Surditatea, ca disfuncție auditivă, nu afectează în mod direct dezvoltarea psiho-fizică generală a copilului. Efectele nefavorabile apar prin mutitate, adică prin neînsușirea limbajului ca mijloc de comunicare și instrument operațional la nivel conceptual. Depistarea și diagnosticarea precoce a surzeniei reprezintă primul semnal important pentru familie în organizarea educației auditive, învățarea limbajului și comunicării, și exersarea întregului potențial cognitiv și psihic al copilului.
Impactul deficienței auditive asupra dezvoltării lingvistice
Progresul în privința cunoștințelor școlare, a deprinderilor sociale și a dezvoltării emoționale depind foarte mult de dezvoltarea lingvistică. Copilul cu deficiență de auz, pierzând o mare parte din conversația incidentală, va prezenta deficite atât în domeniul cunoștințelor generale, cât și al vocabularului. Având în vedere că majoritatea gândurilor noastre sunt exprimate prin cuvinte, exprimarea ideilor va fi frecvent dificilă, creând falsa impresie de întârziere în dezvoltare. De asemenea, încrederea în sine se dezvoltă mai lent, putând genera nesiguranță emoțională.
Abordări educaționale în dezvoltarea comunicării
În orele de limbaj și comunicare (dezvoltarea vorbirii), accentul trebuie pus pe realizarea comunicării din necesitate, stimulând interesul pentru vorbire, fără a insista excesiv pe dificultățile articulatorii. În cadrul orelor de tehnică a vorbirii, nu articularea mecanică a fonemelor izolate trebuie să primeze, ci exersarea structurilor fonetice (silabe, cuvinte, sintagme și propoziții) în strânsă legătură cu conținutul lor semantic, pentru dezvoltarea proceselor psihice și realizarea comunicării verbale. Este important de reținut că pronunția, fiind o latură externă a limbajului, nu conduce automat la dezvoltarea psihică complexă a copilului.
Compensarea și educarea auzului deficitar prin utilizarea protezelor acustice individualizate contribuie semnificativ la îmbunătățirea calității comunicării și la extinderea posibilităților de integrare școlară și profesională a persoanelor cu deficiențe de auz în societatea românească.
Studii privind dezvoltarea limbajului la copiii cu deficiență auditivă
Gregory și Mogford (1981), într-un studiu longitudinal realizat pe 6 copii cu vârste între 18 luni și 4 ani, au identificat diferențe semnificative referitoare la calitatea, viteza și timpul de pronunție a producțiilor copiilor cu pierderi de auz în comparație cu cei auzitori. Cercetarea a urmărit subiecții într-un stadiu similar de dezvoltare, când reușesc să exprime relația semantică dintre doi termeni și când vocabularul lor cuprinde aproximativ 50 de cuvinte.
Autorii au observat că la un copil auzitor, cuvintele par să existe în formă embrionară cu câteva luni înainte ca acestea să poată fi numite efectiv cuvinte. În schimb, în interacțiunea copiilor surzi cu mamele lor, nu există sunete asemănătoare cu cuvintele înainte de formarea cuvântului adevărat. Deși ei vocalizează și aceste vocalizări au funcție de interacțiune, nu se creează impresia că acestea ar fi cuvinte.
Discrepanțele majore semnalate de Gregory și Mogford între copiii auzitori și cei cu deficiență auditivă se referă la:
- Atitudinea mamelor copiilor surzi – acestea având un rol esențial în stimularea și antrenarea primelor cuvinte
- Rata achiziției – copiii prezintă un câștig rapid al vocabularului după atingerea nivelului de 50 de cuvinte
- Vocabularul care conține primele 100 de cuvinte – grupul copiilor cu deficiență auditivă a folosit mai puține denumiri decât copiii auzitori și a avut un procentaj mai mare de cuvinte cu rol social, dar cu caracter personal, cuvinte exprimând acțiuni și modificări.
Aceste constatări apar în numeroase cercetări. Este esențial să luăm în considerare vârsta cronologică a copilului cu deficiență de auz pentru a ține cont de nevoile cognitive, sociale și lingvistice, care sunt deseori mai avansate decât ale copilului auzitor. Acest aspect trebuie avut în vedere când se fac comparații referitoare la limbajul copiilor surzi cu cel al auzitorilor. Primele cuvinte însușite de toți copiii sunt cele relevante pentru contextul în care se află. Ușurința tranziției de la comunicarea preverbală la „cuvinte” este influențată de înțelegerea adulților față de copii și de sensurile pe care adulții le atribuie inițial vocalizărilor, gesturilor și/sau cuvintelor copiilor.
