Educația ecologică în grădiniță

Grădiniţa și şcoala pot avea un rol important în implementarea educației ecologice, în sensibilizarea factorilor care pot contribui la formarea copiilor și a opiniei publice cu privire la importanţa realizării educaţiei ecologice încă de timpuriu. Cred că afirmaţia „educaţia de succes pentru viitor va fi una ecologică, de cooperare şi civică” este de dorit să o avem în vedere în planificarea activităţilor noastre viitoare.

În condiţiile societăţii de astăzi, a desfăşura activităţi ecologice eficiente nu este posibil decât dacă acestea sunt desfăşurate în parteneriat şi activităţile desfăşurate de preşcolari depăşesc graniţele grădiniţei. Deci, ca educatori, trebuie să determinăm nu numai sentimente de admiraţie faţă de frumuseţile naturii, ci să le formăm unele reprezentări şi noţiuni concrete asupra realităţii. Treptat, printr-o activitate permanentă, intensă şi complexă, trebuie acţionat ca acestea să devină convingeri, deprinderi de păstrare, de ocrotire a mediului înconjurător.

Dar simpla instruire la orele de curs nu asigură deplina realizare a obiectivelor urmărite. Este necesar să fac extinsă activitatea şi în afara procesului de învăţământ, prin „apropierea copilului tot mai mult de natură” (Lileu, 1991). Voi prezenta în continuare câteva tipuri de activităţi instructiv-educative curente prin care am realizat educaţia ecologică a micilor preşcolari în grădiniţă.

Folosind observaţia spontană sau dirijată, am urmărit să formez copiilor o gândire intuitivă în raport cu natura, pentru a le dezvolta dragostea şi respectul faţă de aceasta, dorinţa de a o ocroti. Prin intermediul observărilor, copiii dobândesc cunoştinţe elementare despre unele fenomene din natură legate de succesiunea anotimpurilor (căderea frunzelor, ploaia, ceaţa, îngheţarea apei, topirea zăpezilor, etc.).

Preşcolarii îşi lărgesc şi îşi conturează cunoştinţele despre animalele domestice, cunosc unele animale sălbatice cu modul lor specific de viaţă. Ei învaţă să deosebească animalele domestice de cele sălbatice, păsările migratoare de cele nemigratoare, animalele care aduc foloase omului de cele care pricinuiesc daune. Pentru realizarea acestui scop, copiii trebuie puşi în situaţia de a le observa.

Toate întrebările pe care le pun copiii dovedesc interesul de cunoaştere al acestora manifestat în toate ocaziile cu multă insistenţă şi prin întrebări variate. Ocupându-se de creşterea animalelor sau de cultura plantelor, reconstituind condiţiile de viaţă şi de dezvoltare ale animalelor şi plantelor, copilul poate să le observe continuu, zi de zi, ceea ce-l duce la generalizări, care încep cu conceptele.

Dar conceptul de evoluţie trebuie urmărit de copii şi la animale. Pentru aceasta copiii se pot preocupa de creşterea unor animale care pot fi crescute în grădiniţă: păsări (canari, papagali, sticleţi), peşti (varietăţi de peşti roşii de acvariu), broască ţestoasă de uscat sau de apă, mamifere (pisică, câine, iepure, hamsteri). În acest caz, se fac observaţii ca pentru eventualele plantele cultivate cu condiţia ca animalele să fie crescute în cadrul grădiniţei pentru a putea fi observate permanent.

Cunoaşterea mediului ambiant se realizează şi prin jocurile didactice, cu material din natură sau pe bază de ilustraţii şi jocurile didactice orale. Jucându-se, copilul cunoaşte şi descoperă lumea şi viaţa. Prin jocuri, cunoaşterea lumii devine accesibilă şi atractivă pentru copii.

Lectura după imagini ca formă organizată de cunoaştere a mediului, este un alt tip de activitate prin care se poate realiza educaţia ecologică în grădiniţa de copii. De exemplu, prin intermediul activităţii cu tema „Pădurea, prietena omului” se pot îndruma copiii să observe fenomenul de defrişare a arborilor, dar şi preocupările oamenilor de a planta în pepiniere diferiţi arbori care vor reîmpăduri zonele defrişate.

Prin cunoaşterea directă de către copii a fenomenului de defrişare, împădurire, reîmpădurire, plantare contribuim la formarea gândirii lor ecologice. Copiii ştiu că pădurea este „prietena” omului datorită marelui său rol de a reîmprospăta permanent aerul oraşelor moderne.

Pe lângă activităţile arătate mai sus, prin care educatoarele pot realiza educaţia ecologică în grădiniţă, mai sunt o multitudine din care amintesc: activităţi practice desfăşurate de preşcolari în spaţiile verzi din perimetrul grădiniţelor, activitatea muzicală adaptată la tematica inspirată din frumuseţile naturii poate influenţa copilul în direcţia dorită, filmele artistice şi documentare, emisiunile radio-tv, dedicate ecologiei, revistele pentru copii – sunt un izvor important de informare şi documentare privind natura, literatura pentru copii – inspirată din viaţa plantelor şi animalelor, vizionarea de diafilme, etc.

Concluzionând, viaţa unei educatoare trebuie să fie ca o sămânţă. Menirea noastră, a cadrelor didactice, este dăruirea, “multiplicarea” binelui, a dragostei, a credinţei, a grijii faţă de Pământ, care de mii de ani este casa noastră. Un binecunoscut proverb spune: “cine seamănă vânt va culege furtună”. Împreună să sădim atunci în sufletele copiilor o sămânţă de bunătate pentru ca în viitor oamenii să fie mai toleranţi şi mai atenţi la cei din jur, să sădim o sămânţă de credinţă ca peste ani, chiar de este soare sau plouă, să nu uităm că Dumnezeu este scutul nostru de fiecare zi, să semănăm o sămânţă de dragoste şi frumos pentru ca în viitor să trăim în armonie. Sămânţa semănată în sufletele copiilor va rodi peste ani. Datoria noastră, a educatorilor de azi şi de mâine, este de a transmite atât copiilor, cât şi comunităţii în care locuim următorul mesaj: „viitorul omenirii este în mâinile noastre”.

Accesări: 182

Articole asemănătoare