alt factor important în educația emoțională este colaborarea strânsă cu familia.
Continuitatea între mediul familial și cel educațional consolidează deprinderile emoționale ale copilului. Părinții, prin dialog, sprijin și exemple pozitive, pot încuraja exprimarea sănătoasă a emoțiilor și pot contribui la dezvoltarea empatiei și a încrederii în sine. Parteneriatul dintre educatoare și familie este astfel esențial pentru a asigura o dezvoltare armonioasă și pentru a preveni eventualele dificultăți de adaptare socială sau emoțională.
Educația emoțională nu este doar o componentă suplimentară a activităților de grădiniță, ci reprezintă baza unei dezvoltări echilibrate, influențând pozitiv performanțele școlare ulterioare, relațiile sociale și sănătatea mentală a copilului. Prin implementarea unor strategii educaționale adecvate, prin implicarea activă a educatoarei și prin colaborarea cu familia, copilul dobândește competențe emoționale durabile, capabile să-l ajute pe tot parcursul vieții.
Bibliografie
1. Crețu, C. (2016). Psihologia vârstelor. Iași: Editura Polirom.
2. Dumitrana, M. (2012). Copilul, familia și grădinița. București: Editura Compania.
3. Ionescu, M., Bocoș, M. (2017). Tratat de didactică modernă. Pitești: Editura Paralela 45.
4. Roco, M. (2004). Creativitate și inteligență emoțională. București: Editura Polirom.
5. Ștefan, C. A. (2013). Dezvoltarea socio-emoțională a copilului. Iași: Editura Polirom.
6. Ministerul Educației Naționale (2019). Curriculum pentru educație timpurie. București.