În predarea muzicii instrumentale, și în special în inițierea în studiul viorii, profesorul se confruntă adesea cu o provocare esențială: cum poate transforma un instrument dificil într-un aliat al expresiei și bucuriei? În acest context, folclorul copiilor – acele cântece tradiționale simple, adânc înrădăcinate în cultura populară – oferă o cale firească, intuitivă și eficientă pentru dezvoltarea abilităților violonistice la elevii începători.
Abordarea pedagogică tradițională în învățarea viorii începe, în mod firesc, cu studiul poziției corecte, al arcușului, al intonației și al independenței mâinilor. Cu toate acestea, repertoriul clasic destinat începătorilor, deși metodic, poate părea adesea abstract și lipsit de relevanță afectivă pentru copil. Prin contrast, folclorul copiilor – cu melodiile sale repetitive, ritmica accesibilă și caracterul ludic – oferă un context familiar și emoțional prin care elevul se poate conecta mai ușor la actul muzical.
Folosirea cântecelor precum „Podul de piatră”, „Melc, melc, codobelc”, „Bate vântul frunza-n dungă” sau „Cucurigu” permite o abordare holistică a învățării: elevul nu doar că învață o linie melodică simplă, dar își dezvoltă, în paralel, capacitatea de a fraza, de a menține tempo-ul, de a articula expresiv și de a asculta activ. Potrivit lui Shinichi Suzuki (1978), învățarea muzicii trebuie să se bazeze pe același principiu ca și învățarea limbajului matern – prin repetiție, expunere și emoție. Ori tocmai aceste principii sunt activate prin intermediul folclorului copiilor.
Mai mult decât atât, integrarea acestor melodii tradiționale facilitează introducerea unor concepte fundamentale: melodia în gama majoră naturală (adesea în Do, Sol sau La), poziționarea corectă a degetelor, înțelegerea metricei binare și ternare, precum și dezvoltarea memoriei auditive și muzicale. Predarea prin cântece populare presupune și o formă de învățare activă: elevul recunoaște melodia, o reproduce vocal, apoi o transferă instrumental – ceea ce contribuie la dezvoltarea coordonării dintre auz și motoricitate.
De asemenea, nu putem ignora latura culturală a acestui demers. Într-o societate globalizată, în care identitatea culturală a tinerelor generații este tot mai diluată, reîntoarcerea la folclorul autentic devine un act de reconectare cu valorile naționale. Profesorul de vioară nu este doar un formator de tehnică instrumentală, ci și un mediator cultural, un transmițător de tradiții. A învăța un cântec popular nu este doar un exercițiu muzical, ci o formă de educație identitară.
Un alt avantaj semnificativ al acestei metode este accesibilitatea materialului muzical. Multe dintre aceste cântece sunt disponibile sub formă de partituri simple, adaptate pentru vioară în prima poziție, iar în era digitală pot fi însoțite de acompaniamente audio sau video, ceea ce le face potrivite pentru exersarea acasă. Platforme precum MuseScore, MusicPlayOnline sau colecții didactice precum cele publicate de Editura Didactică și Pedagogică permit personalizarea exercițiilor în funcție de nivelul fiecărui elev.
Experiența directă din sala de clasă confirmă eficiența metodei. Elevii manifestă o implicare mai mare, o stare de spirit pozitivă și o dorință crescută de a repeta acasă piese pe care le cunosc sau care le stârnesc imaginația. Reacțiile lor emoționale – zâmbetul, curiozitatea, mișcările corporale în ritmul melodiei – indică o conectare autentică cu actul muzical. Tehnica devine mijloc, nu scop; instrumentul, o prelungire a vocii interioare.
În concluzie, includerea folclorului copiilor în procesul de predare a viorii nu este o soluție de compromis, ci o strategie didactică valoroasă, cu beneficii multiple: tehnice, expresive, cognitive și culturale. Elevul începător are nevoie nu doar de exerciții corecte, ci și de un context care să-i vorbească pe limba lui – iar cântecele copilăriei sunt, poate, cel mai sincer și eficient limbaj muzical.
Bibliografie
Suzuki, Shinichi. Nurtured by Love: The Classic Approach to Talent Education. Alfred Music, 1978.
Ciobanu, Gheorghe. Folclor muzical românesc. Editura Muzicală, București, 1969.
Voiculescu, Grigore. Educația muzicală a copiilor. Editura Didactică și Pedagogică, București, 1985.
Irina Odăgescu-Țuțuianu. Didactica educației muzicale. Editura Muzicală, București, 2000.
Slobodeanu, Vasile. Metodica predării viorii. Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, București, 1976.
Codreanu, Silvia. Folclorul copiilor – izvor de creativitate și expresie artistică. Revista „Muzica”, nr. 4/2015.