Comunicarea, inclusiv competențele generale și specifice, înregistrează o evoluție în timp, de la o vârstă la alta. Din această perspectivă, se impune racordarea la psihologia vârstelor în ceea ce privește dezvoltarea comunicării, cu stadiile specifice. Chiar dacă lucrările de specialitate nu construiesc o stadialitate specifică comunicării, modelele care vizează dimensiunile dezvoltării umane fac referire la evoluția diacronică a comunicării.
Cel mai des citat în literatura de specialitate este modelul dezvoltării cognitive elaborat de Jean Piaget, care delimitează următoarele stadii ale dezvoltării inteligenţeiː
- stadiul inteligenţei senzorio-motorii (0-18 luni/2 ani);
- stadiul preoperaţional (2-7/8 ani), cu cele două substadii: substadiul gândirii simbolice şi preconceptuale (2-4 ani) şi substadiul gândirii intuitive (4-7 ani);
- stadiul operaţiilor concrete (7/8-11/12 ani);
- stadiul operaţiilor formale (11/12-15/16 ani). (Pânişoară, I.-O., Manolescu, M. (coord.), 2019, pp. 125-126, Cosmovici, A., Iacob, L. (coord.), 1998, pp. 35-37, Sălăvăstru, D., 2004, pp. 39-42)
De fapt, pornind de la obiectul de studiu amplu, și anume geneza, dezvoltarea și evoluția activității psihice, structura personalității și a conduitelor umane, psihologia vârstelor include modele diferiteː „modele ale unor funcții sau procese psihice (al inteligenței, al gândirii, al imaginației, al limbajului, al afectivității etc.) ori ale unor categorii umane (al normalului, al handicapatului, al anormalului, al supradotatului, al subdotatului etc.).ˮ. Printre cei mai cunoscuți autori, alături de Piaget, sunt citați Édouard Claparède, Henri Wallon, Sigmund Freud, Aleksei Nikolayevich Leontiev, Erik Erikson. (Verza, E., Verza, F. E., 2000, pp. 20-39)
La intersecția acestor modele, Emil Verza și Florin Emil Verza raportează dezvoltarea psihică la evoluția cronologică și disting următoarele perioadeː
- perioada de debut a vieții (intrauterine);
- perioada sugară (0-1 an);
- perioada antepreșcolară – prima copilărie (1-3 ani);
- perioada preșcolară – a doua copilărie, cu subperioadele mica, mijlocie și mare (3-6/7 ani);
- perioada școlară mica – a treia copilărie (6/7-10/11 ani);
- perioada școlarității mijlocii – perioada pubertății (10/11-14/15 ani);
- perioada școlarului mare – perioada adolescenței (14/15-18-25 ani);
- perioada tinereții (25-35 ani);
- perioada vârstei adulte (35-65 ani);
- perioada vârstei a treia – a bătrâneții (după 65 de ani). (Verza, E., Verza, F. E., 2000, p. 23)
O variantă actualizată a autorilor structurează stadiile (perioadele) și substadiile sunt incluse în cicluri superioare:
„I. Ciclul de creștere și dezvoltare, ce cuprinde vârstele de la conceperea ființei umane la 24–25 de ani.