Particularitățile comunicării la deficienții de auz în curs de demutizare
În cazul deficienților de auz în curs de demutizare, procesul de comunicare prezintă următoarele particularități:
- Un volum redus al vocabularului însușit
- Existența a numeroase clișee verbale
- Existența unui decalaj vizibil între vocabularul activ și cel pasiv
Dintre greșelile care se manifestă în comunicarea verbală a deficienților de auz se numără:
- Evitarea exprimării în propoziții
- Folosirea incompletă a propozițiilor
- Greșeli de topică
- Dezacorduri frecvente
- Predispoziție către exprimări în construcții simple
Strategii de dezvoltare a comunicării la copiii cu deficiență auditivă
Copilul lipsit de auz va învăța vorbirea în mod organizat, atât în perioada preșcolară, cât și în perioada școlară mică. Pentru aceasta au fost recomandate mai multe strategii de abordare a demutizării: unii specialiști au sugerat folosirea inițială a cuvintelor cu conținut concret și ușor de pronunțat, iar alții recomandă respectarea principiului accesibilității articulării.
Principala problemă se referă la metodologia prezentării acestor cuvinte, astfel încât ele să devină noțiuni integratoare și utile în perspectiva sistematizării și continuității în dezvoltarea vocabularului copilului demutizat. Decizia cu privire la modul de abordare a procesului educativ recuperator de demutizare aparține specialistului care va încerca să identifice cel mai eficient program de intervenție, prin analiza particularităților psiho-intelectuale și a dominantelor personalității copilului, stilului propriu de activitate și a resurselor existente, inclusiv la nivelul familiei, care pot susține constant activitatea de învățare.
Scopul și modalitățile de comunicare în educația deficienților de auz
Scopul educativ principal în activitatea cu deficienții de auz este formarea unei modalități de comunicare eficiente, care să permită adaptarea la viața comunității și oferirea independenței acționale și sociale.
Modalitățile de comunicare folosite în procesul educațional cu copiii deficienți de auz reprezintă o problemă complexă, care a generat controverse în literatura surdopedagogică. Acestea urmăresc să asigure fiecărui copil un limbaj sigur, fie prin cuvinte, fie prin semne, care să faciliteze comunicarea eficientă cu mediul. Modalitățile de comunicare utilizate de profesori cu copiii deficienți de auz pot fi împărțite în:
- Cele care se bazează pe auz și pe vorbire
- Cele care sunt compuse în principal din elemente manuale
Modalitatea de comunicare predominantă instruită copilului surd era comunicarea orală, considerată mijlocul cel mai adaptat de realizare a interrelaționării umane. Astfel, deficienții de auz erau supuși procesului demutizării, prin care deficitul dat de mutilate, ca stare consecutivă surdității, se dorea a fi înlăturat prin însușirea comunicării orale și perceperea limbajului prin labiolectură.
Metode generale în educarea comunicării deficientului de auz
În literatura de specialitate sunt menționate trei metode generale prin care se mărește educarea comunicării deficientului de auz: orală, bilingvistic/biculturală și comunicarea totală. În alegerea celei mai potrivite metode de comunicare trebuie luați în considerare numeroși factori: gradul și tipul hipoacuziei, abilitățile copilului de achiziționare a limbajului oral, suportul comunității, oferta educațională a societății.
Factori care influențează alegerea metodei de comunicare
a) Pierderea de auz: nivelul pierderii auditive și nivelul auzului rezidual influențează abilitatea achiziționării limbajului oral. Unii copii cu hipoacuzie medie sau severă au dificultăți în achiziționarea limbajului oral, în timp ce alții cu hipoacuzie profundă au bune capacități în folosirea limbajului oral.
b) Identificarea surdității: cu cât identificarea este mai timpurie, cu atât mai repede i se poate oferi copilului ajutor specializat. Un copil cu deficiență auditivă trebuie să aibă acces la limbaj, indiferent dacă alege varianta demutizării orale sau prin LMG (Limbaj Mimico-Gestual). Cu cât identificarea este mai tardivă, cu atât este mai dificil de realizat demutizarea pe cale orală și mai facil de realizat comunicarea prin LMG.
