Încă din din timpul perioadei comuniste, când conducătorul dorea să scadă nivelul de analfabetism din rândul populației, lucru care s-a considerat imperios necesar pentru a putea evolua și a maximiza producția în toate ramurile economice, a pus accent pe toate nivelurile de școlarizare. Chiar și educația preșcolară, care nu era obligatorie, a beneficiat de o atenție sporită, deoarece aceasta este considerată prima treaptă a învățământului românesc.
„Învățământul preșcolar are scopul de a contribui la stimularea gândirii și inteligenței copiilor, la dezvoltarea lor fizică armonioasă, la însușirea unor cunoștințe necesare pregătirii pentru școală…Activitatea instructiv-educativă în grădinițele de copii se desfășoară pe baza programelor unitare, stabilite de Ministerul Educației și Învățământului.- art. 24
Învățământul preșcolar se organizează pentru copiii în vârstă de 3- 6 ani și se realizează prin grădinițe de copii. Programul grădiniței de copiieste de 4-6 orepe zi. În condițiile legi, se pot organiza și grădinițe cu program prelungit sau cu program săptămânal.” – art.25 (Legea educației și învățământului, 1978 )
În activitatea formativă pe care o îndeplinea în relația cu copilul, grădinița intervenea eficient în procesul de creștere al acestuia prin actul transmiterii de valori, prin asistența pe care i-o acorda copilului pentru a-și construi propriile sale modele de acțiune și prin stimularea creativității, precum și pregătirea pentru școală care echivala cu maturizarea psihologică a copilului pe parcursul preșcolarității, la nivelul posibilității vârstei.
De aceea sunt de părere că societatea trebuie să manifeste o grijă sporită față de copii, față de creșterea și educarea generației tinere și că procesul de educație debutează încă din primele secunde de viață ale copilului, de la naștere, și se încheie o dată cu sfârșitul vieții. În dezvoltarea sa plenară, copilul este influențat de ereditate, mediu și educație.
Plecând de la aceste premise și din dorința de a se alinia cu celelalte state democratice, statul român a elaborat și implementat „Legea învățământului” în anul 1995. Chiar dacă a păstrat anumite articole din perioada comunistă, cum ar fi tipul de program din grădiniță (program normal – 5 ore pe zi, program prelungit- 10 ore pe zi, program săptămânal – art. 18, alin.1/1995), intervalul de vârstă de 3 – 6 ani și repartizarea pe grupe a copiilor: grupa mică, grupă mijlocie și grupă mare, grupă pregătitoare pentru școală (Art. 15, alin. 5, pct.a din Legea învățământului nr. 84/1995), aceasta a fost îmbunătățită constant în funcțiile de nevoile și evoluția societății în care trăim. Astfel, „Legea învățământului nr.84/1995” care reglementează organizarea și funcționarea sistemului național de învățământ, deoarece acesta reprezintă o prioritate națională, unde ”învățământul urmărește realizarea idealului educațional, întemeiat pe tradițiile umaniste, pe valorile democrației și pe aspirațiile societății românești, și contribuie la păstrarea identității naționale.” (Legea învățământului nr. 84/1995, Dispoziții generale -Art. 3.- alin.1 ), a fost înlocuită cu ”Legea educației naționale nr.1/ 2011”.
Atât în ”Legea învățământului nr. 84/1995”, Dispoziții generale -Art. 3.- alin.2, cât și în ”Legea educației nr.1/ 2011”, Titlul 1 – dispoziții generale, Art.2, alin.3 se precizează idealul educațional al școlii românești care ”constă în dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane, în formarea personalității autonome și creative”. Acest lucru întărește grija pe care societatea o are față de educația permanentă a individului.
Aceasta din urmă, spre deosebire de „Legea învățământului”, unde condițiile în care se realiza transferul de cunoștințe nu era susținut de un feedback consistent și fără urmărirea interesului și nevoilor individului, se bazează pe un schimb și un dialog susținut de un feedback puternic, având ca obiective majore elevi foarte bine pregătiți, precum și dezvoltarea acestora în folosul societății.
„Legea educației naționale nr.1/ 2011”, în comparație cu „Legea învățământului nr. 84/1995”, reprezintă rezultatul unui proces consistent de analiza a sistemului de educație din România care se bazează pe raportul și recomandările comisiei Miclea. Este evident că legea din 2011 apare ca un demers mai amplu, mai exigent, în conexiune cu alte sisteme educaționale prezente în țări de referință.
