Ziua punctului, sărbătorită pe 15 septembrie, un gest care ar putea părea fără multă importanță a deschis ca subiect de discuție și meditație tema despre bullying. Am plecat de la puncte, buline transformate în soare, ochi, roți, chipuri și am ajuns în grădina școlii, unde am căutat elemente rotunde ce ne puteau inspira în jocul nostru.
Crăițele oranj cu rochițe roșii, păpădiile soare, frunzele de salcâm și vișin s-au transformat imediat într-o superbă mandală de toamnă. Înconjurată de cercul copiilor, mânuță de mânuță, a apărut o altă bulină uriașă.
Printre vorbele mele a ieșit și „punctul e o forță”. Imediat mânuțele s-au strâns într-un pumn, mic, dar împins cu putere spre celălalt copil, în timp ce, au strigat, ca la semnal, deasupra mandalei multicolore și a toamnă ursitoare, „Forță!”. (Acel moment a fost imortalizat de elevul care se ocupă cu fotografiatul. Impresionantă fotografie!)
Eu am forțat puțin momentul și am îndemnat pe copii ca, așa, cu pumnul strâns, să se aplece și să strivească florile frumos mirositoare și tare plăcute ochiului, aliniate în cercuri concentrice, jos pe asfalt. Douăzeci și opt de ochi uimiți s-au răsucit brusc către mine, ochi mici și blânzi, ochi nedumeriți și înspăimântați care se mutau cu repeziciune de la mine la flori, ochi care-și țineau respirația. A durat aproape un minut până când primul elev o strigat „Nu!”, după care și toți ceilalți.
A urmat sesiunea de argumentare la întrebarea „De ce să nu o strivim?”. Răspunsuri ce țineau de munca prestată, frumusețea lucrului, dorința de a fi expusă copiilor din celelalte clase au ieșit cu grabă, pe nerăsuflate. Propoziții corect formulate, rapid pronunțate, rar obținute în sala de clasă la analiza textului de clasa a III-a. Ba chiar a fost exprimată și grija „Ce facem cu crăițele după ce se termină programul?” Le-am strâns și le-am pus la uscat. (Tinctura de crăițe e bună pentru reglarea tensiunii.)
De aici și introducerea în discuție a faptului că pumnul, deși un punct măreț, poate distruge fizic un corp, un suflet de om. Bullyingul (violența emoțională) are consecințe grave în dezvoltarea emoțională a copiilor.
Noi, profesorii, avem responsabilitatea de a aduce resurse care să contribuie la cultivarea competențelor emoționale și sociale, care să sprijine atât pe cei agresați dar și pe cei care agresează. E important să recunoaștem că fenomenul există. Nu este o soluție a ne face că nu-l vedem.
Cuvântul cheie este „timp”. Timp de relaționare cu copilul, cu părinții. Timp de ascultare, timp de a fi deschiși, de a acorda sprijin real atât victimei cât și agresorului, timp de a construi o relație bazată pe încredere. Dialogul trebuie ținut deschis, onest cu ambele părți. Timp pentru a opri bullying-ul ori de câte ori îl observăm, indiferent de gravitatea momentului, de locul desfășurării. Astfel, oferim încredere victimei și un spațiu de siguranță, pentru ca el, copilul, să simtă că poate veni în continuare în acel loc (sala de clasă, sala de sport, spațiul de joacă) iar agresorului îi arătăm o dovadă că suntem mereu în preajmă, gata să intervenim pentru binele tuturor.
Timp să ne facem martorii prieteni. Și ei fac parte din această ecuație. Martorii, chiar dacă nu se implică din multe motive (sunt prieteni cu agresorul, frica de a nu deveni următoarea victimă, neputința fizică de a interveni) pot fi convinși că rolul lor este foarte important.
Timp de a ajuta și asculta agresorii. De regulă, și ei sunt agresați la timpul lor.
Teoretic, sună bine și ușor. Profesorului nu-i reușește nici lui din prima încercare. Unui bun consilier îi trebuie o rutină. Toate aceste informații pot fi transformate în rutină doar dacă exersăm cu perseverență pentru a ajunge să acționăm și nu doar să reacționăm în momente de emoție intensă.
Am auzit la un curs de formare profesională, de la Daniela Doru, formator în programul „Învăț și Zâmbesc” că „profesorul conștient își dă timp pentru meditație, reflectă la momentele zilei, la cum a reacționat în diferite situații, la cum ar fi putut să facă altfel, identifică emoțiile trăite, are grijă întâi de sine”.
E greu să ai grijă de alții dacă tu nu ești beneficiarul unei stări de bine și nu zâmbești cu încredere persoanei pe care o vezi dimineața în oglindă.