Inteligența emoțională reprezintă un ansamblu de competențe care vizează capacitatea individului de a-și recunoaște, înțelege și gestiona propriile emoții, precum și de a relaționa eficient cu ceilalți. În context educațional, dezvoltarea inteligenței emoționale încă din ciclul primar are un rol esențial în formarea personalității copilului și în facilitarea adaptării acestuia la mediul școlar (Goleman, 2008, p. 43). Școala primară constituie cadrul optim pentru formarea acestor competențe, întrucât elevii se află într-o etapă de dezvoltare emoțională intensă.
Alegerea acestei teme este motivată de necesitatea abordării educației dintr-o perspectivă holistică, care să valorifice nu doar dimensiunea cognitivă, ci și cea emoțională a dezvoltării copilului. Studiile arată că elevii care manifestă un nivel ridicat al inteligenței emoționale prezintă o capacitate mai bună de autoreglare, relaționează eficient cu colegii și obțin rezultate școlare superioare (Saarni, 2011, p. 76). În acest sens, cadrele didactice din învățământul primar au un rol determinant în crearea unui climat educațional securizant și empatic.
Actualitatea temei este susținută de orientările educaționale contemporane, care pun accent pe dezvoltarea competențelor socio-emoționale ca parte integrantă a profilului de formare al elevului. Documentele curriculare și studiile de specialitate subliniază importanța educației emoționale în prevenirea comportamentelor problematice și în susținerea stării de bine a elevilor (Cucoș, 2014, p. 91). În clasele primare, inteligența emoțională poate fi dezvoltată prin activități integrate, adaptate particularităților de vârstă.
Scopul acestui articol este de a evidenția importanța dezvoltării inteligenței emoționale la elevii din ciclul primar și de a prezenta exemple de bune practici care pot fi aplicate în activitatea didactică zilnică. Prin intermediul acestora, profesorul contribuie la formarea unor elevi echilibrați emoțional, capabili să gestioneze situațiile școlare și sociale într-un mod adecvat.
O bună practică în dezvoltarea inteligenței emoționale o reprezintă activitățile de recunoaștere și exprimare a emoțiilor. Utilizarea unor materiale vizuale, precum carduri cu emoții sau povești ilustrate, facilitează identificarea stărilor emoționale și verbalizarea acestora de către elevi. Discuțiile ghidate după lecturarea unui text literar permit elevilor să asocieze emoțiile personajelor cu propriile trăiri, dezvoltând empatia și capacitatea de reflecție (Stan, 2016, p. 58).
Jocul de rol constituie o altă metodă eficientă pentru exersarea competențelor emoționale. Prin simularea unor situații de viață cotidiană, precum conflictele între colegi sau gestionarea eșecului, elevii învață să își controleze reacțiile și să identifice soluții adecvate. Aceste activități contribuie la dezvoltarea abilităților de comunicare, a toleranței și a cooperării în cadrul grupului (Neacșu, 2015, p. 69).
Mai mult, rutinele zilnice care includ momente de reflecție emoțională reprezintă exemple de bune practici în învățământul primar. Activități precum „cercul emoțiilor” sau jurnalul emoțional permit elevilor să își exprime stările afective într-un cadru securizant, consolidând relația profesor–elev și climatul pozitiv al clasei. Aceste practici sprijină autoreglarea emoțională și dezvoltarea stimei de sine (Bocoș, 2019, p. 121).
Un element central al inteligenței emoționale în ciclul primar îl constituie dezvoltarea stimei de sine, aceasta influențând semnificativ comportamentul, motivația și relaționarea elevilor. Stima de sine se formează prin experiențe repetate de succes, prin feedback pozitiv și prin valorizarea efortului depus de elev, nu doar a rezultatelor obținute. Un climat educațional bazat pe acceptare și susținere contribuie la consolidarea încrederii elevilor în propriile capacități și la asumarea responsabilității pentru propria învățare (Goleman, 2008, p. 67).