În raportul întocmit de această comisie se dorește ca statul să asigure un învățământ generalizat și gratuit timp de 13 ani, de la clasa pregătitoare și până la sfârșitul liceului. Educația timpurie să devină un ”bun public” care să necesite o atenție specială deoarece în urma analizei care a stat la baza raportului, s-a constat că „statul a subevaluat și marginalizat sistematic cea mai importantă perioadă a educației: educația timpurie, adică totalitatea activităților educative pe perioada 0- 6/7 ani. O calitate bună a educației timpurii favorizează valorificarea optima a oportunităților de învățare create mai târziu. Deprinderile și cunoștințele dobândite devreme favorizează dezvoltarea altor cunoștințe și deprinderi. Dimpotrivă, deficiențele neremediate la această vârstă produc , mai târziu, deficient și mai mari, oportunități de învățare ratate sau mai slab valorificate. Investiția în educația timpurie este cea mai rentabilă investiție din educație, cu beneficii individuale și sociale cele mai mari și cu costurile de oportunitate cele mai reduse.” Tot în acest raport a fost propus ca grupa pregătitoare să devină clasă pregătitoare și să intre în regimul învățământului obligatoriu, deoarece ”ea are funcția de a pregăti copilul pentru cerințele mediului școlar și de a contribui la realizarea echității și a egalității de șanse în educație.”
Ca o concluzie privind educația timpurie din cadrul „Raportului Comisiei Prezidențiale pentru analiza și elaborarea politicilor din domeniile educației și cercetării” (6 iulie 2007) s-au notat următoarele: ”nu se pot realiza o educație performantă, cu o dezvoltare personală armonioasă, un climat social civilizat și o cultură națională bogată și competitivă în absența acelei educații timpurii care să cuprindă toți copiii în instituții responsabile și competente, finanțate adecvat de către stat. Investiția în educația timpurie este concepută și de U.E. ca măsură prioritară pentru creșterea eficienței și echității sistemelor de educație.”
Consider că „Raportul Comisiei Prezidențiale pentru analiza și elaborarea politicilor din domeniile educației și cercetării” a scos în evidență importanța educației preșcolare deoarece în această perioadă se imprimă cele mai profunde și durabile amprente asupra individualității copilului. În învățământul preșcolar are loc formarea trăsăturilor de caracter și comportament, dezvoltarea gândirii și a inteligenței, precum și dobândirea cunoștințelor necesare integrării cât mai ușoare a copilului în mediul școlar.
Până în anul 2012, se preciza în Legea educației faptul că „învățământul preșcolar se organizează pentru copii în vârstă de 3- 6/7 ani, în grădinițe de copii cu program normal, prelungit și săptămânal.”( art.18, alin.1) Acest lucru sublinia faptul că grupa pregătitoare aparținea nivelului preșcolar. Însă din dorința de perfecționare a sistemul de învățământ, s-a considerat necesar eliminarea grupei pregătitoare din grădiniță și mutarea acesteia la nivelul primar, introducându-se în Legea educației , secțiunea IV, art.29, alin.2 – ”În clasa pregătitoare sunt înscriși copiii care au împlinit vârsta de 6 ani până la data începerii anului școlar. La solicitarea scrisă a părinților, a tutorilor sau a susținătorilor legali, pot fi înscriși în clasa pregătitoare și copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la sfârșitul anului calendaristic, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare.” O dată cu eliminarea grupei pregătitoare din cadrul învățământului preșcolar se poate observa că intervalul de vârstă pentru copilul care frecventează grădinița este de la 3 la 6 ani.
În momentul actual învățământul preșcolar este organizat pe nivele: nivelul I – cuprinde grupa mică și mijlocie, iar nivelul II – cuprinde grupa mare. Frecventarea grădiniței de către copii este în continuare opțională, însă legea care mărește durata învățământului obligatoriu a fost promulgată de Președintele României, Klaus Iohannis, pe aprilie 2019. Legea prevede ca până în 2020 devin obligatorii grupa mare de la grădiniță și clasele a XI-a și a XII-a, deci 14 ani în total.
În încheiere, putem preciza ca legea actuală nu este reprezentată într-o formă finală, deoarece ea este raportată la necesitățile societății în care trăim și așa cum s-a întâmplat până acum când a suferit nenumărate modificări, aceasta va fi constant îmbunătățită și actualizată pentru a putea ține pasul cu evoluția care se înregistrează în toate ramurile științelor teoretice și aplicative. Cu toate acestea, articolele care stau la baza legii educației vor constitui în continuarea piatra de temelie a acesteia.