Întreaga varietate de acţiuni motrice efectuate de individ în activitatea cotidiană sau cea sportivă se realizează corect, sau mai puţin corect, în raport direct cu gradul de dezvoltare a calităţilor motrice. Pregătirea elevilor în ciclul liceal pentru dezvoltarea rezistentei trebuie să aibă la bază îmbunătățirea pe termen lung a capacității de adaptare la efort a organismului.
Asigurarea unui înalt nivel al activității aerobe a organismului depinde, în mare măsură, de gradul de pregătire al aparatului respirator, de executarea unei respirații corecte atât în repaus, cât și în timpul efortului. Este bine cunoscut că aparatul respirator se dezvoltă sub influența unor exerciții speciale; concomitent cu această dezvoltare are loc și o perfecționare a proceselor nervoase care racordează respirația la intensitatea activității fizice.
Atletismul este un mijloc de bază al educaţiei fizice, ce contribuie cu maximă eficienţă la rezolvarea obiectivelor cadru şi de referinţă ale acesteia. Aportul atletismului în rezolvarea acestor obiective se regăseşte în dezvoltarea tuturor calităţilor motrice, formarea deprinderilor motrice de bază şi utilitar aplicative, precum şi a celor specifice, menţinerea unei stări optime de sănătate, formarea unor cunoştinţe de cultură sportivă. Pe baza acestor considerente, atletismul se regăseşte în aria curriculară a tuturor ciclurilor de învăţământ, de la cel preşcolar la cel universitar şi în pregătirea fizică a cadrelor militare.
Dezvoltarea calităților motrice trebuie să stea în centrul preocupărilor profesorului de educație fizică, având în vedere, în primul rând, latura aplicativă mult mai concretă a acestora şi necesitatea armonizării competențelor și rezultatelor educației fizice și sportului și cerințele societății. Rezistenta este o calitate care influențează, în bună măsură randamentul muncii oricărui individ, indiferent de specificul profesiei sale.
Demeter A. (1981) definește rezistența ca fiind „capacitatea omului de a dispune o activitate timp cât mai îndelungat, fără scăderea randamentului, în condițiile funcționării economice a organismului, învingerii oboselii și a unei restabiliri rapide“.
Fiziologii şi biochimiștii au identificat pentru om mai multe forme de rezistență, toate perfectibile prin exersare: rezistenţa intelectuală, senzorială, emoțională şi motrică. Din punct de vedere metodologic al pregătirii, rezistența poate fi generală (se foloseşte şi termenul de anduranţă) şi specială. Din punct de vedere fiziologic şi biochimic, rezistența se diferențiază în rezistență aerobică și rezistentă anaerobică.
Gradul de dezvoltare a rezistenței se reflectă în capacitatea funcțională ridicată a sistemelor cardiovascular și respirator, a metabolismului, a sistemului nervos, precum și în capacitatea de coordonare a celorlalte sisteme și aparate ale organismului. La acești factori se asociază și calitatea coordonării mișcărilor, capacitatea psihică a sportivului și modul de solicitare rațională a întregului organism.
Literatura de specialitate ne pune la dispoziţie un număr mare de metode pentru dezvoltarea rezistenţei:
1. Procedee bazate pe variaţia volumului efortului;
2. Procedee bazate pe variaţia intensităţii efortului:
3. Procedeul „cu intervale” (numit frecvent „antrenamentul cu/pe intervale”)
Dezvoltarea rezistenței
Există mai multe metode pentru dezvoltarea rezistenţei. Ele include serii de alergări fără minge, cu diferite viteze, în linie dreaptă, sau în slalom, alergări cu minge în linie dreaptă sau cu ocolirea unor obstacole, trecerea peste garduri combinată cu ocolirea unor obiecte, sărituri peste obiecte din alergare cu minge sau fără minge, combinate cu execuţii tehnice și tactice.
Există mai multe metode de a organiza lecțiile de educație fizică și antrenamentele. De exemplu, pentru dezvoltarea rezistenţei se folosesc două metode. Toate aceste se aplică pentru a solicita organismul în mod planificat, oferindu-i pauze cu durate diferite, în vederea refacerii, pentru a obţine în final, adaptarea acestuia la efort.
