Problemele de mediu apărute la nivel local îşi pot găsi rezolvarea prin implicarea comunităţii locale. După o bună bucată de vreme când am aşteptat ca toate problemele noastre să fie rezolvate de alţii, a venit vremea să ne rezolvăm singuri problemele de mediu, pentru că nimeni altcineva nu poate să cunoască situaţia mai bine decât noi, respectiv nu poate să găsească soluţii care să se muleze pe nevoile şi posibilităţile locale. Deşi pare foarte simplu, nu este. Avem nevoie de indivizi educaţi în acest spirit. Aici intervine educaţia ecologică desfăşurată în şcoală cu participarea tuturor cadrelor didactice, tuturor elevilor şi chiar a părinţilor. Veţi vedea în cele ce urmează că acţiunile desfăşurate vizează ore de curs de specialităţi diferite, în afară de orele de ecologie, dar şi activităţi extraşcolare.
Ce mi-am propus eu este un efort transdisciplinar de mobilizare a dascălilor, elevilor, părinţilor pentru realizarea unei altfel de educaţii ecologice. Elevii vor fi puşi în situaţia de a analiza problemele de mediu, de a lua legătura cu instituţiile din domeniu şi de a decide cu privire la soluţia cea mai bună ce urmează a fi adoptată. După faza de decizie urmează acţiunea. Trebuie realizată o foarte bună diviziune a muncii în cadrul grupei şi trebuie învăţaţi elevii să lucreze în echipă.
Implicând elevii ne va fi mult mai uşor să implicăm şi ceilalţi membri ai comunităţii locale, deoarece experienţa didactică ne-a învăţat că părinţii sunt mult mai sensibili la cererile adresate de copiii lor, decât la cele adresate de către autorităţi.
Esenţial este să creăm fiecărui individ implicat senzaţia că ceea ce face este extrem de important şi că, fără contribuţia lui, întreg sistemul nu funcţionează. Nu vorbesc despre o implicare formală, ci efectivă. Toate activităţile trebuie desfăşurate în echipă, vor fi ascultate părerile celor implicaţi în sistem şi nu numai atât, activităţile vor fi jalonate în permanenţă de sugestiile acestora. Obţinem astfel un plan de acţiune flexibil şi viabil acceptat de toţi cei implicaţi pentru că elaborarea lui s-a făcut în colaborare.
Privesc ecologia din perspectivă transdisciplinară pentru că implică noţiuni de: chimie, fizică, biologie, desen etc. Toate activităţile din cadrul programului de educaţie ecologică sunt desfăşurate sub formă de joc, urmărindu-se implicarea tuturor elevilor, indiferent de vârstă sau capacitate intelectuală, mergând pe linia descoperirii si dezvoltării aptitudinilor fiecărui elev.
Tot în joacă, dar o joacă a cuvintelor, elevii mei au spus:
Prin intermediul copiilor vom putea mobiliza întreaga comunitate locală, reuşind să extindem acţiunile de ecologizare de la nivelul şcolii, la nivelul cartierului, oraşului. Grupul ţintă primar sunt copiii, pentru ca grupul ţintă secundar să fie reprezentat de adulţii din cartier.
Şcolile pot fi pepiniera viitorilor cetăţeni educaţi în spirit ecologic, dar şi sursa de răspândire a informaţiei către ceilalţi indivizi.
Cum îmi propun să mobilizez şi să stimulez elevii? Iată câteva strategii: consultarea elevilor, strategie flexibilă, adaptată vârstei elevilor, implicarea tuturor, cât mai multe acţiuni practice, jocuri, concursuri, ore neconvenţionale de ecologie, discuţii cu personal specializat în probleme de mediu, informarea permanentă şi puţină ingeniozitate fac lucrurile mai puţin dificile, mai frumoase şi mult mai bine primite de copii.
Principiile educaţiei ecologice trebuie să fie încadrate în programa şcolară, dar nu sub forma unor ore disparate în cadrul ştiinţelor, biologiei sau orelor de dirigenţie, ci sub forma unor opţionale sau discipline de sine stătătoare. O altă condiţie ce nu trebuie trecută cu vederea este modul cum dascălul tratează elevul. Pentru reuşita unui astfel de proiect nu trebuie să uităm că elevii nu sunt nişte recipiente goale în care turnăm, ci sunt fiinţe inteligente, care preiau critic informaţia transmisă de agenţii educaţionali. De aceea, atunci când dorim să obţinem rezultate cât mai bune, nu ne rămâne decât să-i implicăm pe elevi în tot ceea ce presupune decizie şi, cel mai important, acţiune. Acestea consider că sunt punctele forte ale proiectului de educaţie ecologică. Pornind de aici, împreună cu toţi agenţii educaţionali implicaţi, se poate schimba ceva în privinţa educaţiei ecologice a populaţiei. Nu rămâne decât să dispunem de oameni capabili să se implice cu dăruire, să fie interesaţi şi să fie un izvor nesecat de idei.
Este foarte clar pentru noi că, fie pe parcursul orelor de curs, fie ca activitate extraşcolară, educaţia ecologică trebuie să ocupe locul ei bine determinat, astfel încât eficienţa acestor ore să fie resimţită în timp, atât în şcoli, cât şi în cartier, oraş, primând principiul: GÂNDIM GLOBAL, ACŢIONĂM LOCAL.
Bibliografie selectivă
1. Ion Drăgan, Pavel Petroman, Dorina Mărgineanţu- “Educaţia noastră cea de toate zilele”, Ed. Eurobit, Timişoara, 1992.
2. M. Călin, “Teoria educaţiei”, Ed. All, București,1995.
3.Ştiinţă şi Tehnică, colecţia 2006