Educația de ieri și de azi

Problematica educației noi și a educației vechi trebuie să constituie o temă de reflectare pentru toate persoanele aflate în educarea și instruirea copiilor. Școala este prima care trece prin toate schimbările societății, de la educație pornește totul, de la fundamentele societății, de la baza primordială a oricărui sistem comun de dezvoltare a omului ca ființă rațională în comunitate.

În multe familii din România, schimbarea conceptelor de creștere și educație a copiilor este foarte evidentă în zilele noastre. Această diferență de mentalitate în parenting naște și controverse trens-generaționale. Chiar dacă mulți dintre părinți au acces la o multitudine de concepte, informații și tendințe, mulți dintre aceștia recunosc cu sinceritate că se confruntă și cu o ușoară stare de confuzie, generată chiar de diferențele majore dintre cele două tipuri de educație, veche și actuală.

Știm cu toții că societatea în care trăim este într-o continuă schimbare, iar sistemul de învățământ ar trebui să urmeze această schimbare îndeaproape, chiar cot la cot, pentru a reuși să maximizeze potențialul fiecărui elev.

Un sistem de învățământ bine gândit, axat pe inovație, dar care nu pierde din vedere vechile valori, poate să dezvolte și să valorifice la maxim potențialul unui elev, să-l formeze armonios și să-l ajute să se integreze în societatea timpului său.

Apare mereu opoziția de învățământ vechi și nou, pe care atât cadrele didactice cât și elevii care interacționează cu aceste modalități de predare-învățare o percep în mediul în care activează. Noi ca și cadre didactice trebuie să ținem cont, înainte de toate, de cea mai importantă parte a sistemului de învățământ, aceasta fiind elevul și viitorul acestuia, cât și de dorințele, aptitudinile și potențialul creativ al acestuia.
Prin respectarea diferențelor individuale putem crea unele situații de învățare care să permită copiilor progresul pe căi diferite, pentru realizarea acelorași obiective. Centrarea pe copil este o abordare complexă, ce necesită construirea în timp real a unei experiențe de învățare pozitive și semnificative, într-o relație democratică.

Este foarte adevărat că se pot obține rezultate foarte bune urmând căile tradiționale de predare-învățare, dar și urmând alternativele noi apărute în urma dezvoltării societății în care se desfășoară întregul act educativ.

Astfel, în societatea actuală, o contopire a vechiului învățământ cu noul învățământ ar fi calea ideală de urmat. Să luăm tot ce este mai bun din ambele variante și să le valorificăm în favoarea noastră, atât a cadrelor didactice cât și a elevilor, pentru ca viitorul să sune bine! Să nu uităm de valorizarea tuturor valorilor noi si vechi care pot duce întreaga societate spre o reușită sigură și o evoluție continuă, fără a stagna sau a da semne de regres.

 

prof. Bianca Ramona Bratan

Liceul Tehnologic Ion Creangă, Curtici (Arad) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/bianca.bratan

Articole asemănătoare