O rezistență crescută poate oferi o capacitate crescută de a executa elemente și procedee tehnice în regim de îndemânare, viteză și forță. O rezistență deosebită la efort nu va ajuta individul doar în practicare unui sport, dar totodată îl va pregăti pentru viață și pentru o viitoare meserie care nu ține de ramura instructiv-educativă.
La vârsta adolescenței, la care aspectul fizic devine foarte important, practicarea regulată a unei forme de mişcare este un câştig. Tot în această perioadă a vieţii tânărul participă la multe evaluări ale cunoştinţelor sale, diferite examene, care produc un stres mai mare sau mai mic. Mişcarea în aer liber, inclusiv prin practicarea alergării, este un mijloc indicat pentru recuperarea după acest stres, fiind un mod de odihnă activă, care oferă posibilitatea refacerii forţelor mentale.
Din punct de vedere al medicinei sportive, lecția de rezistenţă este cea care are cea mai mare influenţă asupra tuturor parametrilor capacităţii de performanţă a organismului. O capacitate de rezistenţă ridicată garantează protejarea şi stabilirea sănătăţii generale atât la nivelul copiilor cât şi a tânărului atlet în formare.
La pregătirea elevilor cu vârste între 14-18 ani se pune bază pe rezistenţa generală şi nu pe cea specială. Sunt recomandate metodele în care este folosită rezistenţa de lungă durată, într-un ritm regulat. Lucrul cu intensităţi maxime şi submaximale trebuie evitat, rolul respirației în educarea rezistenței.
Asigurarea unui înalt nivel al activității aerobe a organismului depinde, în mare măsură, de grade de pregătire al aparatului respirator, de executarea unei respirații corecte atât în repaus, cât și în timpul efortului. Este bine cunoscut că aparatul respirator se dezvoltă morfo-funcțional sub influența unor exerciții speciale; concomitent cu această dezvoltare are loc și o perfecționare a proceselor nervoase care racordează respirația la intensitatea activității fizice.
Respirația are rol deosebit în cazul eforturilor de intensitate moderată, medie (2/4) și submaximală (3/4), intensitate care acționează frecvent în timpul educării respirației.
Datorită acestor considerente, elevii trebuie învățați să respire corect și ritmic în timpul efortului; în actul respirator foarte importantă este executarea expirației depline și intense, la început forțat în mod conștient, treptat, ea devenind o componentă a acțiunii motrice care nu va mai necesita acordarea unei atenții deosebite.
Rezistența este calitatea motrică perfectibilă care se păstrează timp îndelungat. Pentru aceasta este necesar, în opinia noastră, de a respecta câteva cerințe e bază, mai ales, trebuie să luăm în calcul cea mai importantă dintre ele – continuitatea ce reprezintă o cerință care presupune o planificare foarte concretă pe semestru, an de studii, a acțiunilor ce pot contribui la dezvoltarea rezistenței. Profesorul de educație fizică trebuie să crească în mod continuu durata sau distanța parcursă de elev în timpul alergării și, totodată, să aprecieze în mod continuu progresele obținute. Dezvoltarea alergării trebuie să se efectueze prin alergare de durată, prin alergare pe teren variat.
Acţionarea în mod deliberat pentru dezvoltarea rezistenţei în lecţia de educație fizică conduce în final la creşterea indicilor de dezvoltare a acesteia. Utilizarea unor exerciții specifice pentru dezvoltarea rezistenţei are efecte pozitive şi asupra celorlalte capacităţi motrice, dar şi asupra dezvoltării organismului, în special a indicilor funcționali – circulație, respirație.
Evaluarea nivelului de progres în urma aplicării programului nostru a fost realizata prin alergarea de 800m pentru evaluarea rezistentei cardio-respiratorii.
La pregătirea elevilor cu vârste între 14-18 ani se pune bază pe rezistență generală şi nu pe cea specială. Sunt recomandate metodele în care este folosită rezistenţa de lungă durată, într-un ritm regulat. Lucrul cu intensităţi maxime şi submaximale trebuie evitat.
