Printre cele cinci domenii de dezvoltare pe care este axată educația timpurie și care apar în Curriculum pentru educația timpurie (2019), se evidențiază două domenii de interes pentru lucrarea de față: Domeniul Dezvoltare socio-emoțională și Domeniul Dezvoltarea limbajului, a comunicării și a premiselor citirii și scrierii.
Domeniul Dezvoltarea socio-emoțională vizează debutul vieții sociale a copilului, capacitatea lui de a stabili și menține interacțiuni cu adulții și copii. Interacțiunile sociale mediază modul în care copiii se privesc pe ei înșiși și lumea din jur. Dezvoltarea emoțională vizează îndeosebi capacitatea copiilor de a-și percepe și exprima emoțiile, de a înțelege și a răspunde emoțiilor celorlalți, precum și dezvoltarea conceptului de sine, crucial pentru acest domeniu. În strânsă corelație cu conceptul de sine se dezvoltă imaginea de sine a copilului, foarte importantă în dezvoltarea lui ulterioară.
Domeniul Dezvoltarea limbajului, a comunicării și a premiselor citirii și scrierii vizează dezvoltarea limbajului (sub aspectele vocabularului, gramaticii, dar și a înțelegerii semnificației mesajelor), a comunicării (cuprinzând abilități de ascultare, comunicare orală și scrisă, nonverbală și verbală) și preachizițiile pentru scris-citit, care survin ceva mai târziu în perioada preșcolarității.
Grupa mică din învățământul preșcolar are ca finalitate decisivă mai ales socializarea copilului, integrarea lui socială și adaptarea la regulile grupului din care face parte. Încă din antepreșcolaritate, copilul are de-a face cu alții din jurul său, ceea ce determină un debut destul de timpuriu al vieții sociale a copilului. Acesta interacționează cu adulții din jurul lui, dar și cu alți copii, în anumite contexte. Cu toate acestea putem spune că bazele unei vieți sociale în adevăratul sens al cuvântului se pun abia în grădiniță. Aici copilul este pus într-adevăr în situația de a încerca adaptarea socială, de a se supune unor reguli colective, de funcționare a grupului, de a interacționa în mod constant cu copii de vârsta lui, dar și cu adulți, străini de cei din anturajul lui. Pentru a duce o viață normală, ca ființă socială, copilul trebuie să accepte progresiv alte persoane în viața lui și să relaționeze optim cu ele.
Dacă în antepreșcolaritate socializarea copilului se produce inconștient, ca fapt al interacțiunii cu adulții și cu copiii de vârstă apropiată, în grădiniță, socializarea copilului devine o finalitate esențială, o acțiune conștientă, dirijată de către educatoare. La această vârstă, copiii își petrec o mare parte din timp în grupa de copii căreia îi aparțin, trăiesc și acționează în această colectivitate, sunt puși în situația de a se adapta regulilor specifice acestei colectivități, au sentimente pozitive sau negative față de colegi, educatoare și personalul grădiniței, în funcție de experiențele pe care le trăiesc.
Pentru că socializarea presupune un raport între copil și grup, este lesne de înțeles faptul că acest proces de socializare, de transformare a copilului dintr-o ființă pur biologică într-o ființă socială, presupune comunicarea. În acest context comunicarea este mijlocul prin care omul, în general, interacționează cu ceilalți. Există astfel o interdependență între comunicare și socializare: comunicarea nu-și are rostul decât într-un cadru social, în cadrul unei interacțiuni a omului cu alt om, iar socializarea nu ar avea loc fără instrumentul de bază: comunicarea, fie ea verbală sau nonverbală.
Dezvoltarea limbajului reprezintă, așadar, o prioritate și din perspectiva socializării copilului, scop fundamental al învățământului preșcolar. Limbajul influențează gradul de socializare a copilului; cu cât copilul poate comunica mai ușor, face înțeles mai ușor, cu atât mai bine se va integra în cadrul grupului și va relaționa cu ceilalți colegi sau adulți, reușind astfel să dezvolte atitudini pozitive, de cooperare, ceea ce va duce și pe viitor la o adaptabilitate cât mai mare în grupurile sociale din care va face parte.
Astfel, la debutul învățământul preșcolar se pune accent pe socializare, în strânsă legătură cu dezvoltarea limbajului, pentru că această dezvoltare facilitează felul în care copilul reușește să socializeze și să se integreze în noul grup din care face parte. Grădinița este locul ideal pentru dezvoltarea copilului pe aceste două direcții – limbaj și socializare, așa cum conchide și Voiculescu (2003, p. 29) „comunicativitatea și sociabilitatea copilului cresc în condițiile frecventării grădiniței”.
Bibliografie
1. Ministerul Educației Naționale, Curriculum pentru educația timpurie, 2019;
2. Voiculescu, E., (2003), Pedagogie preșcolară, Editura Aramis, București.