Puterea de a vorbi deschis despre emoții și trăiri reprezintă o competență esențială care poate fi dezvoltată sistematic în mediul școlar. Profesorul are rolul de a crea contexte sigure, în care elevii se simt ascultați și respectați, fără teama de a fi judecați. Activitățile de tipul discuțiilor dirijate sau al cercului de comunicare facilitează exprimarea liberă a opiniilor și emoțiilor, contribuind la dezvoltarea empatiei și a comunicării asertive (Saarni, 2011, p. 82).
Încurajarea elevilor reprezintă o practică pedagogică fundamentală în dezvoltarea inteligenței emoționale. Feedback-ul constructiv, formulat într-o manieră pozitivă, sprijină elevii în depășirea dificultăților și în construirea unei imagini de sine pozitive. Aprecierea progresului individual și recunoașterea efortului depus contribuie la diminuarea anxietății școlare și la creșterea motivației pentru învățare (Neacșu, 2015, p. 74).
Printre activitățile eficiente pentru dezvoltarea stimei de sine se numără exercițiile de autoevaluare ghidată, în cadrul cărora elevii reflectează asupra propriilor reușite și a aspectelor care necesită îmbunătățire. De asemenea, activitatea „Copacul reușitelor” permite elevilor să noteze realizările personale pe frunze simbolice, care sunt ulterior afișate în clasă, consolidând sentimentul de apartenență și valorizare (Stan, 2016, p. 61).
Pentru stimularea exprimării deschise, pot fi utilizate activități precum „Jurnalul emoțiilor” sau „Termometrul emoțional”, prin care elevii își identifică și exprimă stările afective zilnice. Aceste activități favorizează autocunoașterea și dezvoltarea vocabularului emoțional, sprijinind reglarea comportamentului și adaptarea la cerințele mediului școlar (Bocoș, 2019, p. 124).
Activitățile de grup, bazate pe cooperare și sprijin reciproc, contribuie semnificativ la consolidarea stimei de sine și la dezvoltarea capacității de comunicare. Jocurile de rol, sarcinile realizate în echipă și activitățile de tip proiect permit elevilor să își valorifice punctele forte și să învețe să ofere și să primească feedback într-un mod constructiv. Aceste experiențe educaționale susțin formarea unor relații pozitive și a unui climat socio-emoțional echilibrat în clasă (Cucoș, 2014, p. 98).
Așadar, dezvoltarea inteligenței emoționale la elevii din clasele primare constituie un demers educațional fundamental, cu efecte semnificative asupra adaptării școlare, a relațiilor interpersonale și a performanței academice. Cultivarea stimei de sine, încurajarea exprimării deschise a emoțiilor și promovarea unui climat educațional bazat pe susținere și empatie contribuie la formarea unor elevi echilibrați emoțional, capabili să gestioneze eficient provocările mediului școlar. Exemplele de bune practici prezentate evidențiază rolul activ al cadrului didactic în integrarea educației emoționale în activitățile curente, demonstrând că intervențiile sistematice și adaptate vârstei elevilor favorizează dezvoltarea armonioasă a personalității copilului. Prin promovarea inteligenței emoționale în școala primară, se creează premisele unei educații centrate pe elev, orientate spre formarea competențelor necesare vieții personale și sociale.
Bibliografie
Bocoș, M. (2019). Didactica modernă. Cluj-Napoca: Editura Presa Universitară Clujeană.
Cucoș, C. (2014). Pedagogie. Iași: Editura Polirom.
Goleman, D. (2008). Inteligența emoțională. București: Editura Curtea Veche.
Neacșu, I. (2015). Învățarea școlară. București: Editura Universitară.
Roco, M. (2018). Creativitate și inteligență emoțională în educație. București: Editura Didactică și Pedagogică.
Saarni, C. (2011). Emotional Development in Childhood. New York: Guilford Press.
Stan, E. (2016). Managementul clasei de elevi. București: Editura Universitară.