Despre literație

În ultima vreme se vorbește tot mai mult despre literație, acea abilitate de a identifica, înțelege, exprima și crea concepte, sentimente, opinii atât verbal cât și în scris sau altfel spus capacitatea de a comunica și a stabilii conexiuni cu alte persoane. Literația sau mai bine zis lipsa acesteia duce spre analfabetismul funcțional, dușmanul cel mai mare al fiecărui elev.

Am terminat de curând un curs de literație susținut de colegii noștri de la Infinitedu, Fundația Noi Orizonturi și Asociația Ovidiu ro. Am fost fascinată de multiplele metode pe care le-am aflat pe parcursul ultimelor șase luni, am reușit să descopăr cum pot să-mi motivez elevii să învețe folosind cărțile, am avut discuții foarte productive cu colege care au venit cu multe exemple folosite la clasă. Voi încerca să lămuresc câteva aspecte legate de acest subiect pentru a vă îndemna să studiați mai amănunțit ceea ce credeți că v-ar putea ajuta în munca de la clasă.

În primul rând, trebuie să vă spun despre  instrumentele care ne-au fost puse la dispoziție pentru a putea evalua literația:

  • Caietul de evaluare a nivelului de  literație și
  • Testele de literație de pe platforma BRIO.

Voi porni de la acele întrebări pe care mi le-am pus eu înainte de începerea și pe parcursul acestui curs.

E nevoie să dezvolt această abilitate elevilor mei sau o las pe seama părinților?

„Pe măsură ce copii învață să citească, să scrie, ei progresează de-a lungul unor căi predictibile de dezvoltare și sunt încurajați de îndrumarea de care beneficiază. Scopul evaluării literației emergente, precum și al nivelului de citire, în general, este să identificăm unde se situează copilul de-a lungul continuumului dezvoltării proprii și să identificăm modul cel mai potrivit în care poate continua dezvoltarea abilităților sale de scris-citit.”

Pot să afirm, acum, că această abilitate este cea mai importantă abilitate ce trebuie formată fiecărui elev încă de la debutul său școlar și pe parcursul întregii școlarități. Este abilitatea care îl va ajuta cel mai mult să învețe, să descopere, să facă raționamente și generalizări, să se dezvolte în toate domeniile.

De unde plec atunci când vreau să dezvolt nivelul de literație al elevilor mei?

Evaluarea literației emergente, este primul instrument pe care orice învățător îl poate folosi la începutul clasei pregătitoare și ocazional și la elevii mai mari care întâmpină greutăți seroase atunci când citesc.

Inventarul informal de Citire este cel de-al doilea instrument care poate fi aplicat elevilor claselor I-IV pentru a afla unde se afla și a putea să fie făcut un plan personalizat de dezvoltare a literației, un plan care să asigure o continuitate și o legătură a întregului parcurs al elevului de la grădiniță până la finalul clasei a IV-a.

Testele de pe platforma BRIO sunt următorul instrument care îmi permite să îmi personalizez relația educațională cu elevii mei, oferindu-mi posibilitatea de a gestiona nivelul de pregătire a acestora începând cu clasa întâi și finalizând cu clasa a XII-a.
„Brio® răspunde obiectiv la cele două întrebări de interes major pentru elevi, părinți și profesori:
– Cât știe elevul și unde performează mai puțin?
– Unde se situează în raport  cu ceilalți copii de aceeași vârstă (și clasă), dincolo de orice variații de notare de la o școală/profesor la alta/ altul?”

Dacă voi fi aflat câte ceva despre punctajele mai mari sau mai mici elevilor mei, îmi voi putea lărgi orizontul de cunoaștere legat de parcursul acestora, nivelul de pregătire și interesul familiei, pentru a-i ajuta mai mult  și mai bine să progreseze. Voi ști ce abordări ale  predării citit-scrisului voi putea să utilizez pentru a-mi ajuta elevii. Ce resurse materiale îmi sunt utile și cum pot să lucrez diferențiat cu aceștia. Care sunt acei elevi care au nevoie de mai mult sprijin unu-la-unu și cum îmi voi organiza clasa în grupuri mici de lucru. Care sunt elevii care mă pot ajuta, precum și care sunt activitățile cele mai eficiente ce vor favoriza colaborarea între copiii mai avansați și cei mai lenți. Cunoașterea nivelului lor de literație îmi va permite de asemenea să îmi stabilesc o serie de obiective legate de lucrurile pe care elevii le vor putea face independent și nivelul la care eu, profesorul, îmi propun să ajung într-un termen de timp stabilit.

Am timpul necesar în orele mele să mă aplec asupra acestui aspect al dezvoltării elevilor?

La clasele primare cred că acest aspect este ușor de gestionat pentru că timpul petrecut de elevi împreună cu învățătorul este destul de mare, iar ruperea din timpul alocat predării unor cunoștințe depinde de măiestria cu care fiecare dintre noi ne planificăm și ne proiectăm lecțiile. La clasele mai mari, cu siguranță profesorii vor spune că timpul nu este suficient pentru a face altceva decât predarea materiei și atunci am să vă sugerez să puneți în balanță cât de important este pentru dumneavoastră  ca elevii să înțeleagă și să aplice ceea ce predați sau doar să memoreze niște lucruri a căror aplicabilitate nu o înțeleg. Cred că fiecare profesor pentru care elevul este în centrul atenției va găsi cât de important este nivelul de literație al acestuia și va reuși să se aplece și asupra dezvoltării acesteia.

Cât de important este pentru elevii mei să aibă aceste abilități?

Am observat că motivația elevilor mei de clasa a II-a a crescut formându-le o rutină de citit, selectând cărți care să le placă, să le aducă bucurie, citind cu voce tare măcar o dată pe săptămână, arătându-le valoarea și utilitatea cititului. Dorința de a învăța  apare atunci când se instalează motivația și apare starea de alertă relaxată, altfel spus copii învață atunci când au încredere în proces, în profesor, atunci când se simt în siguranță. Mulți copii dau greș și atunci refuză să mai învețe pentru că se tem de greșeală. Capabilitatea de a învăța are legătură cu curajul, ambiția, dar și cu capacitatea elevului ce a citi, a înțelege ce citește, a reflecta asupra celor citite.

Despre literație sunt foarte multe lucruri de spus încă, dar mă voi opri aici cu speranța că v-am stârnit interesul și veți căuta și aplica la clasă instrumentele care vă vor ușura procesul de instructiv-educativ stimați colegi și cei mai câștigați vor fi elevii, pe care îi ajutați să devină tineri despre care să nu se poată spune că sunt analfabeți funcționali.

Bibliografie
Caietul de evaluare a nivelului de literație, www.noi-orizonturi.ro
www.brio.ro

 

prof. Cristina Tudorașcu

Școala Gimnazială I.G. Duca, Petroșani (Hunedoara) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/cristina.tudorascu

Articole asemănătoare