Exerciții pentru dezvoltarea rezistenței cardio-respiratorie
- Alergare de durată 15-20 minute pe teren plat
- Alergare cu schimbare de ritm: 10m intensitate 100%, 20m intensitate 80-94%, 10m intensitate 100%, 20m intensitate pana la 75%, 5 repetări cu pauza 90’’;
- Alergare uşoară pe tot terenul de sport , 3-5 rep la semnale auditive, alergare spre latura depărtată a terenului-3’;
- Alergare cu schimbare repetată a tempoului 50m alg. intensitate până la 79%, 30m alergare intensitate 80-94%, 30m mers, 6 rep. fără pauză.
- alergare pe teren variat, 5’-7’;
- alergare variată intensitate pana la 30%, 2000-3000m;
- alergare ușoară , 2-3 km intensitate 20-30%;
- alergări în tempo uniform (1-2 km.);
- alergarea în ritm variat (1-2km)
- 600 m. alergare ușoară; 100 m. alergare rapidă;
- alergare pe teren variat; 400 m: alergare în tempo de 2/4-100 m. alergare ușoară -100m
- Alergări în tempo moderat şi constant timp de 5-8 min cu o intensitate astfel fixată, încât frecvența pulsului să se mențină tot timpul în jurul a 130-140 bătăi pe minut.
- Alergări de durată (1500-3000 m) cu parcurgerea integrală sau facțională a distanței.
- alergări repetate şi uniforme (200 – 400 m, alergări moderate, apoi mers normal 50 – 60 m, pentru relaxare şi respirație 6 repetări).
Alternări de mers rapid cu alergare în tempo 2/4. De exemplu 20 m mers rapid, 20 m alergare în tempo 2/4., x6 - Alergare cu schimbare repetată a tempoului. De exemplu:20 m alergare uşoară, 20 m alergare în tempo susţinut, 20 m încetinire treptată a alergării, se repetă de 4-8 ori.
Concluzii
În dezvoltarea rezistenței, este important să se respecte principiul continuității, care prevede planificarea pe module, an școlar și chiar ciclu de școlarizare, timp cât mai îndelungat posibil, a unităților care pot contribui la dezvoltarea rezistenței – programarea întâmplătoare, sporadică a mijloacelor specifice nu poate avea efecte pozitive asupra educării rezistenței.
Este foarte important să se aplice exerciții în care să se varieze volumul efortului, care reprezintă un element principal de progresie în educarea rezistenței generale.
Ținând cont de cerințele programei școlare, referitoare la dezvoltarea, cu prioritate a rezistenței generale, se va acționa cu eforturi de valoare moderată, ceea ce presupune ca element de progres volumul în combinație cu intensitatea.
Îmbunătățirea indicilor de manifestare ai rezistenței, duc la o mai bună condiție fizică, știut fiind faptul că rezistența este componenta cea mai importantă a condiției fizice, ipoteza cercetării fiind confirmată.
Recomandări:
• Creșterea continuă a volumului de lucru, care determină progresul în educarea rezistenței.
• Pentru adolescente „alergarea de durată” este un foarte bun mijloc pentru dezvoltarea rezistenței.
• Principiul de aplicare în educarea rezistentei a metodei repetărilor presupune ca:
- frecvenţa cardiacă în timpul şi imediat după efort trebuie să aibă valori între 180-200 bătăi/minut;
- în timpul pauzei, frecvenţa cardiacă atinge valorile: pentru metoda repetărilor – 90 bătăi/minut;
- un interval de pauză, cuprins între 30-90 secunde;
Se recomandă să se efectueze aprecierea continuă a progresului prin evidența strictă a metodologiei de lucru și a efectelor obținute.
Bibliografie
DEMETER A., (1981), Bazele fiziologice şi biochimice ale formării deprinderilor motrice, Editura Sport-turism, Bucureşti;
EPURAN M., (1991), Metodologia cercetării activităţilor corporale, Editura A.N.E.F.S.- vol. I, Bucureşti;
MACRI A. C., (2007), Atletismul pentru şcolari, Editura Universităţii din Piteşti, Piteşti;
sites.google.com/site/mefsbm/dinamica-efortului-în-lectie
www.academia.edu/5753479/Probleme_psihologice_tipice_ale_v%C3%A2rstei_preadolescen%C5%A3ei_%C5%9Fi_adolescen%C5%A3ei
www.slideshare.net/kalrak/0perioada-adolescentei-presentation
educatie-fizica.ro/calitatea-motrica-rezistenta/