În perioada 3–6 iulie, am avut bucuria de a participa, în calitate de profesor de matematică, la Tabăra Comunității Digitaliada, , organizată de Fundația Orange și Asociația ROI într-un spațiu primitor, lângă Brașov, la Săcele. A fost mai mult decât un simplu eveniment profesional – a fost o experiență care mi-a reamintit că adevărata educație prinde contur atunci când este susținută de o comunitate vie, motivată și curajoasă. În mijlocul unor colegi dedicați, veniți din toate colțurile țării și uniți de un scop comun – acela de a face educație cu sens, relevantă pentru elevii noștri – m-am simțit parte dintr-un efort colectiv autentic, sincer și entuziast.
Încă din prima zi, am simțit o atmosferă caldă, deschisă și prietenoasă. Nu era vorba doar de o reuniune profesională, ci de o întâlnire între oameni care cred cu tărie în puterea educației. Am fost priviți nu doar ca transmițători de cunoștințe, ci ca actori activi ai schimbării, ca lideri în formarea și dezvoltarea generațiilor viitoare. Activitățile au fost atent gândite pentru a ne încuraja să reflectăm asupra propriei practici și să ne recunoaștem potențialul de transformare.
Una dintre activitățile cele mai interesante a fost un joc colaborativ care ne-a pus în fața unor situații inspirate din viața reală a sălilor de clasă. Prin simulări, dezbateri și reflecții, am fost provocați să identificăm obstacolele cu care ne confruntăm zilnic și, mai important, să găsim soluții creative și sustenabile. Acest exercițiu mi-a reamintit cât de multă energie, creativitate și empatie există în sistemul nostru educațional – dar care, din păcate, rămâne adesea nevalorificată din cauza unor structuri rigide sau a lipsei de sprijin instituțional.
Ca profesor de matematică, o disciplină deseori percepută ca rigidă sau inaccesibilă, m-a bucurat să descopăr un spațiu în care am putut vorbi liber despre nevoia de a adapta metodele de predare la realitățile și interesele elevilor. Mereu am încercat să transform lecțiile de matematică în contexte de învățare activă, în care elevii nu doar să rezolve exerciții, ci să învețe să gândească critic, să colaboreze, să formuleze ipoteze și să folosească tehnologia ca un instrument natural de lucru. În cadrul taberei, am avut oportunitatea de a împărtăși din această experiență cu alți profesori pasionați și dedicați, indiferent de disciplina pe care o predau. Împărtășirile lor m-au inspirat și m-au provocat, la rândul meu, să reflectez mai profund la propriile practici.
Unul dintre cele mai emoționante și memorabile momente ale taberei a fost activitatea denumită „Biblioteca vie”. În acest cadru, fiecare „carte vie” a fost reprezentată de un coleg sau o colegă care a avut curajul să împărtășească o poveste personală din activitatea didactică – o provocare, un eșec transformat în lecție, o reușită obținută prin perseverență și viziune. Am ascultat, cu emoție și admirație, mărturii care au ilustrat cât de important este rolul profesorului în modelarea caracterului și a încrederii elevilor. Îmi amintesc cu claritate de intervenția unei profesoare din mediul rural, care, deși confruntată cu lipsuri materiale evidente, reușește, prin proiecte creative și implicare constantă, să le ofere elevilor ei o educație demnă și motivantă. Sau de profesorul de religie care a integrat aplicații digitale pentru a aduce un plus de profunzime lecțiilor sale, transformându-le în momente de reflecție și dialog autentic. Sau de colegul pasionat de robotică, care a creat, în jurul tehnologiei, o întreagă comunitate de învățare colaborativă.
Toate aceste povești m-au provocat să privesc mai atent la ceea ce fac la clasă. M-au determinat să caut mai multe moduri prin care matematica – chiar și în formele ei abstracte – poate deveni mai accesibilă, mai ancorată în realitatea cotidiană și mai motivantă pentru elevi. M-au încurajat să cred, încă o dată, că inovația nu înseamnă neapărat tehnologii de ultimă oră, ci deschidere, adaptabilitate și dorința sinceră de a construi împreună cu elevii.
Un alt moment cu impact deosebit a fost exercițiul „Interviu din Viitor”. Am fost invitați să ne imaginăm cum ar arăta școala ideală peste 10 sau 20 de ani. A fost un exercițiu de imaginație și proiecție, dar și o ocazie de a ne exprima aspirațiile, dorințele și nevoile reale. Ne-am imaginat școli prietenoase, centrate pe elev, cu profesori motivați, resurse accesibile și o cultură a colaborării. Apoi, în cadrul discuțiilor de tip Open Space, am trecut de la vis la realitate: am pus pe masă probleme concrete – lipsa dotărilor, nevoia de formare continuă, reticența față de schimbare, birocrația excesivă – și am căutat împreună soluții. Poate cel mai valoros aspect a fost faptul că, dincolo de discuțiile despre probleme, am identificat pași mici, dar concreți, pe care fiecare dintre noi îi poate face în comunitatea din care face parte.
La finalul zilei, semnarea simbolică a unui „Contract cu valori” a fost un gest simplu, dar profund. Un angajament colectiv, scris cu suflet, care reflecta dorința noastră de a rămâne conectați, implicați și autentici în rolul nostru de formatori. Pentru mine, acel moment a fost mai mult decât o încheiere de activitate – a fost o promisiune personală că voi continua să lupt pentru un sistem educațional mai bun, indiferent de provocările care vor apărea.
M-am întors din tabără cu mai mult decât idei, tehnici sau resurse educaționale. M-am întors cu o convingere profundă că nu sunt singur. Că există, în toate colțurile țării, profesori care nu se tem să învețe, să inoveze, să-și pună întrebări și să caute răspunsuri împreună. Că există o rețea vie, solidară, empatică, care își dorește ca elevii noștri să aibă parte de o educație de calitate, echitabilă și semnificativă.
Pentru mine, Digitaliada nu a fost doar despre digital. A fost despre uman. Despre oameni care înțeleg că tehnologia este un mijloc, nu un scop. Că, în centrul oricărei lecții, ar trebui să se afle mereu elevul. Și că doar prin dialog, colaborare și curaj putem construi, pas cu pas, o școală mai bună.