c) Suportul familiei: gradul implicării părinților în educarea copilului este foarte important în alegerea metodei de educare. Folosirea metodei orale presupune un suport familial susținut.
d) Profesori calificați: filosofia în care au fost educați profesorii, cunoștințele pe care le au în terapia limbajului sau LMG pot influența decisiv metoda educativă aleasă. Folosirea metodei Dbi/bi presupune cunoașterea foarte bună a LMG.
e) Oferta educațională a societății: în România nu există decât posibilitatea educării în spiritul comunicării totale, cu accent pe oralism sau folosirea LMG.
Programe educaționale prin metoda orală
Programele educaționale prin metoda orală pun accentul pe limbajul oral și ascultare, perceperea limbajului prin labiolectură, LMG nefiind folosit. Ca metode auxiliare în educarea comunicării orale pot fi folosite antrenamentul auditiv, antrenamentul foniatric, protezarea specializată și dezvoltarea capacității de ascultare. În această metodă sunt incluse:
a) Metoda verbal-auditivă:
- Terapia intensivă a limbajului
- Dezvoltarea capacității de labiolecturare și ascultare
- Nu este permisă folosirea LMG
Majoritatea copiilor implicați în această metodă au un anumit auz rezidual și folosesc proteze auditive sau implant cohlear.
b) Metoda oral-aurală:
- Învățarea labiolecturii și ascultării
- Terapia intensivă a limbajului
- Folosirea gesturilor naturale
c) Tehnica CUED:
- Suportul labiolecturii prin utilizarea formelor și pozițiilor mâinii
- Nu este un limbaj, ci o tehnică de sprijin a perceperii vizuale a limbajului oral
- Este o tehnică destul de puțin folosită
Filosofia bilingvă/ biculturală
Filosofia bilingvă/ biculturală (Dbi/bi) recunoaște LMG ca principală limbă a surzilor și utilizează LMG ca metodă de instruire și educare a deficienților de auz. În plus, se învață limba țării respective ca o a doua limbă, utilizată doar pentru scris-citit. Copilul este considerat bilingv când stăpânește ambele limbaje. Aspectul bicultural este dat de faptul că sunt achiziționate ambele culturi: cea a surzilor și cea a auzitorilor. În cadrul culturii surzilor, copiii sunt învățați să fie mândri de moștenirea lor; de asemenea, li se oferă numeroase modele de urmat din comunitatea surdă.
Filosofia comunicării totale
Filosofia comunicării totale presupune utilizarea a numeroase și variate metode de educare a comunicării: terapia limbajului, trening auditiv, învățarea labiolecturării, utilizarea LMG, a dactilemelor. Presupune, de asemenea, folosirea tuturor mijloacelor de comunicare posibile: LMG, oral, labiolectură, ascultare, dactileme, mimică și pantomimică.
Oralismul ca metodă tradițională
Modalitățile auditive de comunicare sunt menționate în literatura surdopedagogică ca „metoda orală” sau „oralism”. Oralismul tradițional ca metodă de comunicare cu copiii deficienți de auz își are rădăcinile în istorie și a fost folosit cu mult timp înaintea apariției ideii că amplificarea sunetului este posibilă și benefică.
Metoda acordă o mare importanță labiolecturii și dezvoltării canalului vizual pentru a interpreta informația primită verbal. Rolul privirii este determinant, subordonându-l pe cel al auzului.
Modul în care se consideră că limbajul poate fi învățat de copii se referă la predarea limbajului în loc de însușirea acestuia de către copii. Limbajul este predat într-un mod logic, sistematic, fiind desfăcut în elemente de bază și apoi prezentat copilului într-o ordine logică. Scrisul are un rol major, deoarece el poate oferi o imagine clară a limbajului care a fost predat.
Bibliografie
Valentina Olărescu „Asistență logopedică”, Universitatea pedagogică de stat ION CREANGĂ, Chișinău, 2024
Valentina Olărescu „DIAGNOSTIC LOGOPEDIC ȘI PSIHOLOGIC”, Universitatea pedagogică de stat ION CREANGĂ, Chișinău, 2025