Diversitatea în cadrul programelor educaționale. Copiii cu ADHD

Diversitatea, ca principiu, reprezintă dezideratul flexibilităţii şi toleranţei faţă de diferenţele fizice, socioculturale, lingvistice , psihologice existente între copii/ elevi. Rolul şcolii este acela de a oferi tuturor posibilitatea de a învăţa în funcţie de ritmul, capacităţile şi nevoile proprii şi de a se exprima conform trăsăturilor individuale de personalitate.Diversitate există în fiecare clasă pentru că fiecare elev aduce cu sine o experienţă personală, un stil de învăţare, un ritm personal de muncă, un mod propriu de abordare problemelor de viaţă, elementele contextului cultural căruia îi aparţine etc.

Calitatea educaţiei se referă atât la identificarea acelor dimensiuni ale procesului didactic, ale conţinuturilor învăţării, cât și la calităţi ale agenţilor educaţionali, care să sprijine învăţarea tuturor categoriilor de elevi, să asigure succesul, sa facă sistemul deschis, flexibil, eficient si efectiv. O categorie aparte de elevi, sunt și copiii cu ADHD.

Se întâmpla cu mulți ani în urmă, când un elev de clasă pregătitoare alerga prin curtea școlii-aparent fără motiv, își freca picioarele de asfaltul încins de soare și intervenea în discuțiile copiilor și adulților din preajma lui. Era el, îi voi spune Popescu, primul meu elev cu ADHD. După primele două, trei zile de școală, mi-am dat seama că ceva nu este în regulă cu acest elev, neștiind multe despre această tulburare. Aveam la îndemână o broșură legată de elevii cu tulburări de tip deficit de atenţie şi hiperactivitate și citind-o, mi-am dat seama că elevul Popescu avea nevoie de sprijin atât din partea mea, cât și din partea unui specialist și a părinților, de asemenea.

Am rugat-o pe mama să vină la școală și am invitat-o să citească acea broșură, iar când va dori, să revină să stăm de vorbă …a venit a doua zi și mi-a zis: „Doamna învățătoare, copilul meu are ADHD”. Îi recunoscuse manifestările și comportamentul, din cele citite. Bineînțeles că a urmat o vizită la psihologul școlii și la psihiatrul recomandat de psihologul nostru. Diagnosticul a fost clar: ADHD.

Cum este și care sunt manifestările specifice elevului Popescu?

• Neliniștit, agitat, în continuă mișcare;
• Dificultăți în efectuarea sarcinilor școlare, performanță școlară scăzută;
• Nu se poate concentra sau este distras cu ușurință de stimuli;
• Dezorganizat, își pierde lucrurile, nu poate estima timpul;
• Dificultăți în a respecta regulile unui grup sau ale unui joc (dorește sa fie lider);
• Impulsiv, vorbește neîntrebat, nu-și așteaptă rândul îi întrerupe pe ceilalți;
• Nu observă pericolele, frecvent suferă diverse accidente;
• Nu finalizează ceea ce începe și nu este interesat de greșelile pe care le face;
• Trece cu ușurință de la o activitate la alta și este instabil emoțional;
• Dispune de inteligență normală, chiar mai mult, aș spune, și în multe situații reușește să treacă peste momente dificile, ajutat de suportul mental;
• În conversație întrerupe, vorbește prea mult, prea repede și prea tare, spunând tot ce îi trece prin minte;
• Îi lipsește atenția la detalii sau face greșeli inutile;
• Stimă de sine scăzută.

Ce  măsuri de intervenție s-au luat în scopul îmbunătățirii  autocontrolului, a performanțelor școlare, a relației de prietenie cu ceilalți elevi ai clasei ? (marea lui dorință este de a avea prieteni)