1. Stadiul de debut al vieții de la concepere la naștere;
2. Stadiul de sugar, de la 0 la 1 an;
3. Stadiul de antepreșcolar sau mica copilărie, de la 1 la 3 ani;
4. Stadiul de preșcolar, de la 3 la 6/7 ani;
5. Stadiul de școlar mic, de la 6/7 ani la 10/11 ani;
6. Stadiul de puber sau de preadolescent, de la 10/11 la 14/15 ani;
7. Stadiul de adolescent, de la 14/15 la 18/19 ani;
8. Stadiul de adolescent tardiv, adolescența prelungită, de la 18/19 ani la 24/25 de ani.
II. Ciclul maturității cuprinde vârstele de la 24/25 de ani la 65 de ani.
1. Stadiul de tânăr, de la 24/25 de ani la 35 de ani;
2. Stadiul de adult, de la 35 la 65 de ani.
III. Ciclul vârstelor de regresie de la 65 de ani și în continuare.
1. Stadiul de bătrân, de la 65 la 80 de ani;
2. Stadiul de bătrânețe longevivă de la 80 de ani;
3. Stadiul de încheiere a viețiiˮ. (Verza, E., Verza, F. E., 2017, p. 29)
În ceea ce privește perioada școlară mică, reținem doar aspectele ce țin de dezvoltarea limbajului și a comunicării, după cum urmeazăː
- conduita verbală se dezvoltă la un nivel ridicat atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ, atingând spre sfârșitul micii școlarități multe dintre caracteristicile adultului;
- limbajul și comunicarea cunosc noi restructurări sub influența mediului școlar, a învățării, a maturizării sistemelor cerebrale implicate în comunicare (orală și scrisă), a achizițiilor de cunoștințe ce se cer comunicate, dar și a dezvoltării proceselor cognitive și reglatorii;
- limbajul se dezvoltă spectaculos sub toate aspectele în această perioadă, mai ales sub influența școlii și a învățării scris–cititului;
- dezvoltarea capacităților de comunicare stimulează cogniția, înțelegerea și interpretarea fenomenelor, capacitatea de asimilare a informațiilor și de exprimare a gândirii, a trăirilor și a atitudinilor prin care se raportează și se interacționează cu cei din jur;
- vorbirea devine tot mai nuanțată și mai complexă, prin îmbogățirea vocabularului, înțelegerea morfologiei și a regulilor sintaxei, și e considerată ca un bun predictor al dezvoltării intelective;
- învățarea scris–cititului se realizează pe etape, iar calitatea achizițiilor din primele etape influențează dezvoltarea deprinderilor din etapele următoare, pentru a ajunge la consolidarea lor deplină și durabilă;
- vocabularul total (activ și pasiv) la intrarea copilului în școală cuprinde circa 1 500–2 500 de cuvinte, dintre care 600 de cuvinte reprezintă vocabularul activ, ca la terminarea ciclului primar să se ajungă la totalul de 4 000–4 500 de cuvinte, dintre care 1 500–1 600 de cuvinte din vocabularul activ;
- debitul verbal crește de la ±80 de cuvinte pe minut în clasa I, la ±105 cuvinte pe minut la nivelul clasei a IV-a;
- se extind cunoștințelor despre rădăcinile cuvintelor, prefixe, sufixe, se aplică reguli gramaticale și se folosește un limbajului abstract independent de context;
- conexiunile dintre cuvinte sunt înțelese pe baza stăpânirii sintaxei și a construcțiilor gramaticale, ce se îmbogățesc în toți anii de școală primară;
- acuratețea exprimării și a formulării se dezvoltă și duce la dispariția treptată a unor fenomene de tip dislalic, a expresiilor șablonarde, de argou, dialectale sau a formulărilor eliptice și neclare;
- extinderea vocabularului și învățarea scris–cititului permit operarea cu cuvinte abstracte cu mai mare generalitate și înțelegere, cu o cuprindere cauzală a evenimentelor, și dezvoltă interesul pentru vorbirea cultă, prin contactul cu lectura;
- abilitățile de înțelegere și comunicare verbală și scrisă devin tot mai complexe, evidențiindu-se, în primul rând, abilitățile subiectului de a purta conversații și de a se plasa la un anumit nivel în folosirea narațiunii;
- în stadiul de școlar mic se dezvoltă toate formele de limbaj. Conduitele verbale încep din ce în ce mai mult să subordoneze toate celelalte comportamente, să le organizeze și să le dinamizeze. Conduitele de ascultare, care se integrează în limbajul oral, contribuie nu numai la însușirea celor de comunicare, ci și la o disciplinare mentală a copilului;
- diversitatea situațiilor de comunicare permit dezvoltarea imaginației reproductive și imaginației creatoare;
- la 6–7 ani, sub aspect atât neurologic, cât și psihologic, sunt întrunite condițiile pentru participarea activă a copilului la achiziția limbajului oral și scris în care sunt solicitate intens mecanismele de funcționalitate ale auzului fonematic (capacitatea de discriminare între sunete, zgomote), memoria auditivă (ce contribuie la fixarea aspectelor fonetice și semantice ale cuvintelor), coordonarea psihomotorie (sincronizarea elementelor de la nivelul aparatului fonoarticulator în pronunție sau a falangelor mâinii în realizarea scrisului) și operativitatea gândirii (ce permite stabilirea de relații între lucruri, fenomene și perceperea interdependenței dintre ele);
- particularitățile menționate imprimă limbajului și comunicării o dezvoltare graduală și ascendentă continuă, cu manifestarea unor salturi calitative evidente de la o etapă la alta. Spre exemplu, salturile care se produc între cele trei etape ale însușirii scris–cititului (preabecedară, abecedară și postabecedară) sau în trecerea de la enunțul și decodificarea cuvintelor la formularea, construirea propozițiilor și înțelegerea semnificației acestora;
- gândirea copilului, ca toate funcțiile și procesele psihice, se dezvoltă gradual, pe stadii. Acestor stadii cognitive le corespund forme specifice de limbaj, astfel încât în cel senzoriomotor și cel preoperațional predomină limbajul egocentric, dar spre sfârșitul celui preoperațional apare și limbajul socializat;
- limbajul și comunicarea se dezvoltă în perioada școlară mică sub toate aspectele: lexical, gramatical, fonematic, semantic și se produc progrese individuale diferite și specifice de la un copil la altul și în raport de motivația și reactivitatea la influențele școlare, de nivelul achiziției abilităților de citit–scris, de dezvoltarea capacităților cognitive, de implicarea familiei în educația copilului și de calitatea mediului cultural în care trăiește acesta. (Verza, E., Verza, F. E., 2017, pp. 168-172)
Bibliografie
Cosmovici, Andrei, Iacob, Luminiţa (coord.), Psihologie şcolară, Iaşi, Polirom, 1998
Pânişoară, Ion-Ovidiu, Manolescu, Marin (coord.), Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, Iaşi, Polirom, 2019
Sălăvăstru, Dorina, Psihologia educaţiei, Iaşi, Polirom, 2004
Verza, Emil, Verza, Florin Emil, Psihologia vârstelor, București, Pro Humanitate, 2000
Verza, Emil, Verza, Florin Emil, Psihologia copilului, București, Trei, 2017