• Stabilirea  clară a regulilor clasei şi informarea asupra  consecinţele logice de recompensă sau nerespectare a regulilor;
• Încurajarea  comportamentelor frumoase; (Lauda să nu fie generală, ci specifică.Prin laudă să se evidențieze efortul, nu rezultatul. Lauda să sublinieze sentimentele elevului și nu pe cele ale adultului)
• Acordarea de recompense: să poată șterge tabla atunci când este scrisă, să fie primul la
  rând, să ducă mesaje altor cadre didactice din școală, să cheme elevii în clasă, să aducă cornul și laptele, etc…
• Copilul a fost aşezat în bancă, ferit de elemente distractoare, aproape de cadrul didactic,
  pentru a fi monitorizat şi încurajat, sau lângă un copil, care este atent şi concentrat.
• S-a adoptat o structură dreaptă, dar fermă, deoarece aceasta, este esenţială în activităţile
  de fiecare zi, iar rutina trebuie păstrată cu stricteţe. Aceasta ajută copilul să înţeleagă ce se aşteaptă de la el şi să ştie că munca şi comportamentul lui este atent monitorizat (Aceşti copii răspund foarte bine la Regula celor trei „R”: rutină, regularitate şi repetiţie)
• O monitorizare atentă a comportamentului. În cazul unui conflict cu alți elevi, s-a recurs la
  distragerea copilului şi implicarea lui în altă activitate, acesta fiind cel mai bun mod de rezolvare a conflictelor. Abilitatea scăzută de a face faţă schimbărilor poate fi astfel folosită într-un mod pozitiv ajutându-l să iasă dintr-o potenţială situaţie dificilă. Elevul este atât de ocupat să îndeplinească noua activitate primită, încât uită de orice conflict pe care l-a început. Această tactică oferă posibilitatea de a preveni potenţialele probleme de comportament care pot să apară.
• O atitudine fermă, din partea profesorului, dar totodată apropiată şi caldă. Elevul Popescu
  este  foarte sentimental şi iubitor. El răspunde bine la laude şi la o atenţie individuală crescută. S-a apelat la dese laude, pe tot parcursul zilei, nu doar la sfârşitul zilei.
• Stabilirea de contact vizual cât mai des.
• Aplicarea de fișe de lucru/evaluări diferențiate. Dacă sarcinile de lucru sunt mai complexe, acestea trebuie împărţite în segmente mai mici şi rezolvate una după alta.
• Aranjarea băncilor elevilor în clasă s-a realizat pe rânduri și nu pe grupe, deoarece grupurile sunt elemente distractoare pentru copilul cu ADHD.
• Implicarea elevului  în sarcini manuale/ scrise, deoarece le îndeplinește mai bine decât sarcinile orale. Astfel, îi crește stima lor de sine  şi permite consolidarea încrederii în sine.
• Cooptarea elevului în parteneriate între copii, care pot îmbrăca forma unor studii împreună,
  activităţi / proiecte comune sau timp de joacă. Elevul Popescu are tendinţa de a se descurca bine în grupuri de învăţare prin cooperare. Un grup mic de 3, până la 5 membri care rezolvă împreună o sarcină sau un proiect, îl încurajează să îşi organizeze ideile şi să îşi asume responsabilităţile constituind baza ideală de exersare a abilităţilor de relaţionare interpersonală.
• Adaptarea activității instructiv- educativă la ritmul de lucru al elevului ;
• Creșterea treptată a timpului de concentrare pe sarcină;
• Implicarea elevul în activitățile școlare și extrașcolare: lucrul în echipă, serbările școlare, concursurile, etc.
• Colaborarea cu părinții copilului/elevului informându-i asupra situației sale școlare/ progresului înregistrat.
• Colaborarea cu profesorul consilier-școlar.
• Regula de aur este consecvența!

Pornind de la ideea că orice profesor trebuie să își îndeplinească rolul de dascăl fără a se lăsa influențat de etichetele pe care le pot da alți profesioniști și fiecare profesor să vadă în fiecare elev un POTENȚIAL, autoarea Susan Winerbrenner (1996) oferă sugestii pentru profesori și părinți:

„Pentru copiii cu deficit de atenție/ hiperactivitate profesorii să nu se teamă: pot exista și tratamente medicale de care acești copii beneficiază; este necesar ca în timp intervenția medicală să se reducă tot mai mult în favoarea educației, pe măsura automatizării comportamentelor dezirabile.  Tratați copilul mereu ca pe un individ și asigurați-vă că în primul rând este pentru voi un copil și abia apoi, o persoană cu dizabilitate.
Asigurați-vă că este împreună cu ceilalți copii și nu stă deloc izolat.
Asigurați-vă că ceilalți copii nu sunt ironici și îl tratează pe colegul lor cu respect.
Prețuiți, încurajați, și valorizați mereu copilul, chiar dacă sunt rezultate foarte mici.
Implicați copilul în toate activitățile care au loc și încurajați-l să exploreze împrejurimile.
Prezentați progresele copilului către părinți, alți adulți și persoane care vin în contact cu acesta și asigurați-vă că acești prețuiesc fiecare succes, chiar dacă pare mic.
Să aveți așteptări realiste cu privire la copil și abilitățile lui, dezvoltați activități adecvate pentru abilitățile lui pentru a-i oferi șansa să obțină rezultate pozitive și progrese cât de mici.
Dați ocazia ca fiecare copil să poată decide și încurajați luarea deciziilor și alegerea soluțiilor.
Vorbiți sincer despre problemele pe care le întâmpină copilul.
Identificați care sunt punctele forte și talentele copilului și încurajați-l să le dezvolte.
Antrenați copilul în strategii care să ofere succesul unor activități la care ați sesizat că are probleme.
Sprijiniți tot timpul efortul copilului către realizare.
Faceți-vă timp să îl ajutați la temele pentru acasă.
Lucrați în colaborare: profesorii cu părinții.
Ascultați copilul când vrea să vorbească.
Sprijiniți copilul să își identifice propriile nevoi și să argumenteze rezolvarea lor.
Apreciați copilul pentru unicitatea sa, calitățile sale speciale și contribuțiile sale.”

Bibliografie
1. Hathazi Andrea. Programe de dezvoltare curriculară pentru copiii cu nevoi educaţionale speciale, Suport tutorial de curs în format IFR, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca
2. Winerbrenner, Susan,Teaching Kids with Learning Difficulties în the Regular Classroom. Strategies and Technicques Every Teacher Can Use to Challenge and Motivate Struggling Students, Free spirit Pub, US, 1996